Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va oferi suport și consultanță pentru reformarea și apoi dezvoltarea academică a Academiei de Poliție din București / 131 de doctoranzi vor mai susține tezele la Academie, ei nefiind primiți de alte universități la cererea de transfer / Școlile de doctorat ale Academiei, desființate anul trecut

389 de vizualizări
Sursă foto: Academia de Poliție “A. I. Cuza”
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București au semnat marți, 15 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, un acord prin care UBB va oferi suport și consultanță pentru reformarea și apoi dezvoltarea academică a Academiei de Poliție. Rectorul UBB, Daniel David, a spus că vor exista și evaluări periodice a calității rezultatelor acestei colaborări. Amintim că Academia de Poliție din București a fost în centrul mai multor scandaluri de plagiat a tezelor de doctorat în ultimii ani.
  • 131 de doctoranzi înmatriculați la Academia de Poliție „Al. I. Cuza” din București vor susține tezele de doctorat tot acolo, ei nefiind primiți de alte universități la cererea de transfer, după ce școlile de doctorat ale Academiei au fost desființate în primăvara lui 2021. Abia după susținerea tezelor de către acești ultimi doctoranzi, care ar putea avea comisii de susținere cu persoane din afara Academiei, cele două școli vor intra în lichidare, se arată într-un răspuns al Ministerului Educației din august 2021, la solicitarea Edupedu.ro. Mai multe detalii aici.
  •  Ordinele de retragere a acreditarilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție, cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională, la propunerea Consiliului de Etică și Management Universitar, au fost semnate în 2020 de fostul ministru al Educației Monica Anisie.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David a declarat că unele universități cu profil militar și de apărare „au încercat să-și dezvoltate prin forțe proprii și o componentă științifică mai avansată (inclusiv doctorat), dincolo de formarea de ofițeri. Iar acest demers, inevitabil au existat mai multe eșecuri decât succese, așa cum le știm deja din spațiul public”. Acesta a explicat că „de aceea, am răspuns acum pozitiv solicitării Ministerului Afacerilor Interne și colegilor noștri, de a ajuta reforma și dezvoltarea componentei științifice/academice din Academia de Poliție, prin prisma responsabilității sociale a UBB”.

Rectorul UBB a subliniat că universitatea pe care o conduce „va oferi o platformă de lucru, va oferi cunoștințe și bune practici, dar acestea trebuie să fie dublate de evaluări periodice și mai mult, de rezultate pozitive concrete la care trebuie să ajungă cei direct implicați, iar apoi responsabilitatea acestor rezultate concrete le revine evident lor.”

Din partea UBB, coordonatorul proiectului va fi prof. univ. dr. Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB.

Mai jos, declarația integrală a lui Daniel David:

„Universitățile românești cu profil “militar/de apărare” au o tradiție de calitate în formarea de ofițeri. Această tradiție s-a dezvoltat și mai mult cu consultanța obținută din zone internaționale similare, după aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană și este acum una bine ancorată internațional. Problema este că unele din aceste instituții românești au încercat să-și dezvoltate prin forțe proprii și o componentă științifică mai avansată (inclusiv doctorat), dincolo de formarea de ofițeri. Iar acest demers, inevitabil au existat mai multe eșecuri decât succese, așa cum le știm deja din spațiul public.

Aceasta pentru că știința înseamnă tradiție și excelență, adică o cultură colaborativă a cercetării-inovării confirmată în timp și în aria internațională a științei, lucruri greu de realizat de o instituție “militară/de apărare” fără colaborarea cu o instituție civilă. Prin cultura academică americană am învățat că democrația și individul sunt protejați dacă există instituții puternice, cu buni profesioniști, inclusiv în zona “militară/de apărare” (aflată însă în monitorizare civilă în societățile democratice).

De aceea, am răspuns acum pozitiv solicitării Ministerului Afacerilor Interne și colegilor noștri, de a ajuta reforma și dezvoltarea componentei științifice/academice din Academia de Poliție, prin prisma responsabilității sociale a UBB, una dintre cele mai reprezentative comunități academice din țară.

În prima fază, vom transfera bune practici de etică și de calitate academică pentru a corecta problemele din prezent, apoi, după stabilizare, vom lucra la dezvoltare și probabil și la colaborări viitoare de interes comun.

În plus, răspunsul nostru pozitiv a fost stimulat de deschiderea și determinarea arătate  de autorități și de încrederea în angajamentul pentru reformă al noului rector al Academiei de Poliție (absolvent și asociat UBB).

De asemenea, doresc să fiu foarte clar și bine înțeles: UBB va oferi o platformă de lucru, va oferi cunoștințe și bune practici, dar acestea trebuie să fie dublate de evaluări periodice și mai mult, de rezultate pozitive concrete la care trebuie să ajungă cei direct implicați, iar apoi responsabilitatea acestor rezultate concrete le revine evident lor.

În momentul în care bunele practici academice UBB vor deveni bune practici academice și în Academia de Poliție vom considera împreună o extindere a colaborării, din care, consider că întreaga societate va avea de câștigat”.

Rectorul Academiei de Poliție: „Suntem conștienți de complexitatea și dificultatea obiectivelor”

La rândul său, Rectorul Academiei de Poliție, colonel Claudiu Ștefan Chindriș, declarat că situația „a impus obligativitatea demarării unui proces complex de reformare, pe termen mediu și lung”. Astfel, „ultimele luni au stat sub semnul concentrării unor eforturi subsumate accelerării procesului de modernizare și dezvoltare a Academiei de Poliție, astfel încât episoadele mai puțin fericite din trecut și repercusiunile generate asupra capitalului de imagine al instituției să rămână o lecție dureroasă din care se trag învățăminte importante pentru viitor”, a spus acesta.

Mai jos, declarația integrală a lui Claudiu Chindriș:

„Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a traversat în ultima perioadă una dintre cele mai dificile etape din procesul său de evoluție instituțională, fapt ce a impus obligativitatea demarării unui proces complex de reformare, pe termen mediu și lung. Singura unitate de învățământ din România care are în responsabilitate pregătirea și formarea de ofițeri pentru Ministerul Afacerilor Interne, dar și pentru alte structuri din cadrul Sistemului Național de Ordine Publică și Securitate Națională s-a confruntat cu o serie de carențe sistemice și deficiențe funcționale, iar din nefericire cele mai stringente au fost centrate în jurul componentei de etică universitară.

În acest context, ultimele luni au stat sub semnul concentrării unor eforturi subsumate accelerării procesului de modernizare și dezvoltare a Academiei de Poliție, astfel încât episoadele mai puțin fericite din trecut și repercusiunile generate asupra capitalului de imagine al instituției să rămână o lecție dureroasă din care se trag învățăminte importante pentru viitor. Umbra de neîncredere aruncată asupra eticii profesionale și academice din cadrul Academiei trebuie risipită prin acțiuni de consolidare a prestigiului instituțional cu accent pe integritate și profesionalism.

Astfel, semnarea protocolului de cooperare cu Universitatea Babeș-Bolyai, reprezintă, prin prisma nivelului de excelență pe care aceasta l-a atins în activitățile academice, în gradul de transparență instituțională și performanțele înregistrate în activitatea Comisiei de Etică Universitară, un pas important în reașezarea instituției noastre la locul cuvenit în mediul universitar din România.

Suntem conștienți de complexitatea și dificultatea obiectivelor pe care ni le-am propus în cadrul procesului de reformă a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, însă avem certitudinea că suportul pe care Universitatea Babeș-Bolyai ni-l oferă ne va garanta recredibilizarea acestei instituții de învățământ superior emblematică pentru Sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Îi sunt recunoscător domnului Rector prof. univ. dr. Daniel David, președintelui comisiei de etică din UBB prof. univ. dr. Dacian Dragoș și întregii comunități academice a Universității Babeș-Bolyai pentru gradul de încredere acordat Academiei de Poliție și mie personal. Astăzi, mai mult ca oricând, sunt mândru să fiu absolvent și asociat al acestei universități de prestigiu”.

Desființarea școlilor de doctorat ale Academiei de Poliție

Amintim că, într-o conferință de presă din 13 mai, după ședința de Guvern, ministrul de Interne Lucian Bode și ministrul Educației Sorin Cîmpeanu au anunțat desființarea școlilor doctorale ale Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” din București și reformarea acesteia prin desființarea a patru facultăți și comasarea specializărilor respective în Facultatea de Poliție. „Reorganizarea Academiei de Poliție vizează desființarea celor două școli doctorale, care, din păcate, au adus mari prejudicii de imagine instituției”, a spus atunci Bode.

În urma reorganizării, Academia de Poliție a rămas cu doar două facultăți în loc de șase la nivel de licență, iar Școala doctorală de Drept, înființată în anul 1997, precum și Școala doctorală de Ordine și Siguranță Publică, înființată în anul 2002, au fost desființate. De asemenea, la nivel de master, pe modelul european, va exista doar masteratul profesional, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în conferința de presă de la finalul ședinței Executivului din 13 mai.

Ministerul Educației a precizat într-un comunicat de presă atunci că măsurile „au fost luate în contextul nenumăratelor sesizări înregistrate la Ministerul Educației și Cercetării pe tema calității actului educațional existent la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Totodată, s-a ținut cont și de raportul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care a relevat deficiențe majore în urma evaluării stadiului activităților de verificare a originalității tezelor de doctorat și respectarea standardelor de calitate și etică profesională în această instituție de învățământ superior.” Citiți comunicatul integral aici.

Jurnalista Emilia Șercan, care a investigat plagiatele de la Academia de Poliție, amenințată cu moartea

Decizia a fost luată după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit în investigațiile sale că mai multe doctorate obținute la Academia de Poliție au fost plagiate. Citiți aici seria de investigații făcute de Emilia Șercan, publicate de Pressone.

În urma dezvăluirilor, Emilia Șercan a primit amenințări cu moartea, care au fost verificate de autorități. Potrivit procurorilor DNA, autorii intimidărilor au fost Adrian Iacob și Mihail Marcoci, foști rector și prorector ai Academiei de Poliție.

Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, sub acuzația de instigare la șantaj, după ce l-au încurajat pe un coleg să-i trimită mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Şercan, pentru a o determina să oprească investigațiile referitoare la plagiatele din cadrul Academiei.

G4Media a scris că, pe 24 mai 2021, cei doi au fost condamnați, în primă instanță, de Curtea de Apel București, la câte 3 ani de inchisoare cu suspendare și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul șantajării jurnalistei Emiliei Sercan, potrivit minutei de ședință.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenul de admitere la liceu să fie eliminat din lege, la fel și exmatricularea, iar diversitatea să fie promovată prin reglementări ulterioare – recomandările transmise de Consiliul Elevilor președintelui Iohannis, înainte de promulgarea Legii învățământului preuniversitar

Eliminarea examenului de admitere la liceu, eliminarea religiei ca disciplină la Bacalaureat, eliminarea exmatriculării de pe lista de sancțiuni aplicabile elevilor, dar și promovarea reală a diversității se numără printre…
Vezi articolul

Teleșcoală pentru elevi. Ministerul Educației anunță parteneriat cu TVR pentru realizarea de cursuri televizate, în perioada închiderii școlilor din cauza coronavirusului

Ministerul Educației anunță ca va realiza, în parteneriat cu Televiziunea Română, cursuri televizate pentru perioada în care școlile sunt închise, din cauza noului coronavirus. Programele, numite Teleșcoală, vor fi realizate…
Vezi articolul
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

Guvernul Ungariei promite să modifice un manual de geografie care conține narative rusești despre Ucraina / Una dintre ilustrații, având legenda „Cui ar trebui să aparțină Ucraina?”, arată Rusia, UE și SUA rupând drapelul ucrainean

Guvernul ungar a promis că va revizui conținutul provocator al unui manual online de geografie de clasa a VIII-a, care prezintă agresiunea rusă împotriva Ucrainei ca pe un conflict civil…
Vezi articolul