Într-o notă privind organizarea programului scolar în perioada sustinerii probelor A, B, C, D din cadrul examenului national de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, de către elevii claselor a XII-a/ a XIII-a, reprezentanții Ministerului Educației trimit școlilor indicațiile promise pentru organizarea Bacalaureatului 2025 – probele de competențe. În document apar planificări clare despre cum să facă școlile orarul de examen și cum să modifice orarul elevilor care dau probele, plus al celor care sunt în alte clase, afectate de susținerea acestor probe.
Ministerul Educației organizează de la diastață probele de competențe de la Bacalaureat din școli, conform documentului publicat mai jos, în articol. Concret, oficialii susțin că probele de competențe vor avea loc după cursurile elevilor de a XII-a care învață dimineața sau înaintea orelor, dacă aceștia învață după-amiaza. Asta înseamnă că elevii vin normal la program și rămân după ore să dea bacul sau că vin dimineața să dea bacul și apoi au orele normale în continuare.
Nicio vorbă despre cum vor putea fi ținuți elevii de dimineața până seara la școală.
În privința profesorilor, responsabilitatea este pasată directorilor, cărora ministerul le transmite sec: „Conducerea unității de învățământ va întreprinde măsurile necesare în vederea asigurării suplinirii cadrelor didactice care sunt implicate în comisiile de examen, în situațiile în care acest lucru se impune”.
Ce recomandă Ministerul Educației:
„În vederea desfășurării în bune condiții a procesului educațional în perioada menționată, consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, în care se susțin aceste probe, va aproba programul școlar al unității de învățământ pentru perioada respectivă, având în vedere desfășurarea probelor de evaluare a competențelor astfel:
Pentru organizarea procesului de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — Proba A, a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — Proba B, respectiv a competențelor digitale — Proba D:
- Probele se vor susține începând cu ora 13.00, după finalizarea programului școlar pentru elevii claselor a XII-a;
- În situația în care programul școlar al elevilor de clasa a XII-a/a XIII-a este planificat după-amiază, procesul de evaluare a competențelor pentru probele A, B și D se organizează anterior programului școlar, începând cu ora 9.00.
Pentru organizarea procesului de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulație internațională — Proba C:
- Proba de înțelegere a unui text audiat, urmată de proba scrisă, se susține în data de 3.02.2025, începând cu ora 8.30. Programul școlar se va derula începând cu ora 10.30. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în două schimburi, programul școlar al claselor care funcționează după-amiază se va decala în mod corespunzător.
- Proba orală se va desfășura în perioada 4-5.02.2025, începând cu ora 13.00, după finalizarea programului școlar al claselor a XII-a. În situația în care programul școlar al elevilor de clasa a XII-a/a XIII-a este planificat după-amiază, procesul de evaluare a competențelor pentru proba orală din cadrul probei C se organizează anterior programului școlar, începând cu ora 9.00. Conducerea unității de învățământ va întreprinde măsurile necesare în vederea asigurării suplinirii cadrelor didactice care sunt implicate în comisiile de examen, în situațiile în care acest lucru se impune”.
Recomandările sunt scrise în birourile de la Ministerul Educației, fără să aibă legătură practică cu situația din realitate, autorii neștiind nici măcar cât durează proba C a acestui examen, indicând desfășurarea în intervalul 8:30-10:30. Iar la fix 10:30 documentul recomandă ca elevii care au terminat proba de competențe să și revină la cursurile pe care le aveau în orarul acelei zile, ca și cum numic nu s-ar fi întâmplat, fără să ia în considerare organizarea profesorilor, a elevilor și a claselor.
„Proba de înțelegere a unui text audiat, urmată de proba scrisă, se susține în data de 3.02.2025, începând cu ora 8.30. Programul școlar se va derula începând cu ora 10.30. ”, transmite Ministerul Educației.
În realitate Proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – durează mult mai mult. Lucru scris chiar în procedura emisă tot de Ministerul Educației și care prevede clar: 20 de minute pentru proba de înțelegere audio, 120 de minute pentru proba scrisă și 10-15 minute pentru fiecare candidat pentru competențele de comunicare.

Documentul de la Ministerul Educației este aprobat de președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat 2025 Florian Lixandru, secretar de stat și semnat de doi directori generali – Alin Păunescu, Alexandru Szepesi și doi directori Tania Irimia și Liliana Fedorca-Toderiuc, plus inspector Luminița Stoian.
24 comments
Este o bătaie de joc incredibila la adresa copiilor din această generație de sacrificiu! Cum e posibil ca niciun psiholog sau profesor sau OM din cadrul Ministerului, sa nu se opună și să conteste modul aberant in care sunt repartizate probele de Bac.
Presiunea și stresul la care vor fi supuși copiii, în condițiile în care
1 Nu au decât trei (!) zile libere după terminarea scolii, timp absolut insuficient pentru recapitularea chiar și a unei materii.
2. Nu au Nici măcar o zi (!) de pauza intre Romana și proba obligatorie!!! Asta este un bullying clar și oficial, din partea responsabililor, decidenților, pentru toți copiii acestei generații.
S a gândit cineva la cum face fata un copil care a avut ,3 zile sa repete 2 materii, (în condiții de oboseala acumulata la sfârșit de an scolar), iar după examenul de Romana, trebuie in restul de câteva ore rămase din zi, sa repete toată materia la Istorie. ( poate că matematica nu necesita recapitulare in același mod dar necesita o minte odihnita cu siguranță). Copiii aceștia, cei cărora le pasă de Bac, nu vor dormi în aceea noapte încercând să recapituleze și vor presta slab din cauza oboselii, vor suferi și vor rămâne cu traume! Cei mai sensibili e posibil să aibă căderi nervoase! care lasă urme.
Ziua libera data înainte de probele opționale, care se știe că în general sunt la materii puțin mai lejere, este aproape inutilă după ce ii terorizezi in 2 zile consecutive cu probele cele mai grele; asta în condițiile în care nu au nici măcar o săptămână între școală și Bac, pentru odihna și recapitulare.
Motivarea acestor aberații cu “schimbările climatice” e ridicola și nerelevanta tocmai datorită impredictibilitatii temperaturilor. O zi in care ai suferit putin de cald se depășește, dar stresul extrem creează traume pe termen nelimitat.
Un alt aspect cu care sunt sabotați copiii acestei generații este că datorită probelor de Romana și competențe ce au loc în Ianuarie, li se sacrifica câteva ore bune de predare a materiilor de baza; de bac, motiv pentru care profesorii predau cate 3-4 lecții Intr o ora, indesand materia Intr un timp mult mai scurt decât cel normai. ( știu și ei că nu mai au timp de recapitulari).
Și uite așa transformam școală Intr o teroare și un chin pentru copiii care sunt interesați să învețe. Și transformam copiii în niște tineri traumatizați stresați peste măsură iar unii rămân chiar cu probleme psihologice grave.
Mulțumim Ministerului!
In calitate de părinte al unui copil conștiincios dar chinuit și stresat de nepăsarea “responsabililor’ și de “sistemul” care i calca in picioare, mă gândesc serios la acuzarea oficială a Ministerului pentru traumele psihologice cauzate copilului meu și nu numai.
Dacă tot e generația de sacrificiu, măcar să se echivaleze competențele cu mediile de la cele trei materii, la fel ca acum doi ani, și să nu-i mai chinuim pe copii cu inepțiile acestea.
Sigur a fost o decizie ușor de luat pentru domnii de la minister care, la ora cand plec eu spre liceu, ei se întorc pe partea cealaltă!
Se dă peste cap tot programul! Cine să asigure suplinirea celor implicați în comisii, dacă se fac toate orele? Măcar să fi fost competentele în timpul programului celor de a 12-a, ar fi putut suplinire profesorii care aveau ore atunci la clasa a 12-a. Așa? De dragul firmelor fără fond, în timpul competentelor, eu voi pierde 12 ore la clase care nu sunt terminale. Colegele mele la fel. Cine să supravegheze atâtea clase simultan? Cine?
dar copiii aia cand mai mananca? cum o fi sa stai cu foamea in gat si sa incerci sa te concentrezi la examen? nici nu mai zic de navetisti…
Generatia aceasta a fost sacrificata incepand cu prima zi de scoala, de la 6 ani….Educatia este la pamant, din toate punctele de vedere. Rusine!
Fiul meu este in clasa a 12-a. Au fost generație de sacrificiu. Manualele din clasa 0 (singura generație care a făcut clasa pregătitoare cu aceasta denumire) până în clasa a 8-a au ajuns în fiecare an în decembrie sau in ianuarie, au susținut examen de EN cu un alt format, au avut în liceu ,,Recomandări” in loc de programa noua și acum au pus competențele în timpul scolii și bacalaureatul înghesuit în săptămâna de după Rusalii. Pauza de 3 săptămâni era bine venita. Elevii aveau timp să se odihnească și să recapituleze pentru examen. Acum nu pot organiza nici cursul festiv. In plus, organizarea orelor in timp ce restul claselor este la școală vă pune presiune foarte mare pe profesorii implicați la bacalaureat. Nu știu ce randament poți da la corectarea a 70 de lucrări, daca ai 6 ore de predare în ziua respectivă. Daca mergi la școală și te apuci după ore de corectat, atunci pentru 70 de lucrări ai nevoie de 5 zile.
Apelăm la ubicuitate. Simplu. Aceiasi profesori ii asculta la bac la oral la română, in timp ce predau in altă sala unei clase mai mici… Sau indesam in aceeași sală o clasă a 9-a si câțiva candidați care să susțină proba scrisă/ audio printre ei… păi dacă am candidati cu CES au nevoie de sală separată, supravegheati de 2 profesori fiecare, plus eventual profesor de sprijin…
Poate sa-i supravegheze poliția/ jandarmeria pe cei care dau bac, profesorii sa poată face ore? inchiriem spații pentru examene sau folosim curtea școlii?
Domnul ministru (PSIHOLOG la bază…) cunoaște care e încărcătura emoțională a elevilor în zilele de examen și cât sunt de încordați și agitați? Nu a trecut niciodată pe holurile unei școli în zile de examen, cu siguranță. Și pretinde să dubleze ziua de lucru a elevilor și a profesorilor… Nu știu cum, dar din Ministru în Ministru dăm din lac în puț… Din rău, în mai rău…
Ce încărcătură emoțională au elevii în cazul unor probe absolut inutile? Nimeni nu bagă în seamă probele de competență, nimeni nu pică examenul la aceste probe. Ce se menționează în nota ministerului nu e greşit.
Tu te auzi ce spui? Daca tu esti obisnuit sa fentezi si sa iei in deradere orice, afla ca nu toti sunt ca tine. Orice examen e serios, iar majoritatea elevilor sunt responsabili si il abordeaza ca atare.
Elevii de a XII-a sunt sub o presiune extraordinara. Probele de competente dureaza, sunt si orale si scrise. La orale, elevii trebuie si sa astepte sa le vina randul, deci vor sta in scoala multe ore dupa ora 13. Fara sa aiba ocazia sa ia pranzul sau sa isi revina dupa un program deja extrem de incarcat.
E complet inuman si animalic sa tratezi astfel niste copii. Guvernul acesta isi arata fata hidoasa, de brute malefice.
Noaptea mintii. Trebuie tinuti minte astia care au semnat asemenea ineptie. Pe ce lume trăiesc? Au avut vreodată copii de bac?? Cum sa faci asa ceva?
A mai fost o data bacul cu competente dat in iarna si nu a fost ineptia asta.
Bacul e bac. E un examen, chiar de sunt competente. Vreti sa il bagatelizati? Atunci echivalati direct cu mediile din liceu la materiile respective si lasati-ne in pace cu absurditățile voastre. Dormiti in papuci in birouri. Complet rupti de realitate.
Elevii mei au ore de la 8 la 13 si apoi la ora 13 vreti sa mai stea la bac si sa se concentreze la oral? O nimica toata. O formalitate.
Platiti nu mai suntem, nu? Ca asta e motivul pentru care ati mutat bacul in iarna.
Sa nu mai plătiți resursa umana. Economie, ca doar ati cheltuit toți banii in campania electorala irosita pe alegeri anulate. Niciodată nu a fost despre interesul copilului. Totdeauna despre hotia si furaciunea din ministere.
Aceste probe nu au nicio relevanță. Este o pierdere de timp și ar trebui să fie desființate. Nu știu de ce se mențin porcăriile lui funeriu, nimeni nu tine cont de așa zise competențe de la bacalaureat. Sper că noul ministru să schimbe structura bacalaureatului și să anuleze aceste aceste ideotenii a unui fost ministru paralel cu școala . Să auzim de bine!
Susțin demersul desființării probelor de competențe din examenul de BAC
Câtă prostie,ticăloșie,impostura.Incredibil ,dar adevărat! In fata prostilor și inapabilor de la minister nu poți să ai argumente.Prostia la putere
atat de putine comentarii sunt incat iti “da mana” sa nu le afisezi?
Reguli făcute pe genunchi de persoane care nu au fost niciodată în vreo comisie de organizare a unui examen. Din toți care au semnat acest document, chiar nu are nimeni habar cum decurge o probă scrisă? Că trebuiesc timpi pentru distribuirea subiectelor, pentru strângerea lucrărilor din clase, pentru predarea acestora comisiei? Dar ce mi se pare cel mai ridicol: să nu știi că proba C- scris are alocate 140 de min pentru desfășurare!!!!
Rușine! De câte ori trebuie să se mai umple de penibil Lixandru si Ion pentru a pleca de la Minister?
o alta catastrofa, de ministru .vai de noi
Cat habarnism pe acesti oameni !
Programul unui elev de clasa a xii-a este de la 8-14 sau de la 8-15 !
Din articol examenul propriuzis incepe la 13:00,
Pentru o organizare buna elevul trebuie sa intre in sala de clasa cu o ora mai repede !
Obosit de la cursuri voi vreti sa performeze la examen !
Sunteți dusi….
Cred ca daca ții un elev mai bine de 8 ore la scoala mai incalci si cate ceva din codul muncii !
In alte tari se opreste traficul pentru a nu afecta concentrare cand se da un examen inportant, la noi claie peste gramada !
Domnilor care ati dat aceste reguli din pix, proba C nu poate fi rezolvata intr-o singura zi! 1. Proba audio + cea scrisa dureaza 3 ore in total, este o pauza de cca 30 de minute dupa auditie pentru ca raspunsurile elevilor sa poata fi predate comisiei de bac, dupa care noi, evaluatorii, le corectam, pe repede-inainte ca nu le putem lăsa pe a doua zi. Iar proba orala dureaza o zi intreaga la cca 45-50 de elevi !!!! Cum sa faca cei de-a 12-a si ore???!!!!????? Mai aveti multe astfel de idei crețe?
Delir maxim la Ministerul Educației. Păi dacă de la ora 10:30 trebuie să continue cu orele de curs clasele a 12-a, înseamnă că vor mai sta în școală încă 6-7 ore chiar. Elevii din tura a 2-a, unde își vor desfășura cursurile? Nu sunt săli de clasă. Nu mai vorbesc de tracasarea profesorilor care, o dată trebuie să participe la probele de BAC și apoi să mai rămână și la cursuri în continuare. Ce eficiență va fi în zilele respective? ZERO!
O mare bătaie de joc!
Aștept reacția elevilor și a părinților! Dacă sunt de acord, înseamnă ca suntem conduși de cei mai buni specialiști!
genial …deci copiii sa intre în examen de la 13….și de la 8 la 13 sa stea la școală…..buuun…..minunat….curba de efort,bla…bla. ..chestii de psihologie….pedagogie
VAI SI AMAR!!!!!!!!!
Când vor înceta aceste decizii aberante, luate de oameni cărora chiar nu le pasa de nimic?