UPDATE Ateliere de aplicare de uleiuri esențiale, prezentare de parfumuri și „reconectare cu copilul interior”, în orarul Bibliotecii Prichindeilor din Praga, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Secretar de stat: E pentru prima dată când aud. Mi se pare straniu că fac publicitate unor uleiuri / Biblioteca Prichindeilor susține că activitățile cu uleiuri nu sunt ale sale, ci ale spațiului în care are și ea sediul

771 de vizualizări
Foto: © Ann Rodchua | Dreamstime.com
Printre activitățile desfășurate la Biblioteca Prichindeilor din Praga, Cehia, parte dintr-o rețea de biblioteci susținute financiar de un departament al Guvernului României, se află și două ateliere care au stârnit discuții pe rețelele sociale: un curs de aplicarea unor uleiuri esențiale și un atelier de „reconectare cu copilul interior”. Orarul pe luna noiembrie a fost semnalat într-o postare pe Facebook de profesorul Radu Gramatovici de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universității din București. Secretarul de stat Gheorghe Cârciu, care conduce Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, finanțatorul acestor biblioteci, susține că „trebuie verificat” ce se întâmplă acolo și că Guvernul nu finanțează astfel de activități.

UPDATE, marți 28 noiembrie: În urma publicării materialului, Biblioteca Prichindeilor a trimis redacției un drept la replică în care a explicat că activitățile din orarul respectiv, subiect al articolului, nu sunt ale Bibliotecii Prichindeilor ci ale spațiului în care se află, numit Hub Românesc.

Știrea inițială: Rețeaua de biblioteci ale prichindeilor se întinde în 21 de locații din Europa, prezentate ca fiind „coordonate de 23 de femei de succes în comunitățile lor”, potrivit unui comunicat de presă al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), care susține financiar aceste biblioteci.

În orarul din luna noiembrie (foto mai jos) apar, pe datele de 9 și 16, ateliere de aplicare a unor uleiuri, unul în limba română și unul în limba engleză. Cel de pe 16 noiembrie a fost anulat, reiese dintr-o postare a Bibliotecii din Praga. Pe 11 noiembrie apare în orar un atelier numit „Look inside you beautiful soul” (”Uită-te în interiorul tău, suflet frumos” sau „Uită-te în interiorul sufletului tău frumos” – n. red. nu este clară formularea în engleză din orar) și, pe 12, duminică, un „atelier de conectare cu copilul interior”.

  • Edupedu.ro a solicitat informații despre activitățile susținute în această rețea de biblioteci a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și în momentul primirii unui răspuns îl vom publica.
Secretarul de Stat Gheorghe Cârciu: Este pentru prima dată când aud

Întrebat despre aceste ateliere care apar printre o drumeție și activități de lectură și joacă, cine le susține și conform căror criterii au fost aprobate, directorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Gheorghe Cârciu, cu rang de secretar de stat, a declarat pentru Edupedu.ro că nu are detalii despre acest subiect. „Dacă au proiect la noi, ei au un coordonator de proiect care comunică cu noi (…). Mi se pare straniu că fac publicitate unor uleiuri, de exemplu, trebuie verificat”, a declarat Cârciu.

„Dacă au proiect la noi, există cu siguranță o descriere a ceea ce fac și sunt urmăriți în speță cu ceea ce întreprind și fac și la decont sunt penalizați dacă nu au făcut ceea ce au propus. (…) Ei depun un proiect, există un deviz prin care își expun nevoile de finanțare, noi finanțăm și, în funcție de ce scriu, dacă este aprobat, trebuie să facă ce scrie acolo. Ei hotărăsc, noi urmărim să facă ce au propus acolo”, a adăugat oficialul. „Este pentru prima dată când aud, n-am mai auzit”, a completat Cârciu.

Surse guvernamentale au declarat pentru Edupedu.ro că activitățile respective nu ar fi finanțate de Departament: „Departamentul finanțează parțial activitățile de la hubul din Praga și ei mai au și alte activități decât cele finanțate. De obicei se percep taxe pentru acestea, nu fac parte din oferta pe care au declarat-o inițial în proiectul către departament (…) Cursurile acelea nu fac parte din activitățile finanțate, asociația poate propune și altele”.

„Este o comisie de evaluare a proiectelor. De exemplu o asociație care depune un proiect și primește finanțare, dacă e aprobat proiectul, poate să mai deruleze și alte activități decât cele finanțate”, au continuat să explice surse guvernamentale, lăsând de înțeles că activități precum cele de promovare a uleiurilor esențiale au trecut de avizul unei comisii din structură, chiar dacă sunt nefinanțate de stat.

Rețeaua de biblioteci ale prichindeilor „este o inițiativă voluntară de educație non-formală a copiilor români din diaspora, care vizează prosperitatea culturală a familiilor vorbitoare de limbă română, prin acces gratuit la cărți atent selecționate pentru prichindei de la 0 la 18 ani și crearea unor oportunități de conectare a comunităților de români, prin pasiunea pentru lectură. În Praga, biblioteca are un spațiu dedicat, care a devenit recent Hub românesc local – aici au loc întâlniri pe diferite teme, târguri de antreprenoriat, cursuri de limbi străine etc.”, se mai prezintă într-un comunicat de presă al Departamentului.

Foto: © Ann Rodchua | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Peste 1.600 de directori de școli au fost schimbați cu persoane numite „în interesul învățământului”, prin decizii ale inspectoratelor școlare. Doar pentru 300 dintre ei motivul schimbării a fost „deficiențe de management”

Peste 1.600 de directori și directori adjuncți de școli au fost schimbați din funcții în luna august, reprezentând 18.5% din totalul posturilor de conducere din sistemul preuniversitar de învățământ, potrivit…
Vezi articolul

Emanuel Modoc, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, despre programa de Română de clasa a IX-a: Planează o obsesie incredibilă a coordonatorilor de programă – cronologismul ar trebui să repare „deficitul” studenților de la Litere care nu știu istorie literară / Elevul de rând e tratat ca material didactic pentru nevoile unei bresle

Profesorul Emanuel Modoc, de la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai, semnalează într-o postare pe pagina sa de socializare faptul că în actuala programă cu cronicari, prin care elevii de…
Vezi articolul

„La nivel de sistem, foarte puțină valoare adăugată este produsă de școlile private”, iar școlile publice au rezultate mai bune în ansamblu – Andreas Schleicher, expert OCDE, pe baza rezultatelor testării internaționale PISA 2022

Școlile private produc „foarte puțină valoare adăugată” la nivel de sistem educațional, iar dacă sunt eliminate elementele socio-economice școlile publice au rezultate finale mai bune, a apreciat, în dezbaterea „PISA…
Vezi articolul

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, de ziua limbii române: Toate schimbările în domeniul educației mai adaugă o piedică pentru ca învățarea limbii române să fie o continuă provocare

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba scrie, într-o postare pe Facebook de ziua limbii române, că toate schimbările în domeniul educației ”mai adaugă o piedică pentru ca învățarea limbii române…
Vezi articolul

VIDEO Macron a anunțat închiderea tuturor școlilor din Franța pentru următoarele trei săptămâni: Calendarul va fi adaptat, nu-i lăsăm pe copiii noștri singuri fără școală / Am reușit să ținem școlile deschise pentru 42 de săptămâni, este o investiție în educație, este lupta secolului

Toate școlile din Franța se vor închide până pe 26 aprilie, a anunțat miercuri seara președintele Emanuel Macron, într-o declarație de presă în care a comunicat continuarea restricțiilor dure din…
Vezi articolul