BAC 2025. Prezența la proba obligatorie a profilului: 97.700 de candidați au dat examen la Matematică sau Istorie / Au lipsit aproape 2.000 de elevi și 25 de candidați au fost eliminați pentru că au vrut să copieze

1.462 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației și Cercetării din Rep. Moldova
Rata de participare la a doua probă scrisă din cadrul examenului național de bacalaureat – sesiunea iunie 2025 (proba obligatorie a profilului), desfășurată miercuri, 11 iunie, a fost de 98%, anunță ministerul Educației într-un comunicat de presă. Prezența a fost ușor mai ridicată decât cea de anul trecut la Bac 2024 (97,7%). Au lipsit aproape 2.000 de candidați. Joi, 12 iunie, este zi de pauză, iar vineri, 13 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării, iar luni, 16 iunie, limba si literatura maternă, scris.

Rata de participare la a doua probă scrisă din cadrul examenului național de bacalaureat – sesiunea iunie 2025 (proba obligatorie a profilului), desfășurată miercuri, 11 iunie, a fost de 98% (98.722 de candidați prezenți dintr-un total de 100.728 de candidați înscriși – toate promoțiile – pentru susținerea acestei probe). Nu s-au prezentat 1.983 de candidați, iar 25 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă”, anunță ministerul Educației.

Față de anul trecut rata de prezență a fost ușor mai ridicată, 98% față de 97,7%. În 2024 au absentat 2.889 de candidați iar 35 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, spre deosebire de 1.983 de candidați absenți la Bac 2025 și 25 eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Joi, 12 iunie, este zi de pauză, în timp ce vineri, 13 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Luni, 16 iunie, este programată ultima probă scrisă din această sesiune (limba si literatura maternă).

Afișarea rezultatelor inițale (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare) este programată în data de 20 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.

Vizualizare și contestații

„Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 30 iunie (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare)”, potrivit ministerului.

Citește și:
BAC 2025. Baremul de corectare la Matematică, specializarea Mate-Info, publicat de Ministerul Educației și Cercetării
Baremul la Matematică – Tehnologic, publicat de Ministerul Educației și Cercetării – BAC 2025
Baremul de corectare și subiectele la Istorie de la Bacalaureat 2025, publicate de Ministerul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un caz de anulare a lucrărilor la Bac, similar cu cel de la Șincai, raportat de părinți la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Voluntari, județul Ilfov. Peste 10 lucrări ar fi fost anulate după 40 de minute de examen, dintr-o greșeală a profesoarelor asistente, iar elevii nu au primit timp suplimentar de lucru / O fată care a contestat măsura ar fi fost jignită și intimidată de supraveghetoare

Mai mulți părinți ai candidaților de la Bacalaureat 2023 au semnalat Edupedu.ro un caz similar cu cel de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, din Sectorul 4, București. De data aceasta…
Vezi articolul

EXCLUSIV Două eleve eliminate pentru tentativă de fraudă de la Bacalaureat 2024 au câștigat în instanță dreptul de a da examenul în toamnă, arătând vulnerabilitățile legale ale actelor emise de Ministerul Educației și inspectoratele școlare

Două eleve eliminate pentru tentativă de fraudă de la prima sesiune de Bacalaureat 2024 au câștigat în instanță dreptul de a da examenul în toamnă, arătând vulnerabilitățile legale ale actelor…
Vezi articolul

Contestațiile la Evaluarea Națională și la Bacalaureat să fie depuse după ce elevii își văd lucrările deja evaluate și notele date de fiecare dintre cei doi sau patru profesori corectori – solicitări făcute de mai multe organizații către ministra Educației Ligia Deca

Mai multe măsuri menite să transparentizeze examenele naționale sunt solicitate printr-o scrisoare deschisă publicată de către vicepreședinta Federației Părinților și Aparținătorilior Legali (FEPAL) depusă la Ministerul Educației, adresată ministrei Ligia…
Vezi articolul