Belgia reintroduce restricții dure, apropiate de cele din primăvară. Școlile vor fi redeschise treptat după actuala vacanță

1.500 de vizualizări
Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com
Premierul belgian Alexander De Croo a anunțat, vineri, o serie de restricții severe la nivelul întregii țări, din cauza creșterii alarmante a numărului de cazuri de Covid-19. În această țară, măsurile afectează și școala, care ar urma, însă, să își reia activitatea treptat înainte de sfârșitul perioadei stabilite pentru restul interdicțiilor, potrivit The Brussels Times.

Restricțiile generale urmează să fie aplicate până în data de 13 decembrie și să fie evaluate intermediar pe 1 decembrie. Școlile, aflate acum într-o scurtă vacanță, urmează să își reia activitatea mai repede, diferențiat pentru elevii cu vârste mici și cei mari.

Mai precis, în cazul școlilor:
  • vacanța actuală se prelungește, iar școlile rămân închise până pe 15 noiembrie
  • după 15 noiembrie, elevii din clasele primare și prima clasă de gimnaziu revin la școală
  • tot de atunci, clasele superioare de gimnaziu vor învăța în sistem hibrid – jumătate la clasă,
  • jumătate online. Ceilalți elevi vor învăța online până la sfârșitul anului, urmând să fie introduse, însă, unele forme de învățare prin contact începând din 1 decembrie

Pe de altă parte, interdicțiile anunțate de premier pentru a ameliora „starea de urgență sanitară” în care se află urmează să dureze de duminică seară până la mijlocul lunii decembrie.

Acestea includ:

  • interdicția de a primi musafiri, cu excepția unei persoane (oamenii care locuiesc singuri pot primi două contacte).
  • interdicția privind adunările în public, fiind permise grupurile de maxim patru persoane, cu respectarea distanței sociale și purtarea măștilor
  • închiderea magazinelor care nu oferă produse esențiale, fiind permise livrările și preluarea produselor comandate deja
  • frizeriile, saloanele de estetică și alte afaceri similare se închid.
  • telemunca devine obligatorie, acolo unde este posibilă. La birou, sunt obligatorii măsurile de distanțare și purtatul măștii.
  • închiderea restaurantelor este extinsă și se aplică și localurilor din hoteluri, unde masa va putea fi luată doar în cameră.

Foto: © MariavonotnaDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Desant al controlorilor trimiși de ministrul Educației în școlile din toate județele, chiar din prima zi de reluare a cursurilor. Cîmpeanu: Niciodată nu am mai semnat 42 de ordine de ministru prin care am trimis echipe de control pe tot teritoriul României / Ce verifică

Controale extinse în toată țara făcute de „echipe de control” trimise de ministrul Educației în școli, potrivit anunțului făcut de Sorin Cîmpeanu de la Palatul Victoria. Acesta a spus că…
Vezi articolul

Numărul maxim de elevi într-o clasă va putea fi majorat dacă cei înscriși peste limită sunt ucraineni, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență anunțat de Ministerul Educației / Măsurile „pentru cuprinderea tuturor copiilor, cetățeni ucraineni, în sistemul de învățământ preuniversitar românesc”

Legea Educației va fi modificată prin Ordonanță de Urgență, anunță Ministerul Educației, pentru a putea înscrie în orice clasă, ca elevi, refugiații ucraineni, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor școlare vineri…
Vezi articolul