Probele A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, de către elevii claselor a XII-a/ a XIII-a se pot susține și înainte de ora 13:00, conform unei note transmise inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației, obținută pe surse de Edupedu.ro. Ministerul Educației revine asupra orei de desfășurare a probelor, în urma solicitărilor Comisiilor județene de bacalaureat unde există un număr mare de clase, candidați și profesori implicați în examen.
- În perioada 27 ianuarie – 7 februarie are loc evaluarea competențelor, conform calendarului oficial, iar ceilalți elevi de la clasele Pregătitoare – a XI-a au ore de curs.
Regulile ministerului Educației pentru probele de competențe de la Bacalaureat 2025 au fost trimise în școli pe 10 ianuarie. Elevii de a XII-a nu au liber în zilele de examen și deși Proba C durează cel puțin 140 de minute, oficialii ministerului au transmis că elevii pot reveni la cursuri după doar 2 ore, iar directorii trebuie să găsească profesori, după cum a semnalat Edupedu.ro.
În plus, Ministerul stabilise că probele A,B,D, se vor susține începând cu ora 13.00, după finalizarea programului școlar pentru elevii claselor a XII-a. Doar pentru proba C, competențe lingvistice la limba modernă, susținerea era stabilita pentru 8:30 și 8:00, conform unei note trimise de Ministerul Educației.
Prin nota de astăzi, 17 ianuarie, Ministerul Educației transmite că probele de competențe de la Bacalaureat 2025 se pot susține și înainte de ora 13:00.
„Consiliul de administrație poate aproba susținerea probelor și anterior orei 13.00, încercând, în limita timpului, să nu suprapună activitatea de evaluare a competențelor cu orarul cadrelor didactice implicate.”
Nota nr. 24225/17.01.2025 privind organizarea programului școlar în perioada susținerii probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, de către elevii claselor a XII-a/a XIII-a
„Având în vedere solicitările Comisiilor județene de bacalaureat din județe în care există unități de învățământ cu număr mare de clase, candidați și profesori implicați în desfășurarea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, vă comunicăm faptul că, în baza adresei nr. 24066/10.01.2025, unitățile de învățământ pot stabili propriul program școlar.
Având în vedere aceste prevederi, în unitățile de învățământ cu număr mare de clase, candidați și profesori implicați în procesul de evaluare a competențelor, Consiliul de administrație poate aproba susținerea probelor și anterior orei 13.00, încercând, în limita timpului, să nu suprapună activitatea de evaluare a competențelor cu orarul cadrelor didactice implicate.”

Daniel David, ministrul Educației, a declarat referitor la probele orale de la BAC 2025, că înțelege faptul că „profesorii sunt cumva speriați, sunt nemulțumiți, că sunt activități în plus pe parcursul anului” și a precizat că pentru anul următor „probabil că trebuie pregătită mult mai bine organizarea examinării competențelor”.
Sindicatele din Învățământ au semnalat că profesorii nu pot fi plătiți pentru participarea în comisii la probele de competențe de la Bacalaureat 2025. Reprezentanții profesorilor cer ministrului Educației măsuri urgente pentru plata profesorilor și a personalului din comisiile de evaluare a competențelor lingvistice și digitale la examenul de Bacalaureat 2025.
Informații despre probele de competențe de la Bacalaureat 2025
BAC 2025 Competențe limba română și limba maternă: probele au loc pe 27-31 ianuarie. Candidații nu pot schimba biletul primit / Subiectele de examen nu devin publice după probă – procedura Ministerului Educației
BAC 2025 Competențe lingvistice la limba modernă: probele au loc pe 3-5 februarie. Candidații ascultă de două ori înregistrările la testul audio / Nivelurile de limbă pe care le obțin în funcție de punctaj – procedură
- Elevii încep proba scrisă de competențe de comunicare într-o limbă străină la 8:30 și cea orală la ora 8 – adresă de la Ministerul Educației
- DESCARCĂ Modele de subiecte pentru competențele lingvistice – oral, scris, citit, audio la limbile străine pentru Bacalaureat 2025, publicate de Ministerul Educației: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, japoneză, chineză, ebraică, rusă
BAC 2025 Competențe digitale: proba are loc pe 5-7 februarie, candidații primesc subiectele la ora 13 / Peste 75 de puncte înseamnă „utilizator experimentat” / Rezultatele sunt afișate la liceu în două zile
Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
12 comments
Bună seara ! Dacă un elev s a simțit rău și a întârziat la competente la limba engleza . Ce se mai poate face ? Exista o cale sa le repete înainte de probele scrise ? Pierde examenul de anul acesta ? Se mai poate face ceva pentru acest elev ?
nici nu stiam ca exista mai multe tipuri de directori in ME, si toti astia sunt platiti de noi…
Echivalații competențele astea ce s-au dovedit ca pot fi echivalate fără mari probleme și gata! Care este marea problemă? Organizare, stres pentru elev ca să ce? Să treacă indiferent ce și cum, care le sunt scopul?
Vor mai exista modificari și în ziua examenului? Întreb și eu așa, pentru niste prieteni, adică pentru miile de elevi al căror orar e afectat de deciziile inepte.
Se mai modifică ceva după examen. Aveți răbdare.
generația aceasta a fost supusa la tot felu de modificări. sunt absolut bulversați copii. Dacă nu se schimba ceva în sistemul educational o sa ne trezim cu surprize neplăcute atât din partea elevilor cât su din partea profesorilor, care unii stau degeaba la catedra
Mda, ca de obicei, nu se gandeste nimeni si la profesori…sunt zile in care va trebui sa stam in scoala de la 8 la 8, – sa evaluam, sa facem si ore… Sunt zile in care trebuie sa facem ore, asistenta la alte competente, apoi suplinire….credeti ca suntem roboti? :/ Si macar se vor plati? Este un efort ff mare…
Suntem obișnuiți cu anularea deciziilor (a se vedea istoria recentă)! Întâi le-a spus toată lumea care cunoaște realitatea din școli (profesori, părinți) că e o prostie bacalaureatul în timpul anului școlar, dar prostul încăpățânat nu și nu; apoi s-au dat 10 zile peste cap consiliile de administrație ale liceelor să găsească soluții pentru a programa examenele după ora 13, ca să se modifice modificarea, vorba folclorului urban recent! Adică niste hârțogari din ministere își bat joc de timpul profesorilor și al directorilor de scoli! În loc să mă gândesc eu, profesor, cum sä fac lecția mai atractiva pentru copii, pierd vremea sa fac și să desfac regulamentele ministerului!
Acest lixandru este o ciuma pentru invatamant. Este un contabil politruc si corupt care nu stie de capul lui. Pe unde a trecut a lasat desert.
Sa sperăm că d nul ministru,repara cat se poate decizia proasta a incompetentei de Ligiei Deca și a echipei sale de incompetenți .Reveniți va rugăm și pentru vara,schimbați calendarul probelor scrise.Examenele scrise încep la 3 zile după ultima zi de cursuri și sunt tot în timpul anului școlar.Este valabil proverbul ,,Un prost în cazul de față o proasta, arunca o piatra Intr o băltoacă și ceilalți se aruncă după ea”.Domnule ministru că sa speram in bine pentru învățământul românesc ,pentru noi elevii și părinții ,scoateți elefanții din minister.Elefantii sunt secretarii de stat ăștia incompetenti care sunt lipiți de scaunele de la minister de mult timp.
mă uitam la semnăturile celor din document….OMG….unii sunt de mai bine de zeci de ani acolo
Așa este. Mai grav este faptul că acești indivizi nu au învățat nimic din experiența acumulată pe parcursul acestor (zeci de) ani.