Belgia: “Nu a existat un impact semnificativ al redeschiderii școlilor”, la două săptămâni după vacanța prelungită de toamnă

1.750 de vizualizări
Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com
“Impactul redeschiderii școlilor, de practic două săptămâni, nu a a fost vizibil în cifre. (…) Nu a existat un impact semnificativ al redeschiderii școlilor” din Belgia, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt interfederal pe teme legate de Covid-19 din această țară, Yves Van Laethem, într-o conferință transmisă de Le Soir
  • Când a impus o serie de noi restricții, acum o lună, Belgia a decis inclusiv să prelungească vacanța școlară de toamnă cu două săptămâni, copiii revenind la clasă la mijlocul lunii noiembrie, înaintea altor măsuri de relaxare.

Van Laethem a notat că, în general, s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări, spitalizări și decese asociate Covid-19. Tot el a notat că, în timp ce impactul școlilor nu s-a simțit, a existat o creștere ușoară a numărului de cazuri asociate testărilor în rândul persoanelor asimptomatice.

Publicația în limba română Ziaruldebelgia.ro îl citează la rândul său pe celălalt purtător de cuvânt interfederal, Steven Van Gucht, potrivit căruia “așa cum ne așteptam, vedem o relativă creștere a numărului de cazuri pozitive la cei care au fost în contact cu o persoană infectată, dar nu au simptome de boală. Este o creștere de 5-10% și ne așteptăm ca numărul să crească în continuare”. Dar, potrivit sursei citate, toate celelalte cifre descresc, pentru moment observându-se un ritm de înjumătățire a cazurilor la 11 zile.

Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Promisiunile PNL pentru educație, în programul de guvernare 2021-2024: Banii prevăzuți legal pentru educație – peste 4 ani / O nouă lege a educației, reforma carierei didactice, Biblioteca Virtuală și digitalizare

Partidul Național Liberal, de guvernământ, spune că, dacă va rămâne la guvernare după alegerile parlamentare, va revizui cadrul normativ în educație, va reforma cariera didactică și va lua măsuri extinse…
Vezi articolul