Asociația Elevilor din Constanța a trimis un ceas și o listă de revendicări Guvernului: În rural, elevii să meargă la școală; în orașe cu multe infectări, să învețe online

2.511 vizualizări
FOTO: pixabay.com

Având în vedere că a mai rămas puțin timp până la începerea noului an școlar, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a transmis luni, la Guvern, un colet conţinând un ceas şi o listă de revendicări cu mesajul că trebuie luate măsuri reale privind începerea anului şcolar şi că nu mai există timp pentru amânarea deciziilor.

„Mai exact, noi ne dorim să fim consultaţi cu privire la deciziile din educaţie, să se asigure laptopuri conectate la internet pentru fiecare elev în parte, fără discriminare, ghiduri pentru recuperarea materiei, pentru că în semestrul al doilea au fost 900.000 de elevi fără acces la un dispozitiv şi implicit la educaţie, să se asigure formarea continua a profesorilor pentru a putea preda online şi reglementarea şcolii online, astfel încât să nu existe nicio problemă din punct de vedere legislativ”, a declarat Sabina Spătariu, noul președinte AEC, potrivit Agerpres.

AEC propune ca elevii să meargă la școală în mediul rural, în zonele unde nu sunt cazuri de COVID-19, iar în zonele urbane în care unde sunt multe infectări, şcoala să se desfăşoare exclusiv online.

„În municipii sau oraşe precum Suceava, să se lucreze exclusiv în sistem online, pentru că sălile sunt prea mici pentru numărul mare de elevi, iar condiţiile sanitare din şcoli nu sunt cele mai bune, motiv pentru care solicităm şi măşti, dezinfectant şi asigurarea hârtiei igienice şi a săpunului, la toaletă”, a precizat Spătariu.

Liderii elevilor reclamă faptul că scenariul hibrid este încă neclar și nu a mai rămas mult timp pentru realizarea unei scheme care să permită reluarea orelor din septembrie.

„Nu avem foarte multe detalii despre scenariile avansate de Guvern. Fizic, 100% la şcoală nu ne putem întoarce, iar scenariul hibrid este neclar, pentru că nu se specifică dacă lecţiile se vor transmite live în timpul orele de curs, pentru cei de acasă, sau dacă profesorii vor fi nevoiţi să predea de doua ori, o data în sala de clasă şi apoi să reia pe platformele de învăţare la distanţă”, a mai spus reședintele AEC.


6 comments
  1. Si daca va infectati dragi profesori cu comorbiditati gen diabet, tensiune arteriala, insuficienta renala si da ti coltu’ atunci cine e de vina? Elevii la ce profesori se vor mai duce in tara lui scapa cine poate? Sa se reduca numarul de elevi la clasa maxim 15-20. Sa nu mai existe mastodonti de clase unde nici nu poti respira iar profesorii nu se pot ocupa de ei cum trebuie. Dar ca sa nu plateasca profesori au facut clase mastodont care acum isi dovedesc ineficienta……

  2. Cel mai corect ar fi ca sa existe un model hibrid de predare pentru urmatoarea perioada, cu respectarea normelor de distantare fizica. De exemplu, se pot preda doar fizic discipllinele principale de examen in functie de specializare (romana, matematica, informatica, etc), intr-o metoda hibrida alternativa (o saptamana fizic, cealalta saptamana online) disciplinele la alegere (fizica, chimie, biologie, etc), si aproape complet online materiile care nu sunt in specificul specializarii (istorie, geografie, religie, latina, desen, etc). In modul acesta se poate limita interactiunea fizica dintre elevi si profesori, precum si prezenta acestora la scoala, asigurand si un suport in aprofundarea materiilor importante. Matematica este o disciplina extrem de importanta pentru evolutia viitoare a industriei IT de exemplu – toti algoritmii de machine learning implica utilizarea notiunilor de matematica superioara, cu toate ca este luata in derizoriu de catre tot felul de “influenceri” pe YouTube. Un alt aspect benefic este legat de implementarea orelor remediale pentru disciplinele de examen la care elevii nu promoveaza bac-ul (in special matematica). Cam asa ar trebui sa gandeasca sistemul de educatie un guvern competent care actioneaza in interesul Romaniei. Din pacate guvernantii tot asteapta ceva (luna septembrie, cand este deja prea tarziu pentru a realiza orice implementare a vreunui plan), alegand sa nu implementeze nicio masura temeinica de relansare a sistemului de educatie. La nivel de minister se cunoaste faptul ca ultima masura legata de orele remediale nu este favorizata de catre industria meditatiilor,, motiv pentru care nu a fost deja implementata pana in prezent. In lipsa tuturor acestor masuri se observa ca noua guvernare continua in directia pe$edi$ta, alegand sa nu actioneze in interesul Romaniei, fiind doar stapani peste un buget urias care se poate volatiliza in diverse moduri. A se vedea in acest sens cazul Republicii Moldova in 2016, cand peste noapte a disparut peste 13% din PIB.

  3. Mă scuzi, Sabina dragă, dar nu sunt de acord. Știu despre ce vorbesc, sunt elev, proaspăt intrat în clasa a 9-a, din cel mai aglomerat oraș al țării și am muncit 2 ani de zile ca să intru la un liceu bun. Iar acum vreau să mă bucur de unde am intrat, să-mi cunosc colegii, profesorii, să-mi fac prieteni, nu să stau 7 ore pe zi la calculator! Mi-e silă când aud pe unii și pe alții că vor școală integral online! Să stea ei la calculator, eu vreau la școală!

    1. Sunt profesor si te inteleg. Eu, adult, simt ca pierd ani din viata si trece viata pe langa mine, daramite un adolescent care abia patrunde tainele tineretii…Scolile trebuie deschise. Nu o sa stam ascunsi ca sobolanii 25 de ani.

  4. Dar de unde știe Sabina Spatariu care este situația reală actuală de la Suceava?? Mai întâi ne informăm corect, apoi dam drumul la sugestii, opinii etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Digitalizarea a 57 de licee agricole, printr-un parteneriat între Ministerul Agriculturii și cel al Digitalizării, cu fonduri europene / Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria din județul Teleorman va administra platforma online prin care vor comunica liceele

57 de licee agricole vor fi dotate cu laboratoare IT și vor fi interconectate printr-o platformă digitală, administrată de un liceu din județul Teleorman, potrivit unui comunicat de presă al…
Vezi articolul
începerea școlii, predare bilingvă

Este foarte greu în școlile de stat să dai oameni afară pentru lipsă de performanță – Laura Nicoară, director adjunct: Din cauza titularizării și a etapelor de mobilitate, o echipă managerială a unei școli nu are posibilitate deplină de a-și alege oamenii cu care să lucreze

Din cauza titularizării și a etapelor de mobilitate, „o echipă managerială a unei școli, indiferent la ce nivel ar fi ea, nu are încă posibilitate deplină de a-și alege oamenii…
Vezi articolul