Modificări masive la legea educației, votate în Senat: Numărul elevilor într-o clasă, redus la 22 în învățământul primar, 26 în gimnaziu și liceu, 17 la grădiniţă. Legea merge la promulgare

109.274 de vizualizări
Foto: Senatul României
Modificări masive la legea educației au fost votate în această seară, în Senat, cameră decizională în acest caz. Numărul copiilor în grupe este scăzut la 17 în grădiniță, 22 în învățământul primar și 26 în gimnaziu și liceu, potrivit proiectului de lege inițiat de UDMR și aprobat astăzi la vot final de senatori. Proiectul prevede că, în situații excepționale, grupele de la grădiniță și clasele de elevi de la școală “pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim”.

Legea votată astăzi prevede și decontarea navetei școlare și gratuitate pentru elevi la accesul la muzee, concerte, teatru, operă, film:

Senatul a adoptat astăzi – cu vot final – un proiect de modificare a legii educației, inițiat de mai mulți parlamentari UDMR.  Legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaților în aprilie 2019, iar astăzi, 10 februarie 2020, am fost aprobată de Senat.

Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege votat astăzi prevede că, în învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

a) educația antepreșcolară [creșele]: grupa cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 8;

  • Până acum, legea prevedea maximum 9 copii în grupa de creșă

b) învățământul preșcolar [grădinițele]: grupa cuprinde în medie 12 preșcolari, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 17;

  • Până acum, legea prevedea maximum 20 de copii în grupa de grădiniță

c) învățământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;

  • Până acum, legea prevedea maximum 25 de elevi în clasă în învățământul primar

d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;

  • Până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învățământul gimnazial

e) învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26;

  • Până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învățământul liceal și profesional

e1) învățământul dual: clasa cuprinde medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26;

“În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim“, mai prevede proiectul de lege votat de Senat.

  • În prezent, legea modificată le permite școlilor și grădinițelor să încalce limitele, fără a prevedea un prag pentru excepții.
Szabo Odon / Foto: cdep.ro

Contactat de Edupedu.ro, deputatul UDMR Szabó Ödön, unul dintre inițiatorii proiectului de lege, a declarat că “nu putem să desființăm toate școlile rurale. Trebuie să avem în vedere că există o regrupare naturală a instituțiilor de învățământ, dar nu poți duce chiar toți copiii în altă localitate. Nu poți duce zilnic sute de copii la 30-40 de km, copii din învățământul primar și gimnazial. Copiii din zona primară trebuie să încerci să-i ții în localitate. Dacă îi obligăm prin lege să meargă la școală, nu avem cum să nu mergem cu ei pe această zonă“.

“Și am readus posibilitatea de a se duce copiii la teatru. Coeziunea socială trebuie să fie susținută și sumele să nu fie un obstacol în a aduce copilul la teatru. Într-un oraș mare, teatrul este la colț, dar pentru o școală comunală dacă vrea un părinte să ducă copilul la teatru atunci deja transportul este un cost pe care orășeanul nu îl simte și trebuie să încerci să închizi anumite dezechilibre în societate. Nu poți să o faci decât susținând accesul copiilor la cultură”, a susținut Odon.

Legea adoptată astăzi prevede și că, “la solicitarea expresă a părinților, pot fi înscriși în învățământul preșcolar copiii cu vârstă de minim 2 ani, asigurându-se finanțarea de bază corespunzătoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per preșcolar stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

Noua lege mai prevede că “nivelul antepreșcolar poate fi organizat în creșe pentru vârsta de 0-3 ani sau în grădinițe pentru vârsta 2-3 ani”. În textul adoptat astăzi se arată că grădinițele pot înființa grupe “pentru vârsta 2-3 ani”. Metodologia pentru organizarea unităților de educație timpurie antepreșcolară se stabilește de către Ministerul Educației, care concepe și curriculumul specific pentru copiii sub 3 ani. Personalul care va lucra la aceste grupe va trece de la primării, în gestionarea Ministerului Educației, similar statutului educatorilor.

Dragoș Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Educației responsabil cu relația cu Parlamentul, a declarat astăzi, înainte de vot, că “punctul de vedere al Ministerului Educației este nefavorabil. Avem în vedere modificarea esențială a unor articole din legea educației, aceste modificări nu au trecut prin prima cameră și nu avem o estimare a impactului la nivel bugetar. Vă mulțumesc.”

Descarcă de aici Proiectul de lege votat astăzi, 10 februarie 2020, în Senat

Proiectul normativ votat pe 10 februarie 2020 care modifica Legea Educatiei

Citește și:

 

 


5 comentarii
  1. Este cu dedicatie invatamantului in limba maghiara deoarece scade vertijinos numarul copiilor iar astfel se poate mentine numarul claselor implicit catedra cadrelor didactice!! Da daca ar fi fost vorba doar de invatamintul rural!!

  2. In sfarsit un lucru bun. Un numar mai mic de copii/elevi la clasa permite dascalului sa acorde mai mult timp fiecaruia in parte. Si, prin oferirea de gratuitati elevilor la spectacole, muzee si alte institutii de cultura, chiar EXCELENTA oferta, se pot scimba / forma altfel de caractere!

  3. Daca modificați nr. de elevi/ preșcolari cred că e doar pe foaie. Schimbați costul standard și alocați bani pentru construirea de creșe/grădinițe/școli unde este necesar. În orașele mari (Cluj-Napoca) sunt grupe care depășesc nr. de preșcolari, spre exemplu acuma am 28 într-o grupă, însă am avut ani cu 35 de preșcolari. Ce să mă vorbim de creșe! Anul trecut au rămas 900 de copii fără loc la creșă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scenariile pentru redeschiderea anului școlar, în septembrie, propuse Guvernului de Federația Părinților: Prezență normală la școală, 50% la şcoală-50% online, 100% online / La clasele pregătitoare – a II-a, prezența fizică la școală indiferent de scenariu

Grupul interministerial care dezbate condițiile în care vor fi redeschise în toamnă școlile din România a primit de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți trei scenarii, în funcție de…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre imaginile cu secretarul de stat Sorin Ion și 22 de inspectori fără mască, într-o sală de ședințe: Noi respectăm legea / Inspectoratul Școlar a șters fotografiile: Regretăm această eroare / Legea permite maximum 10 persoane fără mască, dacă lucrează în același birou

„Domnul subsecretar de stat întotdeauna respectă regulile și sunt convins că nu le-a încălcat”, a spus astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre faptul că secretarul de stat pe preuniversitar, Sorin…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății să suplimenteze numărul de locuri la Rezidențiat 2021, cere Alianța organizațiilor studențești, în condițiile scăderii abrupte a acestui număr comparativ cu anul trecut

Ministerul Sănătății trebuie să ofere “predictibilitate” și să “suplimenteze considerabil numărul de locuri la concursul de rezidențiat”, cere, marți, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care face trimitere…
Vezi articolul