Boicot simulări examene naționale 2026. Liderul sindical Marius Nistor, către directori și inspectori: Nu vă transformați în instrumente de constrângere împotriva propriilor colegi. Nu fiți acei inspectori și directori de care vorbesc politicienii că sunt doar niște „doritori de funcții”

335 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, le-a transmis directorilor de școli și inspectorilor să nu se transforme „în instrumente de constrângere împotriva propriilor colegi”, în contextul simulării examenelor naționale 2026. Amintim că, la nivel național, sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări.

Liderul sindical a spus că un director nu este doar un administrator al unei clădiri, ci este, înainte de toate, un profesor și un lider al comunității sale educaționale:

„Sunteți prima linie de apărare a școlii românești și știu cât de dificilă este poziția în care vă aflați astăzi. Sunteți prinși la mijloc, între presiunile constante venite de la minister și realitatea cruntă din cancelariile și sălile de clasă. Mulți dintre voi susțineți deschis protestele noastre și vă mulțumesc pentru acest curaj extraordinar. Mulți alții ne susțineți în tăcere. Astăzi, vă rog să faceți un pas și mai hotărât și să fiți alături de colegii voștri, de profesorii cu care împărțiți responsabilitatea reală a educației. Voi știți cel mai bine cum arată bugetele tăiate, voi vedeți primii lipsurile din școli și frustrarea din ochii colegilor a căror muncă este devalorizată. Un director nu este doar un administrator al unei clădiri, ci este, înainte de toate, un profesor și un lider al comunității sale educaționale. A sprijini acest boicot nu înseamnă a vă abandona școala, ci a lupta pentru ea! Nu cedați intimidărilor și nu vă transformați în instrumente de constrângere împotriva propriilor colegi. Nu fiți acei inspectori și directori de care vorbesc politicienii că sunt doar niște „doritori de funcții”!”

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a precizat că profesorii au nevoie de „integritatea și de solidaritatea” directorilor și inspectorilor.

„Înainte de a fi inspectori și directori suntem cu toții cadre didactice și doar împreună, uniți într-o singură voce, putem forța acest Guvern să treacă de la discursuri ipocrite la respect real și finanțare adecvată pentru munca pe care o depunem cu toții. Avem nevoie de voi, de integritatea și de solidaritatea voastră, acum mai mult ca niciodată.”

Redăm informarea completă a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”:

Zilele acestea, Ministerul Educației ne îndeamnă la responsabilitate în contextul organizării simulărilor examenelor naționale și acuză sindicatele pentru îndemnul la boicotarea acestora. Ne aflăm, așadar, în fața unei întrebări fundamentale: este acesta un apel real la responsabilitate sau o crudă lecție de ipocrizie?

Responsabilitatea profesională este o valoare pe care noi o demonstrăm zi de zi, adesea în condiții dificile și cu resurse limitate. Noi, cadrele didactice, nu ne-am abandonat niciodată elevii! În schimb, sistemul educațional este cel care a fost abandonat, în repetate rânduri, de politicienii care au menținut subfinanțarea cronică.

Nu putem accepta să primim lecții de responsabilitate de la un Guvern care, prin deciziile sale, demonstrează exact contrariul. Vă întreb pe voi, așa cum fiecare dintre noi ar trebui să-i întrebăm pe reprezentanții noștri în Parlament și pe guvernanți:

• Ce responsabilitate a demonstrat Guvernul când a tăiat resursele financiare ale învățământului?

• Ce responsabilitate este aceea de a elimina/diminua bursele elevilor și studenților noștri?

• Ce responsabilitate se ascunde în spatele scăderii veniturilor noastre prin mărirea normei didactice și impunerea unor măsuri de austeritate care lovesc direct în noi toți?

• Ce responsabilitate este în spatele comasărilor de unități făcute peste noapte și a creșterii numărului de beneficiari primari la clasă/grupă?

Nu e permis să ceri dedicare și implicare în timp ce subminezi condițiile minime pentru o educație de calitate.

Respingem ferm tentativa politicului de a ne transforma în țapi ispășitori pentru efectele propriilor lor politici greșite. Până când Guvernul nu va respecta școala românească și nu va asigura o finanțare corectă, apelurile lor sunt doar o retorică politică ieftină, menită să ascundă degradarea sistemului de învățământ.

De aceea, vă chem să fim uniți! La nivel național, suntem peste 73.000 de membri care au spus hotărât că nu vor participa la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale. Sper ca, până luni, numărul nostru să crească, astfel încât numărul unităților de învățământ în care nu se vor da simulările să fie mai mare decât al celor în care acestea se vor susține.

Responsabilitatea nu se predică, ci se demonstrează, și ea trebuie să înceapă de la Guvern!

Vreau să transmit și un mesaj deschis către colegii noștri directori și inspectori:

Sunteți prima linie de apărare a școlii românești și știu cât de dificilă este poziția în care vă aflați astăzi. Sunteți prinși la mijloc, între presiunile constante venite de la minister și realitatea cruntă din cancelariile și sălile de clasă. Mulți dintre voi susțineți deschis protestele noastre și vă mulțumesc pentru acest curaj extraordinar. Mulți alții ne susțineți în tăcere. Astăzi, vă rog să faceți un pas și mai hotărât și să fiți alături de colegii voștri, de profesorii cu care împărțiți responsabilitatea reală a educației. Voi știți cel mai bine cum arată bugetele tăiate, voi vedeți primii lipsurile din școli și frustrarea din ochii colegilor a căror muncă este devalorizată. Un director nu este doar un administrator al unei clădiri, ci este, înainte de toate, un profesor și un lider al comunității sale educaționale. A sprijini acest boicot nu înseamnă a vă abandona școala, ci a lupta pentru ea! Nu cedați intimidărilor și nu vă transformați în instrumente de constrângere împotriva propriilor colegi. Nu fiți acei inspectori și directori de care vorbesc politicienii că sunt doar niște „doritori de funcții”!

Înainte de a fi inspectori și directori suntem cu toții cadre didactice și doar împreună, uniți într-o singură voce, putem forța acest Guvern să treacă de la discursuri ipocrite la respect real și finanțare adecvată pentru munca pe care o depunem cu toții. Avem nevoie de voi, de integritatea și de solidaritatea voastră, acum mai mult ca niciodată!

Avem cu toții o responsabilitate față de viitorul școlii românești!

Vă cer să fim „iresponsabili” la aceste simulări pentru viitorul educației!

Cu respect,

Marius Ovidiu Nistor

Președinte

Informații de context

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, le-a transmis profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot. În același timp, ministrul spune că sunt suficienți profesori evaluatori înscriși pentru a organiza simulările celor două examene, Evaluarea Națională 2026 și Bacalaureat 2026, dar subliniază, în poziția oficială transmisă presei, că profesorii se mai pot înscrie să participe la simulări până pe 12 martie.

Potrivit Ministerului Educației, în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.

Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.

Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.

Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
  • 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
Calendar simulare Bacalaureat 2026:
  • 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română 
  • 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 
  • 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării 
  • 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă 
  • 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Citește și:
Norma didactică de predare de 24 de ore, eliminarea gradației de merit și a sporului neuropsihic – zvonurile pentru care unii profesori nu vor să participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unui sindicat din Învățământ: Anul trecut, zvonurile inițiale s-au adeverit
Cerere de neparticipare a profesorilor la simularea examenelor naționale 2026, transmisă cadrelor didactice de către un sindicat din Învățământ – document / Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările, potrivit datelor FSLI și FSE „Spiru Haret”
Ministrul Educației Mihai Dimian le transmite profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot: Profesorii înscriși până acum pot asigura evaluarea lucrărilor
Peste 90% dintre școli și-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea evaluării naționale, din datele centralizate până marți, 10 martie, potrivit ministrului Educației
Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, anunță sindicatele: Neparticiparea este doar pasul premergător unui protest de amploare programat la finalul anului școlar, exact în perioada examenelor naționale propriu-zise
Sindicatele din Învățământ acuză că profesorii sunt forțați să semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale 2026: S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite din partea conducerii școlilor și a inspectoratelor, mai mari decât la greva din 2023
Profesoară: Suntem la capătul puterilor. Acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale 2026 nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor / Lider sindical: În perioada mai-iunie putem pune o presiune foarte mare pe guvernanți
Cei mai mulți profesori doresc să facem grevă generală în a doua decadă a lunii mai, spune George Purcaru, vicepreședinte FSLI: Nu vom opri ceea ce înseamnă formele de protest până când toate măsurile din Legea 141 nu vor fi abrogate
BREAKING Profesorii vor boicota simulările examenelor naționale 2026, anunță Marius Nistor, lider sindical, din datele centralizate până acum: Marea majoritate înclină către neparticipare la simulări
FSLI: Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026 / Ce solicită profesorii
Aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită pe motiv că nu a fost explicată urgența situației

O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Greșeală descoperită de un profesor în corectura digitalizată a grilelor de la simularea Evaluării Naționale 2024: Elevi cu punctaje diferite acordate de cei doi evaluatori la același item și acceptate de platformă, care a făcut media notelor / Mihaela Popa: Platforma trebuie să aibă un filtru la grilă, care să nu permită trecerea peste o greșeală umană

Platforma digitalizată a Ministerului Educației prin care au fost corectate lucrările elevilor de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naționale 2024 a permis înregistrarea de punctaje diferite acordate de către…
Vezi articolul