BREAKING Până joi școlile sunt obligate să dea lista cu elevii și profesorii care participă la pregătire, precum și la Bac și Evaluarea Națională, în fiecare unitate, deși nu s-au făcut înscrierile. Măsurile pe care școlile sunt obligate să le ia din 2 iunie, publicate în Monitorul Oficial

47.446 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În maximum 5 zile școlile trebuie să facă proceduri proprii, iar în două zile să dea Direcțiilor de Sănătate Publică lista cu profesorii, personalul și elevii care vor participa la pregătirea din 2-12 iunie, dar și la examene, în condițiile în care nu s-au stabilit nici comisiile de examen și nici elevii nu s-au înscris. Prevederile apar în Ordinul comun semnat de miniștrii Educației și Sănătății care stabilește măsurile obligatorii pentru școli în perioada 2-12 iunie și pentru examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020, ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Documentul oficial a fost semnat pe 8 mai și până azi niciun oficial, nici Monica Anisie ministrul Educației și nici Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, nu au anunțat școlile ce anume trebuie să facă, în condițiile în care termenele prevăzute în Ordin sunt extrem de scurte și în școli încă nu este activitate.

Dacă în varianta inițială a acestor măsuri, elevilor cu boli cronice sau care locuiesc cu persoane cu boli cronice ori cu vârste de peste 65 de ani le era interzis accesul în școli, acum le este permis accesul dacă părintele decide asta.

Pentru orice profesor, elev, cadru auxiliar temperatura corpului măsurată de un medic sau un asistent prezent la școală pe toată durata orelor și examenelor depășește 37 °C, acesta nu va fi lăsat să intre.

Iată ce prevede documentul:

”Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, în termen de 5 zile de la publicarea prezentului ordin, vor elabora și vor aproba o procedură proprie, prin care stabilesc modalitățile de desfășurarea activităților de pregătirea sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității de învățământ, asigurându-se e că:

a) la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37 °C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pentru aga durata desfășurării activităților;

b) în situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea ta de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament;

c) participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora persoane care suferă de afecțiuni cronice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani

d) elevii prevăzuți la literele b) și c) vor beneficia de o formă de pregătire alternativă online sau prin asigurarea de resurse educaționale

e) parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică;

f) elevii vor fi însoțiți de către un cadru didactic de la accesului în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire.

g) la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.

h) în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenirea infectării cu Sars-Cov-2

i) intrările și ieșirile precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

j) unitatea de învățământ asigură săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate permanent;

k) elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe toată durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau săpun;

l) coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă mobilier și pardoseală vor fi dezinfectate regulat cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, în mod obligatoriu între schimburi dacă este cazul și la finalizarea programului;

m) în sălile de clasă activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la circa 2 m distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților din unitatea de învățământ;

n) în perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru elevii de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătirea în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de două ore pentru dezinfectarea igienizarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră.

o) în perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic;

p) grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților;

q) colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învățământ;

r) la sfârșitul activităților, elevii vor primit câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu.

Articolul 10. Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-COV-2 (instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri pentru siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur etc).

Articolul 13 c) În maximum două zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, inspectoratele școlare județene și inspectoratul școlar al Municipiului București transmit către autoritățile administrației publice locale respectiv către direcțiile de Sănătate publică județene lista cu elevii și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile sau instituțiile de învățământ care participă la desfășurarea activităților de învățământ în perioada pregătirii elevilor și în perioada desfășurării examenelor.

d) cu minimum 24 de ore înaintea fiecărei probă de examen sau evaluare inspectoratul școlar județean deja inspectoratul școlar al Municipiului București vor va primi următoarele informații privind elevii sau personalul didactic didactic auxiliar nedidactic menționați la litera c)

i) de la direcțiile de Sănătate publică județene lista cu persoanele internate în unitățile instituțiile sanitare cu suspiciune sau confirmate cu infecția SARS CoV 2

ii) de la autoritățile administrației publice locale lista cu persoanele aflate în izolare la domiciliu sau carantină instituționalizată.”

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea


4 comments
  1. Ce se intampla cu copiii cadrelor medicale , politie si ISU care sunt in grupele de risc? Ei pot participa la pregatiri sau nu. Daca NU este discriminare. Daca DA si ulterior dupa incheierea inclusiv a examenelor unul dintre acesti parinti este depistat pozitiv, cine va fi raspunzator?

  2. Pai pana la urma cand se fac inscrierile la BAC? Cei care au picat in 2019 pot să-l dea? Mulțumesc

  3. Exista o prevedere legata de numarul zilelor in care se organizeaza aceste pregatiri? Adica 2-12 iunie inseamna 2 saptamani, se lucreaza zilnic, sau o zi -2 ore la mate si alta zi 2 ore la romana pentru evaluarea nationala, respectiv cate 3 ore in fiecare zi alta materie pentru bacalaureat.
    Parintilor li s-a transmis “e vorba de doar 2 zile din saptamana”.
    Cum se comunica parintilor aceste ordine ministeriale, integral sau pe bucati,ca oricum “pe ei nu-i intereseaza” sau “oricum ei nu se pricep”.
    Cum se scriu aceste ordine ministeriale , pe genunchii unor activisti de partid?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like