Banii și fericirea: oamenii care se pricep cel mai bine la matematică au cea mai mare satisfacție produsă de venituri, dar sunt cei mai nemulțumiți când nu câștigă suficient – studiu

5.480 de vizualizări
Foto: © Bowie15 | Dreamstime.com
Satisfacția dată de veniturile unei persoane este strâns legată de cât de bună este acea persoană la matematică, anume cu cât acea persoană este mai competentă în domeniu, cu atât mai mult banii îi influențează nivelul de satisfacție, potrivit unui recent studiu publicat de cercetători din Suedia și SUA și prezentat în The Conversation.

Pär Bjälkebring, cadru universitar la Universitatea din Göteborg, și Ellen Peters, director al Centrului pentru Cercetare în Comunicarea Științelor de pe lângă Universitatea din Oregon, arată că, în contextul studierii legăturilor între felul cum sunt luate deciziile și nivelul avuției și fericirii oamenilor, au făcut corelații între câștigurile persoanelor, nivelul de satisfacție și competențele la matematică.

Într-un studiu publicat spre sfârșitul anului trecut, autorii confirmă lucruri analizate și de alții, anume faptul că persoanele care se pricep mai bine la matematică vor câștiga mai mulți bani și vor fi mai satisfăcuți în viață decât cele care nu se pricep la fel de bine la calcul. Dar, arată ei, persoanele care se pricep la matematică sunt foarte satisfăcute atunci când au venituri foarte ridicate, dar sunt mai nemulțumite decât cele care nu se pricep la matematică, atunci când nu câștigă mulți bani.

Analiza lor a luat în calcul chestionare trimise către peste 5.700 de persoane, în SUA, coroborând rezultatele cu alți parametri, precum nivelul educației, trăsături de personalitate și elemente demografice.

Astfel, cei doi cercetători au constatat:

  • Oamenii câștigă mai mulți bani pe măsură ce sunt mai buni la matematică. Estimările lor arată că, între persoanele care au răspuns corect la toate întrebările de matematică din chestionarul folosit și cele care nu au oferit niciun răspuns corect, diferența veniturilor anuale este în medie de circa 30.000 de dolari.  
  • Se confirmă alte cercetări potrivit cărora persoanele mai bune la matematică sunt, în medie, mai satisfăcute în viață decât cele cu mai puține competențe în domeniu.
  • Cu cât o persoană este mai competentă în domeniul matematicii, cu atât acelei persoane îi pasă mai mult de cât câștigă. Persoanele mai bune la matematică au cea mai multă satisfacție în viață atunci când au venituri ridicate, dar și cel mai redus nivel satisfacție în viață atunci când au venituri mai mici. Între timp, pentru persoanele care nu sunt foarte bune la matematică, veniturile sunt legate într-o măsură mult mai mică de nivelul satisfacției în viață. Aceasta înseamnă că același nivel al veniturilor are o valoare diferită în funcție de priceperea la matematică a beneficiarului.

Potrivit aceluiași studiu, persoanelor care se pricep foarte bine la matematică nu li se aplică ceea ce au constatat alte studii, anume că, dincolo de un anumit nivel al veniturilor (95.000 de dolari pe an, la nivelul SUA), mai mulți bani nu mai produc un nivel și mai ridicat al satisfacției. Această “saturație” nu s-ar aplica celor foarte pricepuți la matematică deoarece, pentru aceștia, nivelul de satisfacție continuă să crească în mod continuu pe măsură ce cresc veniturile.

În același timp, pentru persoanele care se pricep cel mai puțin la matematică, există un astfel de prag-limită: acestora le crește nivelul de satisfacție în viață pe măsură ce cresc veniturile, dar doar până la un prag al veniturilor, la nivelul SUA, de circa 50.000 de dolari anual.

Foto: © Bowie15 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii din România își pierd abrupt interesul pentru cariera didactică, semnalează cel mai mare studiu internațional privind profesorii de gimnaziu / Sub 60% dintre cei aflați în primii ani de muncă declară că predarea a fost prima lor opțiune profesională – mult mai puțin decât în cazul profesorilor cu experiență

Opțiunea tinerilor pentru cariera didactică este considerată drept un indicator al satisfacției pe care această profesie o produce, în pofida unor neajunsuri precum cele produse de salarii, reiese din cel…
Vezi articolul

INTERVIU Oana Moraru, profesoară și fondatoare de școală privată: În educația publică, nu există verificarea calității muncii profesorului. Fără măsurarea impactului învățării nu există școală, există doar politizarea discuțiilor despre școală / Oamenii ăștia sunt singuri dincolo de ușa clasei, cu niște copii care pun probleme din ce în ce mai sofisticate. Au nevoie de ghidare și monitorizare

Urgența sistemului de învățământ românesc, pentru a putea vorbi de un impact real al școlii asupra copiilor și a societății, este verificarea calității muncii profesorului la clasă. „Fără măsurarea impactului…
Vezi articolul

La ce-i duce mintea… Răspunsurile elevilor de 15 ani la ultimele evaluări PISA, pe care experții le consideră cele mai bune exemple de gândire creativă în scriitură literară, design, capacitatea de rezolvare a problemelor

Gândirea creativă a fost una dintre temele de evaluare în testările internaționale PISA 2022 ale competențelor elevilor în vârstă de 15 ani din întreaga lume. Acea evaluare a inclus itemi…
Vezi articolul

Rezultatele PIAAC 2023: Competențele esențiale pentru adulți, în viață, muncă, dar și în participarea la procesele democratice stagnează sau sunt în scădere la nivel internațional, probleme mai pronunțate în Europa de Est / România va participa în premieră la măsurarea alfabetizării adulților în valul 2025-2029

Competențele adulților în ceea ce privește alfabetizarea, alfabetizarea numerică și capacitatea de rezolvare a problemelor mai degrabă au stagnat sau scăzut, la nivel internațional, pe parcursul ultimului deceniu, în condițiile…
Vezi articolul

Tinerii români – nemulțumiți de calitatea educației, numărul celor care cred că sistemul e viciat a crescut în ultimii cinci ani / Doar 1 din 10 crede că notele sau examenele „nu sunt cumpărate” / Corupția – văzută ca principala problemă a țării în care 1 din 4 tineri crede că dictatura poate fi uneori mai bună ca democrația – SONDAJ

Doi din cinci tineri români se declară total sau foarte nemulțumit de calitatea educației și tot atâția exprimă un nivel mediu de satisfacție față de aceasta, în timp ce doar…
Vezi articolul