BAC 2026. Probele scrise de la sesiunea specială rezervată olimpicilor încep luni, 18 mai. Primul examen este cel la Limba și literatura română / Calendarul complet

57 de vizualizări
Foto: AGERPRES Foto – Grigore Popescu
Luni, 18 mai, încep probele scrise de la sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat 2026. Prima probă este cea Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial. Această sesiune este pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2026.

Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, se va desfășura pe 19 mai. 

În data de 20 mai are loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii care învață într-una din limbile minorităților naționale dau proba scrisă la limba maternă pe 21 mai, conform calendarului oficial.

Înscrierea candidaților s-a făcut luni, 11 mai, iar probele orale au început marți, 12 mai, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Miercuri, 13 mai, a fost programată evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C. Competențele digitale vor fi evaluate pe data de 14 mai.

Probele au loc la centre de examen din județul Prahova, conform prevederilor actului normativ. 

CALENDAR sesiune specială a examenului național de bacalaureat 2026 

Pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2026 sesiunea iunie-iulie

11 mai 2026 – Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen

12 mai 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

13 mai 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

14 mai 2026 – Evaluarea competențelor digitale – proba D

15 mai 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

18 mai 2026 – Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă

19 mai 2026 – Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă

20 mai 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d) — proba scrisă

21 mai 2026 – Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă

26 mai 2026 – Afișarea rezultatelor până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)

26-27 mai 2026 – Soluționarea contestațiilor

28 mai 2026 – Afișarea rezultatelor finale

Citește și:
BAC 2026 – sesiunea specială rezervată olimpicilor. Probele orale încep marți, 12 mai, și țin până pe 15 mai. Azi sunt evaluate competențele lingvistice de comunicare în limba română / Calendarul complet


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Absolvenții din învățământul tehnologic care promovează examenul de certificare nivel 3 și 4 CNC vor primi supliment descriptiv în format Europass, document recunoscut la nivel european, cu ajutorul căruia se pot angaja și își pot continua studiile în străinătate – proiect

Absolvenții din învățământul tehnologic, care promovează examenul de certificare profesională a calificărilor de nivel 3 şi 4 al Cadrului Național al Calificărilor (CNC) vor primi atât certificatul de calificare profesională,…
Vezi articolul

Starea sistemului de educație, pe locul al patrulea în clasamentul surselor de îngrijorare pentru români, arată un sondaj INSCOP / Cei care consideră că țara noastră urmează o direcție bună sunt în principal tineri

Aproximativ 12% dintre români sunt îngrijorați în ceea ce privește starea sistemului de educație, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP. Această problemă se situează pe locul al patrulea în clasamentul…
Vezi articolul

Fosile de rechini și pisici de mare, descoperite de arheologi în județele Sălaj și Maramureș. Cercetătorul Nicolae Trif: Sunt dinți cu morfologii complet noi. Urmează analiza lor în profunzime

Un grup de cercetători coordonați de paleontologul Nicolae Trif anunță descoperirea a numeroase fosile de rechini și pisici de mare în două situri din nordul Sălajului și sudul Maramureșului, scrie Turnul…
Vezi articolul