Standardele naționale de evaluare descriu niveluri de performanță, de exemplu, nivel avansat, consolidat, corelate cu competențele din programă. „Când spunem că la nivelul avansat elevul trebuie să facă cutare lucru, ne dăm seama când apare nota 10 și când apare nota 9”, a declarat Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE), într-un interviu acordat jurnalistei Andreea Daraban pentru Radio Iași.
„Nu sunt standarde de notare, nu spunem ca elevul primește nota 5. Profesorii nu își schimbă de azi sistemul de notare și pun alte note copiilor, ci efectiv, în activitatea lor uzuală, încearcă să se bazeze pe aceste standarde”, a explicat Bogdan Cristescu.
- Ministerul Educației va pilota noile standarde de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial în ultimele două module din anul școlar 2025-2026. Școlile se pot înscrie în perioada 12-23 ianuarie.
Standardele naționale de evaluare sunt o necesitate de rang 0 în sistemul de educație
„Unul dintre aspectele care deranjează în sistemul de educație este faptul că nota 7 într-o clasă sau într-o școală nu este același lucru cu nota 7 în altă școală. Motiv pentru care singura evaluare care arată ceva comparabil este evaluarea externă, adică, în cazul nostru, evaluarea de la clasa VIII-a și bacalaureatul, împreună cu evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar care, știți că au coduri și un punctaj alocat, deci nu se prea poate face o evaluare comparativă.
Pe de altă parte, știm cu toții că extern nu evaluăm toate disciplinele. Evaluăm doar o parte dintre ele, ceea ce este păcat, pentru că, pe de-o parte, transmit un mesaj că o disciplină este mai importantă decât alta, ceea ce nu este adevărată în profilul de formare a absolventului, și, pe de altă parte, pentru că implicit reflexul uman este de a învăța ceea ce se evaluează.
Și atunci, de mulți ani, standardele de evaluare au fost declarate o necesitate, dacă vreți, de rang 0 în sistemul de educație și, după mai mulți ani de demersuri, am reușit obținerea unei finanțări pentru a le realiza”, a spus directorul CNCE.
Ce sunt standardele naționale de evaluare
„Aceste standarde nu sunt efectiv niște standarde de notare, pentru că nu spunem elevul primește nota 5, dar sunt extrem de apropiate de standarde de notare, pentru că în secunda în care noi spunem ca la nivelul avansat, care este un nivel corespondent, dacă vreți, unei plaje orare 9-10, elevul trebuie să facă cutare, cutare, cutare, și pentru ele, un descriptor de performanță este consolidat sau avansat, ne dăm seama când apare nota 10 și când apare nota 9.
Deci, nu sunt efectiv și vizual standarde de notare, pentru că nu se văd notele în ele, dar sunt cvasi echivalente standardelor de notare. Nu ne-am dorit ca ele să fie niște standarde de notare, pentru că rolul profesorilor în clasă și judecata lui critică, analiza lui de specialist care cunoaște tot contextul elevului, este foarte importantă pentru noi. Pentru că știm cu toții că o notă, în realitate, este o fotografie a unui proces, a unui demers, iar rolul profesorului este esențial, pentru că el poate vedea acest lucru într-un întreg context de evaluare și de dezvoltare”, a explicat Bogdan Cristescu.
Cum se vor implementa standardele naționale de evaluare
„Profesorii nu își schimbă de azi sistemul de notare și pun alte note copiilor, ci efectiv, în activitatea lor uzuală, încearcă să se bazeze pe aceste standarde. Ei își notează unde aceste standarde le-au creat dificultăți, unde li s-a părut ambiguu, unde li s-au părut insuficiente, unde li s-au părut prea detaliate. Și atunci, ne dau un feedback efectiv și direcționat pe fiecare nivel standard de învățare, asociat cu competențele din programele școlare.
Deci, vă dați seama, dacă ne gândim la o disciplină, la care în patru ani de studiu am, nu știu, 60 de competențe și am dezvoltat 60 sau 90 de standarde, dacă le mai duc și în trei niveluri de performanță, vă dați seama că sunt foarte, foarte multe. Deci, colegii-profesori le folosesc în activitatea dumnealor zilnică, atât pentru evaluarea curentă cât și pentru evaluările sumative și, la final, ne oferă un feedback structurat către echipa de proiect”, a spus Bogdan Cristescu.
Citește interviul integral pe Radio România Iași
Informații de context despre standardele naționale de evaluare
Ministerul Educației va pilota noile standarde de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial în ultimele două module din anul școlar 2025-2026. Școlile se pot înscrie în perioada 12-23 ianuarie.
Pilotarea nu presupune controale sau evaluări ale profesorilor, a precizat ministerul.
Ministrul Educației Daniel David declara pe 5 noiembrie 2025 că probabil anul viitor în iunie „vom încheia procesul care implică elaborarea standardelor de evaluare și notare, pregătire a profesorilor, pentru primar și gimnaziu. Tot atunci îmi propun să terminăm și aceste standarde pentru învățământul liceal”.
- Elaborarea standardelor de evaluare ar fi trebuit să se aplice din acest an școlar, potrivit ROFUIP 2024
- Rezultatele evaluării sunt exprimate prin calificative, note sau rapoarte, iar respectarea acestor standarde este supravegheată prin inspecția școlară. Nerespectarea standardelor de evaluare este considerată abatere disciplinară, potrivit legii învățământului preuniversitar.