Pragul de închidere a școlilor la 6 la mie, rata de infectare, a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, anunță ministrul Educației

120.087 de vizualizări
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit unei declarații de presă făcută de ministrul Sorin Cîmpeanu.

În declarația sa, Cîmpeanu susține că tot la această ședință a Comitetului tehnico-științific a fost adoptată o decizie prin care să fie luate măsuri suplimentare pentru „amplificarea testării în școli”. Autoritățile vor solicita Agenției Naționale a Medicamentului aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening.

Edupedu.ro a publicat încă de miercuri dimineața informația, pe surse, că pragul de 6 la mie, de închidere a școlilor, va fi eliminat.

Procedura de eliminare a acestui prag trebuie să urmeze mai mulți pași – după ședința Comitetului tehnico-științific urmează ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, apoi o ședința de Guvern pentru aprobarea prin hotărâre de Guvern a acelei decizii și modificarea regulilor actuale printr-un nou ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

Redăm declarația ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu:

„Referitor la scenariile de funcționare a școlilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competențe medicale/epidemiologice):

  1. Decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școala, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.
  2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Nationala a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening. După această primă etapă, urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor Educației și Sănătății în vederea modificării ordinului comun în concordanță cu hotărârile adoptate.

Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie

Citește aici toate articolele relevante pentru anul școlar 2021-2022, care a început pentru elevi pe 13 septembrie – ghiduri, noutăți, măsuri și reguli.

77 comments
  1. Bună ziua !
    Va trimit acest mail în calitate de reprezentant al Colegiului Național Victor Babes .
    Scriu acest mesaj din dorința de a va transmite condițiile actuale la noi in liceu cu speranța că cineva va vedea acest mesaj și va lua masuri .
    Din cauza virusului Covid 19 mai multe clase de la noi din liceu s-au închis, iar în schimbul 2 au mai rămas 2 clase deschise , clasa mea și inca o clasa de a 11-a
    As dori sa luați masurile necesare si sa închideți liceul. Atât elevilor cat și profesorilor le este frica de situația actuala și cel mai bun ajutor este să ne suspendați cursurile fizice , iar toți elevii sa desfășoare orele în format online
    Va mulțumesc pentru atenție!
    O zi buna !

  2. Comitete, Guvern, Ministere si deopotriva parinti inconstienti partasi la crima organizata impotriva copiilor. De restul nu ma mir, dar de parinti… ma scuzati, dar i-ati facut si acum va deranjeaza prezenta lor in casa? Ii trimiteti la scoala in situatia actuala, varf de val 4 pandemic fara sa fie importanta pt voi starea lor de sanatate (fizica), chiar viata lor? Nu stiti ca scolile nu beneficiaza de atata finantare incat sa poata asigura masurile sanitate de siguranta necesare bunei functionari? In ciuda promisiunilor mincinoase amintiti-va ca in fiecare an noi parintii platim fondul scolii si al clasei in mod ilegal pt ca fondurile de stat nu exista, sunt minciuni.Promit acum masuri sanitare pt siguranta si testare cu niste teste din saliva, acele teste care au cea mai mare rata de eroare, asta in cazul in care veti fi de acord cu testarea in scoala. Concluzia: interes criminal!!! [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  3. Azi, incidența in Bucuresti este de 6,8. Acum o săptămâna acest ministru incompetent ne spunea ca Bucureștiul va ajunge la rata de incidența de 6 la mie abia la jumătatea lui Octombrie. Bineînțeles ca bazaconia asta vine de la INSP.
    Va spun din toată inima, autoritățile sunt depășite si in același timp ignorante. Ce decizii se iau in acest moment si de acum in colo sunt proaste, la fel ca si decizia aceasta de a elimina acest prag.
    Corupția și incompetenta ucide!

  4. Ce fel de ministru al invatamantului incompetent putem avea! Din nou interese politice! In plin val pandemic schimba regulile de combatere a raspandirii bolilor transmisibile si se joaca cu sanatatea copiilor! Nesimtire crasa! Rusine! Nu se gandea ca acel prag de 6/1000 va fi depasit. Ca sa va dati seama cum isi fac datoria: vorbesc numai sa nu taca, in batjocura, cu aroganta. Nu se gandeste, dar ia decizii fundamentale pt o tara intreaga, ce mai cauta asta in fruntea ministerului educatiei? Tipul asta cred ca a absolvit cel mult o scoala ajutatoare, astfel se explica declaratiile contradictorii pe care el insusi le sustine. De toata scarba!!!

  5. Ministrul sanatatii se asteapta sa avem 20 000 de cazuri pe zi iar ministrul educatiei vrea sa mergem la scoala fizic. Cred ca ministrul educatiei vrea sa-i indeplineasca profetia ministrului sanatatii. Sa-i opreasca cineva pe acesti nebuni!

    Ministrul educatiei ar trebui sa fie demis sau sa isi dea demisia pentru afirmatia ca a setat un prag mare pentru a nu putea fi atins. Daca traim in Romania normala atunci trebuia sa aiba bagajele facute.

  6. Ce fel de ministru al invatamantului incompetent putem avea! Din nou interese politice! In plin val pandemic schimba regulile de combatere a raspandirii bolilor transmisibile si se joaca cu sanatatea copiilor! Nesimtire crasa! Rusine! Nu se gandea ca acel prag de 6/1000 va fi depasit. Ca sa va dati seama cum isi fac datoria: vorbesc numai sa nu taca, in batjocura, cu aroganta. Nu se gandeste, dar ia decizii fundamentale pt o tara intreaga, ce mai cauta asta in fruntea ministerului educatiei? Tipul asta cred ca a absolvit cel mult o scoala ajutatoare, astfel se explica declaratiile contradictorii pe care el insusi le sustine. De toata scarba!!!

  7. Ce fel de ministru al invatamantului incompetent putem avea! Din nou interese politice! In plin val pandemic schimba regulile de combatere a raspandirii bolilor transmisibile si se joaca cu sanatatea copiilor! Nesimtire crasa! Rusine! Nu se gandea ca acel prag de 6/1000 va fi depasit. Ca sa va dati seama cum isi fac datoria: vorbesc numai sa nu taca, in batjocura, cu aroganta. Nu se gandeste, dar ia decizii fundamentale pt o tara intreaga, ce mai cauta asta in fruntea ministerului educatiei? Tipul asta cred ca a absolvit cel mult o scoala ajutatoare, astfel se explica declaratiile contradictorii pe care el insusi le sustine. De toata scarba!!!

  8. Da,trimiteti copiii la scoala fizic,astia care considerati ca nu se pot imbolnavi de covid din scoli! Daca copilul se îmbolnăvește si ajunge intubat intereseaza pe careva de la minister ?! Nu!!! Adica cum? In scoli nu este covid, doar acasa si in spatiul public,dupa cum consideră unii parinti….Doar noi ca parinti putem decide ptr copilul nostru,nu statul,nu profesorii nu marele grup operativ stiintific care pana acuma considera ca trebuie scoala online si acuma dintr o data nu mai trebuie,chiaar daca in unele orase rata de infectare a sarit lejer peste 8.

  9. Domnul ministru ar putea juca cu succes intr-o piesa de teatru absurd, nu are nicio legătura cu realitatea ce spune dumnealui. Oricâte petiții, oricâte argumente, oricâte încercări de a-l aduce in Septembrie 2021, plină pandemie, sunt zadarnice. Lumea lui in care copiii stau așezati in clasa ore in șir, cu ochii vineți de atâta respirat prin masca, este singura pe care o cunoaște, nici nu-și poate imagina altceva, o alta soluție, numai despre asta vorbește ca un pick-up stricat “prezenta fizica”, “prezenta fizica“, “prezenta fizica“…
    Treziți-vă domnule ministru!!!! Aberațiile și fanteziile dumneavoastră dăunează grav sănătății!!!

  10. Art. 297 (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

    Oare se incadreaza?

    1. In urmatoarea perioada ajungem Lobardia cu scolile deschise, Domnule Ion.
      Cred ca nu vedeti padurea de copac!
      Daca sunteti impotriva GP- cum indrazniti sa postati asa ceva.

      1. Doamna Weber face, si face ENORM. Daca dvs nu vedeti asta, va priveste: fiecare intelege cat il duce mintea.
        Daca nu era dna Weber, acum erati sub paturi toti, arestati prin casa, cu copiii mergand la scoala.

  11. Domnule Ministru,
    Depun si eu petitia 185 .
    In liceele din Bucuresti, la fiecare 1-2 zile intra o noua clasa in online. Ati observat? Copiii se tem, devin tristi, pun mii de intrebari. Nu mai au incredere in nimeni si nici in masurile dumneavoastra. Cand 30 de copii pleaca acasa, cei care raman se gandesc la profesorii care au predat la toate clasele, la holul folosit impreuna, la baia folosita impreuna, la faptul ca unii nu au purtat masti, de la inceputul scolii si nici acum. Dintre cei care pleaca in online, in cateva zile se mai pozitiveaza inca 2-4-6. Intre cele doua ture de copii credeti ca cineva TEMEINIC dezinfecteaza clasa?
    Ce masuri de distantare se respecta in scoli? Intr-o incapere de 5x5m sunt 32 de copii. Daca unul tuseste, se imbolnavesc toti.
    La mall se intra cu certificat in zona de masa si este spatiu larg si curat. In scoli nu.
    Noi ne comparam cu alte tari, noi coada Europei la vaccinare, noi in top 5 mortalitate Covid in lume? Suntem de comparat? Noi fara locuri la ATI? Noi fara spitale? In acele ALTE TARI copiii sunt testati la 72 ore, rata vaccinarii este peste 70% si spitale au cu sutele si au si personal.
    Si daca aduceti teste in scoli cine se testeaza ? Copiii cu parinti antivaccinisti, antitestare?
    Eu ma simt discriminata. Mi-am vaccinat copiii si ne-am vaccinat tot neamul ca acum sa ma conduca antivaccinistii si sa imi spuna ei la ce sa imi expun copiii? Eu am fost un bun cetatean. M-am gandit la mine si la cei de langa mine, la toti vecinii, prietenii, colegii. Voi la cine va ganditi? Va ganditi cum sa imi bagati mai repede copiii in spital?
    Daca un copil ajunge in spital cu afectare pulmonara sau multisistemica, cine mai invata? Nu ar fi mai bine sa invete online? Daca ramane cu sechele, cu long-covid sau afectare cognitiva, cum se intampla, cine mai invata?
    Noi punem in balanta scoala fizica vs scoala online . Nu este corect. Puneti in balanta scoala online vs spitalizarea copilului. Ce alegem? Nu mai bine invata sanatos, online?
    Un copil bolnav, care imbolnaveste un parinte sau bunic, poate cara cu el o povara, toata viata. Va asumati?
    Speram ca CNSU sa ii explice d.lui ministru care este tot confuz, ca situatia este grava si nu poate face politica pe sanatatea copiilor nostri.
    Noi nu dormim si nu ne este indiferent.

    1. Ati pus in cuvinte si gandurile mele! Eu refuz sa imi trimit copiii la scoala, pentru ca actiunile acestui pen@l ne-au adus aici! O idiotenie fara margini, care acum se numeste “hotarare de guvern” in loc sa se numeasca “zadarnicirea combaterii bolii”….

      1. A observat cineva ca nici un partid nu apară copiii?!? Nimeni. Nimeni.Toți vor fizic, ptr ca majoritatea părinților vor fizic și minoritatea ptr politicienii incasatori actuali, nu contează.Trebuie sa apară un partid nou.Știți cum s-a născut partidul Aur? Din cei plecați dincolo, palmasii, batantele care îngrijesc bătrânii și copiii altora în timp ce ai lor o duc extrem de greu în tara, și alte astfel de categorii fără mari studii și tepuite la greu în străinătate.Fara asigurări, cu leafa neluata, sechestrați prin ogoarele agricole, etc. Asa a venit ideea și apoi cineva l-a recrutat pe rachetul Simion. Rachet în sensul ca e din Moldova și destul de hotărât încât sa te gândești de doua ori înainte sa îl jicnesti. Asta a fost. Și a prins la public. Oare se va inventa și un partid care sa apere sănătatea fizica a copiilor? Care sa militeze ptr opțiunea părinților de a alege cum sa facă școala fiecare(ca de plătit taxe, suntem buni, însă beneficii canci). Școala în modul online trebuie sa devina opțiune ptr cei ce își permit și vor. Degeaba ești tobă de carte și scărtii de boli din toate încheieturile. Viata fără sănătate e groaznica. Nu e neapărat la fel de groaznica ptr copiii mediocrii. Asa ca, decât deștepții planetei și garboviti de boli, mai bine mediocrii dar sănătoși.

    2. De acord!
      Bine punctat!
      Cele doua optiuni sunt false, exact cum ati spus si dvs adevaratele optiuni sunt: Scoala Online sau Spital.
      Nimeni nu discuta de faptul ca post boala sunt sechele, complicatii etc.
      De ce sa transformam un tanar adolsecrnt perfect sanatos intr-un adult cu o multime de comorbiditati?
      Guvernul nu s-a gandit nici o data la binele populatiei, ii pun pe copii varf de lance intr-un razboi biologic si spera sa castige timp sa ramana in functii ca sa mai fure ceva.
      De batrani si-au batut joc, acum speculeaza ignoranta celor care vor sa scape de copii si vor sc fizica ( ca ei mergand la sc fizic au ajuns asa destepti) doar sa pozeze in niste persoane altruiste.
      Sunt numai egoisti care se gandesc doar sa traga pe oamenii de rand.
      De aceea nu exista campanie de informare atat pt vaccinare cat si pt informare pe baze stiintifice ce efecte secundare apar dupa boala.
      Vor sa aibe de aface numai cu gloata, pt ca reprezinta multimea si nefiind informati sunt usor de condusi.
      Nu vor sa destepte lumea, ca efectul invers ar fi ca ei sa nu mai ai e aceste functii.
      Sper sa se faca dreptate si doamna Webber ( avocat apolitic defapt membra PSD ), sa reprezinte popurul, cum este in fisa postului si sa sesizeze CCR cu privire la incalcarea dreptului la viata! Fiind in opozitie, macar acum sa faca ceva, dar or sa alieze si atunci va apara drepturile hotilor si interesele lor pt a-si face aceri colosale.
      Ma intreb cum este constitutional sa fortezi un parinte sa riste sanatate copiilor lui doar pt ca Educatia este obligatorie?
      Da este obligatorie, insa in aceste conditii, singura optiune este Scoala Online! Inveti si esti si sanatos!
      Genocid! Asta fac! Pt interese personale!

  12. Mai pe scurt…
    Nu ne mai pasă.
    Orice se întâmplă noi vom inventa noi cifre. Politic.
    ,, Specialiști noștri oricum nu există si niciodată nu am luat decizii pe baze științifice”

    Măcar acum își dau arama pe față.

    In fapt realitatea e simplă.
    BANII!
    Ca sa nu mai plătească părinților cu copii sub 12 ani banii pt. școalå on-line.
    Restul e bla-bla politic.

  13. Scoala trebuie sa ramana deschisa. Daca ti-e frica de Covid atunci inseamna ca te-ai vaccinat tu ca parinte sau bunici. Deasemenea ce dovada aveti ca s-a transmisul covidul la scoala de la un copil la altul ? Poate ca parintii au luat de la servici covidul.

    1. @DC
      Dacă parintii sunt vaccinati copilul nu se poate imbolnavi? De exemplu, noi suntem vaccinati și lucram de acasa. Dar copilul (nevaccinat pt ca nu are vârstă necesara) este obligat sa meargă la școală! Deci, dacă se îmbolnăvește e clar ca a luat de la școală.

      1. Este necesar dreptul la vista, inainte de dreptul la educatie!
        O sa iti faci copiii genii cu 2 sapt in plus
        Sau esti pus sa scrii?
        Cum ai tupeu cand sectiile bubuie de nevaccinati?
        Vaccinati de unde iau? Din aer? Sau de la voi carora va place sa va plimbati?
        Asumati-va! Si ganditi inainte sa vb!
        Nu msi cititi pe Social Media, discutati cu medici!

    2. Cea mai diabolică decizie de la 22 decembrie 1989 pana azi. Educația se poate recupera, sănătatea nu! Copiii nevaccinați sunt expuși și noi trebuie sa vă credem pe cuvânt pe voi care vă răzgândiți și vă contraziceți singuri. De asta nu vă crede nimeni! De asta lăsați loc pentru interpretări de tot felul. Cel mai slab guvern! Nu vă mai votez niciodată! [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  14. Care e motivul ptr care nu lasă la alegerea părinților dacă sa meargă copilul fizic sau online? Normal era ca pe sănătatea propriului copil părintele sa aleagă, nu statul. Ca consecințele îmbolnăvirilor, parintii le vor suporta, nu statul. O decizie de adevărat genocid. Va fi jale cu asemenea decizii nebunești. Veți vedea.

  15. Bine ca ni s-a predat la Scoala Fizica metoda de Copiere. Suntem premianti la aceasta ‘materie’.
    Domnul Ministru Campeanu si toata gliata de analfabeti au ‘Mater so Doctorat’ la plagiat si acum pun in practica ce au invatat ‘fizic la scoala’ si anume sa copieze modelul Spaniei care are rata de vaccinati la adulti 75% si la 12-19 ani 80%.
    Dupa ce au ‘studiat lucrarea Spaniei’ s-au gandit sa plagieze si Olanda, unde la fel, rata de vaccinare e aproape aceeasi.
    La ‘Salarii si Pensii’ nu mai pun in aplicare acelasi patern!
    Sa ca fie rusine si la ce expuneti populatie sa fiti expusi si voi ! Poate asa veti intelege ca sunteti niste nulitati cu diplome falsificate.
    Nu e nici o deosebite intre VOI toti si Leans care in comunism, avand 3 clase se credea academiciana!
    Au murit oameni la Revolutie, mor oameni zilnic, ROMANI, fiecare moarte este o TRAGEDIE pt apropiatii lor si voi continuati si puneti copii in varful lancei in acest Razboi Pandemic, doar ca sa mai trageti de timp si sa apucati sa furati cat mai mult!

  16. Cîmpeanu incearcă să pară ca face și el treaba, de fapt este un mare și rotund zero.
    Acum aștept să văd cum crește rata de infectare exponențial și cum o să îi explodeze in față lui Cîmpeanu această decizie imbecila că altfel nu am cum sa ii spun, de a tine școlile deschise.

  17. vorba unuia mai destept decat mine: izbucneste incendiul, si cand iti ajunge focul la usa, tu te apuci si schimbi planurile de evacuare…

  18. Buna seara! As dori sa incep acest comentariu spunand ca doresc sa nu-mi dezvalui identitatea si numele pe care il veti vedea in partea de sus a comentariului este doar un alias ales la intamplare.

    In urma deciziei ministrului educatiei sa elimine scoala online daca localitatea trece de rata te infectare de 6 la mie, m-am decis sa impartasesc cu dumneavoastra exemplul colegilor mei care ne pun viata in pericol in timpul scolii fizice.

    Sunt elev la Scoala Centrala in clasa a XI-a.
    Avem o colega al carui frate este tot la noi la scoala in clasa a IX-a. Fratele a avut acum o saptamana un caz Covid confirmat in clasa si la cateva zile a vomitat. La alte cateva zile a vomitat si sora lui (colega mea din fata). Parintii nu au vrut sa le faca test copiilor, asa ca fata s-a intors inapoi printre noi impinsa de la spate de ai ei. Tin sa punctez faptul ca nu neg ca s-ar putea sa fie o simpla viroza sau in orice caz sa nu fie Covid, dar in context pandemic si cand e vorba de copiii tai la mijloc plus ceilalti colegi consider ca este destul de important sa testezi copiii sa fii sigur ca nu au nimic. De cand a vomitat colega mea a fost cu noi doar astazi, dar zilele urmatoare va veni clar.
    Mergand cu doua banci mai in fata si la dreapta avem o colega care este racita. Pe langa faptul ca este revoltator ca s-a decis sa vina la scoala in starea aceasta de raceala, mai revoltator este faptul ca isi tine masca sub nas fara absolut niciun stres.
    Acum, general vorbind, aproximativ jumatate (si nu glumesc) din colegii din clasa stau la fel cu masca sub nas, ba chiar o colega din spate a avut indrazneala sa-i spuna profesoarei in timpul orei (care a remarcat ca elevii s-au intors de afara de la tigara fara masti – cred eu ca le-au pierdut, caci intrebau disperati prin clasa daca mai are cineva o masca ) ca acum daca stau fara masti nu e mare lucru ca ei oricum stau in pauze foarte aproape si nu poarta nici masti, deci daca stau acum fara masca nu e mare tragedie.

    Dupa cum se vede mai sus, avem parte de multe evenimente ciudate la noi in clasa. Mi se pare amuzant ca s-a spus la un moment dat (cred ca insusi ministrul educatiei) ca daca putem merge la mall, putem merge si la scoala. Singurul lucru pe care pot sa-l spun in situatia asta e ca normal ca mergem la mall pentru ca macar acolo nu esti inchis intr-o sala mica-mica-mica cu alti 30 de omanei, dintre care jumatate isi tin masca sub nas si iti respira asa in ceafa, unul e racit de i se inroseste nasul si inca unul poate are covid, dar nu stim sigur pentru ca parintii nu vor sa-l testeze…

    Si ca veni vorba de testare, poate cineva sa pretinda ca se va testa in scoli? Pe bune?

    Eu propun sa scoateti sistemul online cand sunteti absolut siguri ca puteti asigura siguranta elevilor cand merg la scoala. Momentan nu vad in stare pe nimeni sa asigure asa ceva. Tot ce vad este orgoliul cuiva sa mearga la capat cu planul lui fara sa vrea sa se uite stanga-dreapta si sa-si aminteasca faptul ca este vorba despre vietile unor oameni la mijloc! Nu poti sa-i trimiti pe elevi la scoala la 6 la mie (azi maine 7, 8, 9) si sa spui ca asa e scoala adevarata. Eu nu cred ca sunt pregatiti cei din ministerul educatiei sa-i aiba pe constiinta pe elevii care s-au infectat, sunt infectati si se vor infecta din cauza orgoliului lor.

    Multe multumiri celor care au trecut prin povestea mea si sper ca exemplele au fost intelese cat de cat.

  19. În Timișoara am ajuns la pragul de 8.08/1000. În Timișoara sunt în fiecare zi minim 150 de cazuri noi.
    Dar ei tot doresc ca noi să facem scoală fizic. Abia aștept să crească cazurile peste 15/1000 în Timișoara poate chiar mai mult și după aia tot ei să dea vina pe noi.

  20. Suntem în era Republica Socialista România. Suntem conduși de oameni iresponsabili, care nu merita nici măcar respect. Fără cuvinte…

  21. Școala online nu este pentru România.În prezent, este periculos chiar și să ieși din casă.După părerea mea, decizia luată este una buna,dar testele pe bază de salivă pentru elevi și profesori ar trebui să fie asigurate de stat.

    1. De ce doamna nu e buna?
      Inseamna ca dvs nu doriti sa evoluati, sa ramanem tot la caruta trasa de boi?
      Dc sa plateasca statul, va asumati ca doriti sa va expuneti copilul si platiti testarea doamna.
      Vaccinul este gratuit, daca refuzi, platesti.
      De ce sa plateasca contribuabilii ca unii nu doresc sa se vaccineze. Este decizie peronaka a fiecaruia insa asumati-va si platiti!
      Copiii cu varste peste 12 ani, la fel, beneficiaza de vaccin gratuit. Daca refuza parintii sa plateasca testarea!
      Iar cei cu varste pana in 12 ani sa stea scasa, ca este PANDEMIE, mai rau ca rzboiul si sa invete Online, statul e obligat sa puna la dispozitie Scoala Online.
      Insa vreti sa va plimbati, sa mergeti in baruri si apoi sa plateasca statul testarea….
      Asumati-va si platiti!

    2. Sunt de acord. De unde vin eu nu exista acoperire decat foarte slab la o firma de telefonie. Munti, lipsa semnal. Plus ca nu ne a dat nimeni un capat de ata pentru online. Macar o masca. Teste de la bugetul statului ar fi bune. Dar ce te faci cu norodul care respinge orice? Scoala fizicccc!!

      1. Vad ca aveti internet sa scrieti comment-uri!
        Ori nu aveti ori merge netu decat pe Social Media?
        Exista manuale, exista caiete
        Vad ca aceti si dispozitiv conectat la internet!
        Si vreti sa va plateasca testarea!
        Rusine!

        1. Joanna, ma scarbesti. Sunt in concediu medical intr-un spital judetean. Nu meriti nicio litera din partea mea, crizato si paranoico ce judeci omul dintr-o fraza.

  22. Sunt consternata!
    Nu-mi vine sa cred cum se joaca acest ministru cu noi. Pur si simplu nu mai am cuvinte. De la revoluție încoace, nu cred ca a mai existat un ministru al Educației atât de incompetent. Pur și simplu nu te poți baza pe ce spune. Ca sa nu mai spun de explicațiile aberante pe care le folosește ca sa își argumenteze deciziile lipsite de logica.

    „In momentul in care s-a stabilit acel prag de 6 la mie, multa lume a fost convinsa ca nu ne vom apropia vreodată de pragul de 6 la mie”

    Nu înțeleg. Multa lume? Care lume? Nu este o decizie în urma unor expertize făcute de către oameni avizați sa facă așa ceva? Decizia de 6 la mie nu are legătura cu modul în care se poate gestiona o eventuala criza sanitara și cu posibilitatea de a tine în frâu răspândirea acestui virus? Este doar un prag pus la întâmplare în urma unor discuții cu cu „multa lume”?

    „Evident, nu mi-e foarte clar cum a fost aleasa aceasta limita”

    Asta este și mai și! Sa înțeleg ca ați luat o decizie fără sa va fie foarte clar de ce o luați? Serios? Cel puțin acum lucrurile încep sa capete un oarecare sens vis a vis de acțiunile dumneavoastră.

    „Am primit astăzi 183 de petiții pentru trecerea școlilor online și 175 pentru păstrarea școlilor deschise, cu prezenta fizica”

    Ce înțeleg eu, este ca se prefera scoală online. Ma puteți trece și pe mine în rândul celor care doresc scoală online. Aveți 184 de petiții.

    „ Unii sunt speriați de mersul la scoală, dar nu au nici un fel de problema sa meargă în mall-uri”

    Exact, domnule ministru. Unii sunt speriați sa meargă la scoală, dar nu au nici o problema sa meargă în mall. Sincer, în acest moment mall-urile sunt mai sigure. Ai nevoie de acte care sa arate ca ești vaccinat, ca ai trecut prin boala sau un test negativ. In scoală nu ți se cere nimic. Intri ca pe bulevard. Daca totuși cineva ar cere ceva, in acest moment în clasa fiicei mele ar fi doar un copil cu prezenta fizica. Fiica mea care este vaccinata. In alta ordine de idei ma întreb de unde știți dumneavoastră câți elevi sunt în mall-uri? Ați fost acolo și i-ați văzut? Sau ați aflat de la „multa lume” Eu, personal, nu cunosc nici un copil sa facă așa ceva. Oricum, nu în timpul școlii. Ar fi drăguț sa avem mai multa încredere în copiii noștri. Doar pentru ca unii vizitează un mall sau prefera sa facă cursuri online nu înseamnă ca nu vor sa învețe. Credeți ca stresul provocat de eventualitatea unei îmbolnăviri în urma prezentei obligatorii la scoală ii ajuta sa gândească mai bine? Copiii sunt diferiți. Unii chiar tratează serios aceasta problema și vor sa se protejeze. Sa se afle într-un loc unde nu se simt protejați nu face decât sa reducă concentrarea la ore și sa crească anxietatea.

  23. Sorin Cîmpeanu: “Acum ne întrebăm cu toții cum am ales această limită de 6 la mie.” … “Când s-a stabilit pragul de 6 la mie, multă lumea a fost convinsă că nu ne vom mai apropia vreodată de el.”… “De aceea am acceptat propunerea cu 6 la mie” “Evident că nu mi-e clar cum a fost aleasă această limită.”

    Acum vor să ”amplifice testarea”..
    Credeți că acum le e clar cum vor testa 20 de clase de elevi care intră într-o serie într-o școală din București?
    Nu cred un asistent medical poate testa o clasa de 25 elevi in mai putin de 50 min. Iti trebuie 5 asistenti medicali sa testeze in cele 4 ore.
    Nu mai spun că 90% din părinți NU acceptă testarea nici măcar cu teste din salivă.

    Decizia de azi e doar continuarea deciziei ”gândite” de a alege limita 6 la mie: noi ținem școlile deschise; scapă cine poate…

  24. Puneti un ban deoparte. Tratamentul acasa pentru 3 persoane, 2 saptamani, este in jur de 1000 lei. Nu aruncati banii pe teste rapide pentru ca sansele sa dea fals negativ sunt mari. Vorbesc din proprie experienta, vaccinat Pfizer, 2 doze, negativ la teste rapide, pozitiv la RT-PCR, simptome ultra-usoare.

    1. NU MI SE PARE OKKK , LA NOI IN LICEU PE TURA DE DUPĂ AMIAZA SUNT 3 CLASE DESCHISE DIN 13 CLASE !!!! APOI TURA DE DIMINEAȚĂ MAI SUNT SI ELE
      VI SE PARE NORMAL ?!!!!

  25. Romania si Guvernul dau dovada de cretinism dus la apogeu.
    Cum puteti sa faceti cobai din copiii Romaniei?
    Am acceptat decenii la rand hotia voastra insa pentru copiii Romanie veti platii scump. Ceea ce faceti pt a ramane la putere, se numeste genocid!
    Toate balbele voastre duc la decimarea populatie!
    Nu aveti paturi pe sectii sa nu mai vb de ATI. Sistemul sanitar este in colaps total si voi nemernicilor, pt a tine de ‘ciolan’ si a justifica anumite congrese politice, sacrificati romanii.
    Campeanu nu merita sa fie Ministrul Invatamantului, un adrvarat pedagog, trebuie sa dea dovada de integritate si de ratiune!
    Tineti scolile deschise si o sa aveti de lucru in a infiinta Case de copii, care isi vor pierde parintii.
    ‘Scapati’ de analfabetism cu ghilimele de rigoare si o sa aveti copii fara familii.
    Scolile nu au sapun si apa curenta, da in Capitala si voi vorbiti de distantare si masuri de preventie?
    Unde?
    Nici macar o scoala nu indeplineste normele si protocoalele stabilite la nivel de foaie si pix.
    Criminalilor!
    V-ati batut joc de batranii tarii si acum vreti sa nenorociti si viitorul , acesti copii nevinovati!
    Ce o sa se aleaga de viitorul acestei tari?
    As dori sa va intreb :
    Cum credeti ca va fi afectat un scolar/adolescent care vine de la scoala, expus si transmite aceasta boala bunicilor sau parintilor(care dupa stiti nu toti sunt la curent cu ce comobirditati pot avea, pentru ca romanii nu au tendinta de a merge la doctor macar de 2 ori pe an pt a sti cu ce comobirditati se confrunta)?
    Credeti ca ca mai fi om? Credeti ca va fi afectat pe viata?
    Le distrugeti sanatatea mentala/fizica si viitorul!
    Vor deveni depresivi, anxiosi ca sa nu mai zic ca unii vor avea tendinte sinucidale!

    1. Ce sa își asume?!

      Acest domn e reprezentativ ptr sistemul de învățământ. Un învechit și un prăfuit! Putini sunt cei care îndrăznesc sa fie altfel, sa fie dedicați copiilor

  26. Ce contează că e plin de bolnavi de covid, restaurantele, barurile, concertele sa duduie și să aduca bani. Spitalele sunt pline de bolnavi de covid, da nu e problema nici asta, ne asigură dr. Câțu, care știe ce vorbește. Și oricum, pentru situația asta, de vina sunt alții, aia care nu s-au vaccinat nu ei.
    Parca nici să râd de situație nu mai îmi vine. De mai bine de un an, idiotu de ministru și prim ministru nu au făcut absolut nimic pentru a facilita școala de acasă, care ar rezolva problemele astea, iar acum sunt nepregătiți. Cine se aștepta la un nou val?! Las că poate la valul 5 sau 6, ne pregătim și noi. Până atunci, mai tragem un festival, că sa verificam daca are vreo influență în creșterea cazurilor. Și mai vedem noi atunci ce e de făcut, nu acum.

    1. Sa plangea domnul ministru ca a fost injurat în scris de unii părinți.
      O sa fie si linsat de parintii care își vor pierde copiii din cauza ambițiilor si inconștientei acestui ministru horror.

  27. Cine va raspunde daca intram in lockdown?
    Banuiesc ca nu dl Campeanu, se va spala pe maini si va zice ca nu are competente medicale. Scolile deschise peste 3 la mie a amplificat cresterea. Aceste praguri au fost facute de specialisti din motiv sa tina pandemia sub control.

  28. IATA CE CONTEAZA: Ihttps://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-pleaca-in-germania-va-fi-premiat-pentru-respectarea-statului-de-drept-dupa-ce-l-a-sustinut-deschis-pe-citu-la-sefia-pnl_2019344.html

  29. In școli măștile se poartă ca la Untold.
    La școlile de la țară, unde nu sunt asistenți, nimeni nu testează copiii.
    Nici elevii nici profesorii nu au nici o protecție.
    Deci ..

  30. Predau la cinci clase cu colective între 24 și 34 de elevi. Săli mici , distanțare – aproape inexistentă , nu mai vorbesc de pauze , elevi care refuză să poarte mască , nevaccinați , evident , nici ei , nici părinții. Săptămânal , cel puțin o clasă intră online . Începe distracția : li s-a stricat laptopul , microfonul , nu mai au baterie sau energie electrică . Se conectează și atât , nu răspund , nu lucrează …Le-au intrat în cap teoriile antivacciniste , luptă-te cu morile de vânt ! La aceste realități s-a gândit ministrul nostru

    1. Asa gandeste ministerul sa stimuleze vaccinarea:)) Neoferind nimic in plus vaccinatului, absolut niciun avantaj. Si se mai mira ca nici macar prin constrangere nu i merge. Eu sunt vaccinat cu toate 3 dozele si ce cred ei, ca ma bag in online cu ceilalti profesori, nu? Eu am mers 150 km dus-intors de 3 ori pana in primul oras cu centru de vaccinare, pe banii mei, responsabil, crezand ca voi avea drept de munca si sanatate prioritar. E asa de greu sa testezi lumea si sa faci un orar fizic+online ca sa nu privezi pe toata lumea de un drept castigat cu greu??

    2. Sunt masuri CORECTE, la fel cu cele luate de toate tarile civilizate ale EUROPEI! NU PUTEM LA INFINIT SA INCHIDEM IN CASE MILIOANE DE COPII! E INUMAN!
      Exista solutia TESTARII + cea a VACCINARII.
      SA IZOLAM ATATEA GENERATII DE COPII, PT AL TREILEA AN CONSECUTIV, NU E O SOLUTIE, E UN ACT INUMAN!
      Unii sunt de a dreptul idioti…nu realizeaza ca acei copii vor fi RATATI psiho-emotional + intelectual

    3. Stimate coleg, ceea ce numiti teoriile antivacciniste nu sunt decat concluzii ale celor care nu au luat de-a gata propaganda guvernului, intre noi fie vorba – contradictorie, mincinoasa si stupida, ci au facut cercetari pe cont propriu din surse publice. Exista, cautati-le, ganditi ca e gratis.
      Nu tot ce nu intelegeti e gresit, sa stiti.
      Sanatate!

  31. Mai bine.Si asa nu aveam cum sa ii evaluez corect.M-am mai liniștit așa. Pot sa dau lucrări al căror rezultat sa reflecte realitatea.

    1. Dreptul la educatie este unul din drepturile fundamentale, insa nici pe departe nu este superior dreptului la sanatate.
      Din comentariul dvs, presupun ca sunteti cadru didactic.
      Imi puteti spune unde este distantare sociala intr-o scoala? In pauze copiii socializeaza fara a pastra regulile elemntare de protectie.
      Cum considerati ca este mai bine prezenta fizica? Umanitatea nu a fost subiect de pedagogie?
      Profesorii interactioneaza in permanenta intre ei, in pauze in asa zisele cancelarii, nu se pastreaza nici un protocol.
      Domnul ministru Campeanu spune sa se inchida doar clasa unde s-a descoperit un elev infectat, cum domnule Campeanu si doamna profesor? Cand dvs intrati de la o clasa la alta si interactionati cu mai multe clase ( predand la dif clase) si apoi mergand in cancelarie, la povesti?
      Cum?
      Se propune testare la 72 de ore, pe care o face Doamna de Serviciu pt ca nu au angajat personal calificat!
      Rusine!
      Vreti sa ca bateti joc de ce are mai de pret un om in viata : copii
      Tipic romanesc, cand globul arde, doamna profesor considera ca e ‘mai bine’ ca poate da lucrari si evalua corect!
      In curand nu veti mai avea ce sa evaluati, doamna profesor!
      Toti stiu cum se dau note in Romania este o paralela identica cu ce se intampla in Romania de zi cu zi, cine are bani reuseste ( la sc pe pile si cadouri iau note mari) , iar saracul tot sarac ramane si neputincios si eventual Corigent.

      Evaluati-va pe dvs doamna profesor si apoi vorbiti!
      Intr-un an jum de Pandemie, nu ati invatat sa folositi Internetul si niste aplicatii basic.
      Va e mul mai usor sa va faceti ca predati si sa va faceti ca munciti.
      Nu sunt adepta folosirii calculatorului 6 ore oe zi, insa trebuie sa fim realisti si sa intelegem ca acesta e viitorul. Toate caietele si cartile vor deveni istorie, hai sa folosim din timp aceste unelte pt ca in viitor vor fi obligatorii si atunci elevii dvs, doamna profesor vor fi cei care va vor lasa corofenta pe dvs!
      Fac apel la stropul de obiectivitate al dvs si ca rog sa nu vedeti aceasa problema precum calul, ci in profunzime si in ansamblu!

      1. Pai, doamna nu poate sa-i evalueze online. Mai sunt si de-astia, care ii pot evalua doar fizic, ca numai ei stiu ce predau… Online afla si parintele si e nasol…

    2. dvs sunteți normala? Nu realizati gravitatea problemei, ci notele si cum o sa îi evaluati pe elevi??
      scuzați ca va intreb, dar sunteti intreagă?
      Va rog sa va ganditi la ce comentariu ati postat si sa realizati ca este o mare aberatie ce spuneti.
      Vreti sa ne ajunga copiii la ATI?
      Dvs. nu aveti copiii probabil, altfel nu as putea sa inteleg cum ati putut sa publicati un asa comentariu. Voi face un dosar penal in privinta asta.

    3. da, pana luam toti covid si atunci nu am rezolvat nimic, stati sa ajunga rata in timisoara cel putin la 20/1000 vedem dupa daca e ok

    4. Doamna sau domnișoara,
      Pentru început, realitatea este ca liniștea dumneavoastră sau a oricărui alt profesor este ultimul lucru care îl interesează pe un părinte. Sănătatea copilului sau este mai presus de toate. Daca lucrările sunt problema, nu m-ar deranja sa trimit copilul la scoală pentru teste sau teze. Acestea nu au loc în fiecare zi și nici nu durează mai mult de o ora. In aceste condiții, testarea covid poate fi o soluție viabila. Copiii pot ajunge la scoală cu jumătate de ora mai devreme și asistentele se pot ocupa de testul rapid fără nici un fel de probleme. Dar asta este tot ce mi se pare plauzibil. Restul depășește puterea mea de înțelegere. Sa înghesui copiii și profesorii zi de zi în clase, în condiții care nu au nici o legătura cu regulile de sănătate impuse în restul spatiilor publice închise, este ca și cum cineva dorește sa își bată joc de ei și de noi. Sa fim sinceri, o lecție pe care de obicei o dictează un profesor în clasa se poate învăța la fel de bine de pe un fișier pdf sau power point creat de același profesor. Pot fi adăugate imagini la informațiile respective și lecția devine mult mai interesanta. Am văzut cu ochii mei. Important rămâne accesul online la orele unde se lucrează cu formule și au nevoie de exerciții ca sa înțeleagă ce au de făcut. Restul materiilor țin oricum de învățarea pe de rost a informațiilor primite. In opinia mea, totul tine de bunăvoința. Daca profesorul dorește sa se implice, nu cred ca exista ceva ce îl poate opri. Internetul este plin de cursuri online. Învățatul online nu mai este o comoditate ci o necesitate. Cred ca este momentul sa începem sa ne adaptam vremurilor pe care le trăim.

    5. CORECT!
      Si asa 2ani de online au dat nastere la generatii care nu stiu sa scrie in cls a II-a, nu au putut lua macar 5 la E.N sau BAC.
      Sa ii izolam 6h/zi in casa pentru al 3-lea an consecutiv, asa cum cer unii, mi se pare un gest INUMAN + UNIC IN EUROPA. Toate guv. europene tin scolile deschise, testeaza si vaccineaza in scoli.
      DACA EI POT, NOI SUNTEM MAI IDIOTI??NE INCHIDEM IN CASA CA PSIHOPATII??

      1. -Pt ca in vest populatia adulta vaccinata este de 70% si la copiii cu varstele cuprinse intre 12-19 ani este de 80%.
        -Pt ca nu se compara Sistemul Sanitar al Romanie cu cel al Europei, poate cu cel din Zanzibar

        Oare, domnule ‘nepanicat’ , vedeti vreo diferenta?
        Anii trecuti rata analfabetismului in Romania era net superior celorlalte tari, atunci se mergea fizic si tot locul 1 la prostie era Romania.
        Cu oameni ca dvs si ca cei de la guvernare aveti rasp la intrebare dvs, Ei pot pt ca au inteles gravitatea situatie si Romania nu!
        Mi-e frica de Corona Virus si mi-e frica de Romania!
        Omul fara frica stiti ca are circumvolutiunile asemanatoare cu ale unui patinoar de gheata, cei cu frica au minte!
        Imi cer scuze, insa ca si dvs , traiesc in Romania si dorec un viitor bun nu decimarea tarii.
        Poate suna ca sunt rautacioasa, insa turma a adus Romania in acest fatidic val 4

  32. Deci au desființat pandemia!
    Efectiv nu se mai ține cont de realitatea sanitară.

    Cinici, lipsiți de empatie, rupți de realitate!

  33. Este o prostie. Ministrul invatamantului ne spune ca pragul de 6/1000 stabilit anterior a fost o minciuna. Ei de fapt vroiau scoala deschisa in orice conditii, indiferent cat de multi copii se imbolnavesc sau mor; si au pus pragul de 6/1000 numai ca sa para ca demersul lor are vreo baza cat de cat stiintifica si logica. Adica poti sa faci educatie pana mori – o prostie care cred ca este in contradictie cu drepturi fundamentale ale omului – dreptul la sanatate (copilul este obligat sa mearga la scoala chiar daca exista o probabilitate mai mare sa moara decat probabilitatea generica a mortii unui individ in lipsa pandemiei).

  34. In perioada următoare profesorii și elevii(peste 12 ani)trebuie sa prezinte certificatul digital altfel online (exact ca in Italia). Asta ar fi urmeroarea mișcare. Sa vedem și interesul acestora.

    1. Si mi se pare cat se poate de corect. O mama din comentarii Edupedu sustinea ca ea nu se vaccineaza si nici copilul si isi asuma si isi doreste sa poata opta pentru online. Problema este cand tu dai un drept celui care se conformeaza cel mai putin(vezi optiunea online a nevaccinatului) si nu dai absolut niciun drept sau avantaj celui rasponsabil, care se conformeaza(vezi imposibilitatea ca vaccinatul sa ramana fizic). Italia a rezolvat aceasta problema f corect si sper ca spre asta se tinde si la noi si nu spre gogorite gen online intre munti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor: Orice altă legitimație de călătorie în afara abonamentului, inclusiv biletele, va fi acceptată pentru decontarea navetei școlare, ca urmare a deciziei CCR

Consiliul Național al Elevilor anunță că “salută decizia Curții Constituționale de a constata caracterul neconstituțional al sintagmei ‘pe bază de abonament’ enunțată în articolul 84 alin. 3 din cadrul Legii…
Vezi articolul