Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în CNCE, Ministerul Educației, spune că „în tot acest ecosistem profesorii sunt liantul pentru tot, pentru clasă, pentru director, pentru elevi, pentru părinți, profesor sunt liantul și acesta este cel mai greu rol”. Declarația a fost făcută de Bogdan Cristescu la evenimentul de lansare a raportului OCDE Teaching Compass în România, – busola predării, organizat în data de 10 octombrie de Ministerul Educației în parteneriat cu Universitatea București.
Bogdan Cristescu, șef de Curriculum și Evaluare în CNCR în Ministerul Educației atrage atenția că „profesorii sunt liantul pentru tot, pentru clasă, pentru director, pentru elevi, pentru părinți, profesor sunt liantul și asta este cel mai greu rol, pentru că sunt în tot și în toate”.
El a făcut declarația la finalul lansării raportului OCDE „busola predării”
„Gândiți-vă cum apare un liant într-o prăjitură. (n. red Profesorii) Sunt în tot și în toate și suportă stresul, ei suportă stresul, forța aceea de rupere pe ei este și nu-i putem hrăni decât cu încredere. Și știu că acum mă fac și eu profesor: Nu suntem cum ne-am dori să fim și ne-o spunem mai des decât ne-o spun alții, dar uneori am prefera să și auzim că facem bine când îl facem, și să ne hrăniți cu încredere. Vă rog, haideți să avem cu toții încredere în profesori, pentru că și citez acum: dintr-o carte a copilăriei. «Dacă nu merită acum încrederea aia, dacă le-o acordați, își vor bate capul sau merite»”, a mai spus Cristescu.
Informații de context
Raportul OECD Teaching Compass este, potrivit ministerului Educației, „un cadru internațional de orientare pentru sprijinirea profesorilor și a viitorilor profesori, prin repere privind formarea, dezvoltarea profesională și politicile educaționale. Inițiativa are scopul de a fi o „busolă” – un ghid flexibil care să ajute fiecare țară să își adapteze politicile educaționale la propriul context”, potrivit comunicatului de presă.
În cadrul discuției au participat și profesori dar și elevi care vor fi cadre didactice.
Directoarea Casei Corpului Didactic București, Nicoleta Briciu a spus vorbit despre formarea continuă a profesorilor și a subliniat că „fiecare dintre noi trebuie să devenim conștienți. Formarea continuă nu trebuie să fie o obligație. Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, da, care atestă că avem acele competențe, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă, cu elevii noștri, adaptat la contextul în care ne aflăm: într-o clasă în mediul rural, într-o clasă în mediul urban, într-o clasă în care, poate, jumătate dintre elevi au parcurs un drum greu pentru a ajunge la școală, într-o clasă în care, poate, avem elevi care nu și-au luat micul dejun, nu pentru că n-au avut timp, ci pentru că nu au avut în dimineața respectivă. Dar și acei elevi au nevoie de acele atribute și acele competențe, pentru a avea o viață de adult echilibrată și (pentru a deveni – n.red) un adult integrat și împlinit, indiferent de mediul în care se află”.
Directorul Casei Corpului Didactic București a precizat că formarea continuă a profesorilor trebuie să fie regândită și a vorbit despre un echilibru între viața profesională și cea personală:
„Prin urmare, formarea continuă trebuie regândită, astfel încât trebuie să construim împreună, pe cei trei pilon extrem de importanți, prin învățare autodirijată, prin învățare colaborativă în cadrul rețelelor profesionale și a comunităților de practică și, nu în ultimul rând, să urmăm acest ciclu de anticipație, acțiune și reflecție. Am ales trei cuvinte-cheie pe care le urmărim, ca drept scop, și anume: echilibru, coaching și stare de bine, în ideea în care programele de formare, pe lângă competențele ce vizează leadershipul colectiv, identitatea profesională, competențele adaptative și, bineînțeles, acest ecosistem educațional pe care îl dorim să îl creăm. Ne dorim cu toții să avem un echilibru între viața profesională și viața personală de care, din păcate, în ultimul timp, uităm.”
La rândul său, prezent la discuție, prorectorul Universității București, Lucian Ciolan, a spus că „profesorii, poate mai mult decât orice altă profesie, au nevoie de busole clare, dar nu de busole fixe”, iar „fiecare profesor poate să-și construiască propria busolă pentru predare”, pornind de la un cadru.
„Au nevoie de busole clare, care să-i ajute în îndeplinirea nobilei misiuni pe care și-au asumat-o, dar n-au nevoie de busole fixe, pentru că ei pot să contribuie la aceste busole și pot să le facă propriile lor busole. Nu cred că vorbim de o singură busolă, ci cred că vorbim de un cadru general de la care, pornind, fiecare profesor poate să-și construiască propria busolă pentru predare, la fel cum fiecare copil poate să își construiască propria busolă pentru învățare. Dar asta înseamnă mai întâi că trebuie să acceptăm că există un cadru și există căi diverse de a ajunge, în ultimă instanță, la aceeași destinație: la cunoaștere, la învățare”, a spus Ciolan.
Referitor la studenții care vor să devină profesori, Lucian Ciolan a remarcat că „toată lumea vrea instrumente”, însă, spune el, „nu cred că în contextul ăsta e foarte prudent să le dăm oamenilor rețete, pentru că rețetele au termen de valabilitate limitat și nu pot să țină pasul cu dinamica în care se schimbă realitățile. (…) Multe dintre intervențiile care se fac la nivel macro sunt un fel de intervenții că atunci când cânți la pian cu clapeta trasă, deci se face foarte mult efort și nu se aude mare lucru. De ce ? Pentru că se apasă butoanele greșite. Ce sper eu în final este ca Teaching Compas să ajute profesorii să nu mai apese butoanele greșite. Adică să nu lanseze acele tipuri de intervenții în clasă pe care ei le cred bune, dar care nu au neapărat efect imediat. (…)”
11 comments
Aceleasi povesti servite de indivizi bine platiti sa nu faca nimic dupa ce au taiat salariile! Individul din fruntea ministerului spunea ca se ocupa in luna iunie de gradatiile pe viata acordate de MEC unor indivizi fara nici o contributie. Nu a facut nimic! Aici nu am redus din cheltuielile statului!
Si marmota tot cu incredere învelea🤮 ciocolata.
Toți știu problema însă nu interesează pe nimeni
Când ministrul este doar un executant al unui grup care nu își pune cunoștințele și expertiza pentru obiectivele acestui minister ci doar cu Patul lui Procust de la Dictatura de la Cluj orice raționament logic este ignorat
Toți știu problema însă nu interesează pe nimeni
Când ministrul este doar un executant al unui grup care nu își pune cunoștințele și expertiza pentru obiectivele acestui minister ci vine doar cu “Patul lui Procust “”de la Dictatura de la Cluj orice raționament logic este ignorat
E domnul cu gradația pe viață? ministrul a promis că va ancheta acele gradații pe viață, pe care și le-au dat unii din minister și din inspectorate atunci când lucrau la tăierile din educație. Încă mai așteptăm un răspuns.
În sfârșit, un om în jungla ministerului. Mulțumim pentru aceste cuvinte. După cum ne tratează, NU vor mai primi calitate. Pentru că doar profesorii buni pot produce calitate, iar aceștia sunt tratați urât, cu dispreț. Ca să înțelegi ce spun, mergi la spital și înjură -l pe medic, apoi comandă-i să te trateze. Dacă într-adevăr vreți calitate, străduiți-va să deveniți oameni: ura o poate produce orice degenerat, calitatea însă apare doar în anumite condiții…
cu încredere nu se plătesc facturi!
rușine! 15 Ron plata cu ora….
Rușine!!!!!!!
Eu sunt sătulă, vă rog frumos nu mai încercați să mă ”hrăniți cu încredere”. Țineți-vă părerile pentru voi, mulțumesc. O zi bună.
Ministerul trebuie să înceteze să trădeze profesorii. Să înceteze să proiecteze așteptări contradictorii și nerezonabile, care, în final, doar încurajează autoculpabilizarea și condamnarea publică a profesorilor. Să înceteze să testeze tot felul de false soluții, care servesc exclusiv promovării unor interese străine de ale beneficiarilor primari și ale educației. Să înceteze să producă maculatură normativă doar pentru a rezolva diverse interese politicianiste, mercantile sau de natură birocratică. Să înceteze să folosească personalul școlii drept carne de tun în tot felul de războaie ale așa zișilor politicieni. Să înceteze să încurajeze și acopere risipirea fără utilitate publică a banului public. Să refuze îngenuncherea în fața șireteniei și imposturii politicianiste, să le recunoască drept ceea ce sunt și să le numească pe numele lor reale. Cât timp ministerul va servi mai curând stăpânului irațional, imoral și impostor, profesorii nu vor fi nici reprezentați, nici respectați, nici buni.
busola e un ac magnetic care se poate roti si indica nordul, nu stiu ce e aia busola variabila construita dintr-un cadru, si nici nu pricep ce ingredient e profesorul in placinta educationala
Merge și ceafă.