Asociația VeDem Just anunță că face plângere penală împotriva lui Lucian Bode și Adrian Ivan pentru fals în declarații, „ca urmare a constatării plagiatului în teza de doctorat”

4.539 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just) anunță, printr-un comunicat de presă transmis duminică, că face plângere penală împotriva lui Lucian Bode și Adrian Ivan pentru fals în declarații, „ca urmare a constatării plagiatului în teza de doctorat”, scrie G4Media.ro.

„Ca urmare a constatării plagiatului în teza de doctorat, VeDem Just formulează plângere penală împotriva lui Lucian Bode și Adrian Ivan pentru fals în declarații și solicită ministrului educației retragerea titlului de doctor pentru primul, respectiv retragerea calității de conducător de doctorat pentru al doilea”, se arată în comunicatul asociației de juriști.

Reamintim că, miercuri, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode este “profund viciată”. A doua analiză a acestei teze “confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamante anterior și analizate de Comisie”. Comisia confirmă astfel “plagiat și citare defectuoasă și incorectă”.

Articolul complet, pe G4Media.ro.


1 comment
  1. super dar n aveți șanse sa l pedepsiți la corupție ce există și totul politizat sau cumpărat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contradicțiile ministrului Daniel David. Profesoara Paraschiva Buciumanu: Universitarul clujean a trecut, într-un an, de la statutul de psiholog respectat și de cercetător apreciat la cel de ministru repudiat / Faptul că am intrat în 2026 fără să fie desemnat un ministru al Educației înseamnă că, în continuare, domeniul nu reprezintă o urgență sau o prioritate națională – Op Ed

Pentru educația din România, complicatul an 2025 s-a încheiat cu un bilanț îngrijorător: o reformă iar abandonată, o rețea școlară fracturată, o resursă umană epuizată și, peste toate acestea, un…
Vezi articolul

UPDATE Ligia Deca a dat exemple de creșteri salariale din calculele pe grile trimise inspectoratelor: Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime, salariul de bază crește de la 5.368 lei la 6.947 lei brut. În Ordonanța publicată în Monitorul Oficial același profesor are 5.717 lei / Diferența este dată de gradația angajatului – precizări

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a oferit exemple de creșteri salariale, la finalul şedinţei de guvern de astăzi. Astfel, „pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II,…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării: Profesorii să-i facă pe copii să iubească democrația. Simplul fapt că bifezi o lecție și că vorbești despre instituțiile europene într-o manieră plicticoasă nu înseamnă că ți-ai atins obiectivul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că profesorii nu trebuie să bifeze o lecție „într-o manieră plicticoasă” atunci când le predau elevilor despre democrație: „Profesorii să-i facă pe copii…
Vezi articolul

Op Ed / Profesoara Iuliana Șerban: Intrarea noastră cea de toate zilele. Am uitat că nu avem planuri cadru noi, nici ROFUIP actualizat, că nu avem nici bani, am uitat de tot în fața gâlcevii din fața intrării în școală

S-a vorbit săptămâna trecută, cu prea multă pasiune, aș zice, despre intrări. Gândindu-se cam ce modificări și drepturi suplimentare (obligațiile sunt doar pentru maturi) ar putea adăuga Statutului lor (mă…
Vezi articolul