BREAKING Profesor universitar de la Politehnică, reținut de DNA / Este acuzat de luare de mită într-un proiect cu fonduri europene / I-ar fi cerut jumătate din indemnizație unui angajat plătit cu banii UE

6.058 de vizualizări
Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Un profesor universitar acuzat de fraudă cu fonduri europene a fost reținut de DNA, anunță instituția într-un comunicat. Potrivit surselor G4Media, profesorul i-ar fi cerut unui angajat jumătate din indemnizația plătită din banii UE pentru a-l include în proiecte.

„În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile „Asociat-474 PED/2020“, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București“, se arată în comunicatul DNA.

DNA anunță că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 martie 2023, a inculpatului:

DINCĂ CRISTIAN-FLORIAN, profesor universitar în cadrul Universității Politehnice București și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale). […]“

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România a început pregătirile pentru vaccinarea copiilor din categoria 5-11 ani, în așteptarea unei decizii a Agenției Europene pentru Medicamente – Valeriu Gheorghiță / Kituri cu adrenalină pediatrică achiziționate pentru siguranța procesului de vaccinare

În România au început pregătirile pentru vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, pe care Agenția Europeană pentru Medicamente este așteptată să o aprobe în 25 noiembrie, a anunțat…
Vezi articolul

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale care nu corespund nevoilor elevei, într-o scrisoare deschisă către ministrul educației, Ligia Deca

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale necorespunzătoare  nevoilor elevei. „Pentru Evaluarea Națională…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va oferi suport și consultanță pentru reformarea și apoi dezvoltarea academică a Academiei de Poliție din București / 131 de doctoranzi vor mai susține tezele la Academie, ei nefiind primiți de alte universități la cererea de transfer / Școlile de doctorat ale Academiei, desființate anul trecut

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București au semnat marți, 15 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, un acord prin care UBB va…
Vezi articolul

Condamnații penal și cadrele didactice sancționate nu pot fi membri în consiliul de administrație al școlii – amendament adoptat la proiectul legii educației / Hotărârile CA se vor lua cu majoritate de voturi, nu cu două treimi, cum este acum

Modificări la regimul incompatibilităților pentru participarea în consiliile de administrației ale unităților de învățământ, adoptate marți dimineața de Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, ca amendamente la proiectul de lege…
Vezi articolul