Asistențele la ore ale directorilor sunt verificate în școlile din județul Dolj / Directorul Viforel Dorobanțu: Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe la ore, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată

3.661 de vizualizări
Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com
Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Dolj se referă la asistențele la ore ale directorilor, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Este vorba despre graficul inspecțiilor școlare, an școlar 2025-2026.

„9.Asistențele la ore ale directorilor.

  • Graficul de asistențe al directorilor;
  • Afișarea la loc vizibil a graficului;
  • Fișe de asistență.”, se arată în documentul inspectoratului școlar.

Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a spus că își asumă că nu o să facă asistențele la ore, „pentru că n-am cum”. „Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

În cadrul inspecțiilor din județul Dolj, un alt aspect vizat se referă la verificarea datelor introduse în aplicația SIIIR.

Obiectivele prioritare, pentru inspecțiile tematice, sunt următoarele, conform ISJ Dolj:

  • „Verificarea managementului unității de învățământ (documente manageriale, organizare, planificare, respectarea legislației în vigoare);
  • Verificarea modului în care s-a realizat remedierea disfuncțiilor constatate în cadrul controlului mixt coordonat de Instituția Prefectului, conform raportului nr. 1229 /05.09.2025.
  • Verificarea încadrării personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, a respectării normarii și legislației;
  • Monitorizarea respectării orarului școlii și realizării lecțiilor în format fizic/online de către toți profesorii, asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității conform programului școlar aprobat, verificarea ritmicității notării;
  • Verificarea modului de recuperare a materiei din anul școlar 2025-2026 și a realizarii orelor remediale;
  • Verificarea parcurgerii programelor școlare;
  • Asigurarea cu combustibil pentru perioada de iarnă;
  • Modul de atragere și de gestionare a resurselor pentru buna funcționare a unității de învățământ – utilități, organizarea transportului școlar/orar microbuze, asigurarea necesarului de produse igienico-sanitare, achiziționarea tabletelor/altor dispozitive electronice, necesare desfășurării procesului instructiv-educativ atât in format fizic, cat și online; 
  • Verificarea modului în care se acționează concret pentru siguranța și securitatea elevilor și a cadrelor didactice, monitorizarea absențelor și a situațiilor de risc, programul de funcționare aprobat și comunicarea cu ISJ, DSP, comunicarea intra și interinstituțională;
  • Verificarea aplicării Planului National de Combatere a Violenței Școlare, în rândul elevilor, respectiv siguranța la incendii, prevenirea faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în școli;
  • Consiliere pentru încheierea situației școlare în anul școlar 2025 – 2026.” 

Documentul Inspectoratului Școlar Județean Dolj poate fi consultat mai jos:

  • În septembrie 2024, Edupedu.ro a scris că inspecțiile făcute de inspectoratele școlare și evaluările ARACIP nu mai sunt prevăzute în regulamentul de funcționare al școlilor intrat în vigoare pe 1 septembrie 2024.
Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

  • inspecția de specialitate curentă;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii definitivării în învățământ;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii gradelor didactice II și I sau inspecția școlară specială;
  • orice altă formă de evaluare/control/consiliere a activității cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat, realizată de inspectorii de specialitate la nivelul MEC sau ISJ/ISMB. Spre exemplu, inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte particulare ale activității didactice (modul de aplicare a curriculumului național, modul de realizare a evaluării curente etc.) sau inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte ale activității cadrelor didactice, semnalate în cadrul unor memorii, petiții, reclamații”.

Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Directorul Viforel Dorobanțu: Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe la ore, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată. Îmi asum că nu o să le fac, pentru că n-am cum
Portofoliile profesorilor și planificările anuale sunt verificate în cadrul inspecțiilor din anul școlar 2025-2026 – document al Inspectoratului Școlar Județean Dolj
Inspecții an școlar 2025-2026. Contractele pentru plata cu ora și încadrarea profesorilor vor fi verificate în școlile din județul Dolj – document
Inspecții an școlar 2025-2026. Verificarea evaluării anuale a profesorilor – unul dintre aspectele vizate de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu
Inspecții an școlar 2025-2026. Semnarea condicii de prezență și notarea ritmică, printre aspectele verificate de către Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu – document


1 comment
  1. Asistentele la ore trebuie făcute de comisia metodica nu de director care nu mai are altceva de făcut decât sa-i curgă muncii în ultima banca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și profesorii din Călărași se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență până pe 20 septembrie, la Fizică, Matematică, Română, Informatică, Geografie și Dezbateri – model cerere înscriere în anul școlar 2024-2025

Elevii se pot înscrie și reînscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență (CJEx) Călărași de luni, 9 septembrie, până pe 20 septembrie, potrivit unui anunț de pe excelentacl.ro. Și profesorii…
Vezi articolul

LISTĂ Consultări angro pe proiectul „România Educată”. Zeci de asociații, agenții, autorități, universități, sindicate și academii – la discuțiile organizate miercuri de Președinție

Câteva zeci de asociații de elevi, studenți, profesori, părinți și ale comunității academice și de afaceri, organizații pentru drepturile copiilor și ale minorităților, mai multe agenții și alte autorități ale…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru toți profesorii: Absența la oră nu este mijloc de pedeapsă / Reacția vine după ce aproape jumătate dintre elevii incluși în raportul pentru respectarea drepturilor lor spun că au fost sancționați cel puțin o dată cu absență, deși erau prezenți la oră

Ministrul Educației, Ligia Deca, a adresat un mesaj către profesori, în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022: „absența nu ar trebui să constituie un instrument punitiv al profesorului”.…
Vezi articolul
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

Doar 6% din 35.400 de părinți, care au răspuns unui sondaj, vor ca școala să înceapă online, restul – cu prezență fizică / Peste trei sferturi spun că părinții ar trebui să decidă, nu autoritățile, dacă propriul copil va merge fizic la școală sau va urma cursurile online

Peste 88% dintre părinţii participanți la un sondaj online, făcut de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, consideră că pe data de 13 septembrie cursurile pot începe cu prezenţă fizică.…
Vezi articolul

Postările pe reţelele sociale ale studenţilor străini din SUA vor fi verificate pentru a li se valida cererea de viză / Aceştia vor trebui să-şi pună se setările de confidenţialitate pe modul „public”

Străinii care doresc să studieze în Statele Unite vor avea conturile de pe reţelele sociale verificate, în căutarea de conţinut anti-american, conform noilor directive comunicate miercuri de Departamentul de Stat,…
Vezi articolul

„Pauză digitală”. Elevii – „separați” complet de telefoanele mobile pe tot parcursul zilei de școală, în gimnaziile din Franța, începând din septembrie / Un program-pilot în acest sens va fi extins în întreaga țară

Un proiect pilot desfășurat în ultima jumătate de an va fi extins, din septembrie, în toate gimnaziile franceze: elevii cu vârste între 11 și 15 ani vor fi „separați complet”…
Vezi articolul