BREAKING Sindicatele acuză purtătorul de cuvânt al Guvernului că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial: Sindicatele nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării

39.648 de vizualizări
Foto: gov.ro
Într-un comunicat comun al federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret”, către sindicatele afiliate, obținut de Edupedu.ro, acestea susțin că purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a dat informații incorecte despre ce s-a întâmplat la negocierile cu sindicatele. Într-un comunicat de presă cu titlul „Clarificări ale purtătorului de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, privind aplicarea majorărilor salariale din sistemul de învățământ”, Cărbunaru a susținut că sindicatele ar fi convenit cu Guvernul eșalonarea pe 3 ani a creșterilor salariale în Învățământ.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a susținut într-un comunicat de presă publicat pe 2 iunie că „în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024

De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an”.

Este o „variantă cu care sindicatele nu au fost de acord, așa cum, în mod incorect, a apărut într-un comunicat dat de Guvernul României în data de 02.06.2023.” precizează liderii sindicali ai celor două federații semnatare.

Mesajul transmis de FSLI și FSE sindicatelor afiliate:

„În data de 20.04.2023 a fost declansat un referendum prin care s-a solicitat exprimarea optiunii pentru declanșarea grevei generale, având următoarele revendicări:

  • Majorarea salariilor personalului din învăţământ în conformitate cu importanta socială a muncii prestate, plecând de la principiul ,„salariul profesorului debutant să fie cel putin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de functie, studii, vechime si grad didactic”;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflatiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de persoanlul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru conditii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislatia în vigoare si contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizatiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc);
  • Creșterea anuală a investitiilor în învăţământ pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicatia EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat si administrat de Ministerul Educatiei.

În urma acestui referendum, în data de 22 mai 2023, s-a declansat greva generală și, după 8 zile de grevă generală și ample proteste în stradă, atât în Bucuresti, cât si în majoritatea resedintelor de judet, precum si după negocieri cu reprezentantii Guvernului României, Executivul a acordat o majorare salarială de 1.000 lei brut pentru personalul didactic și 400 lei brut pentru personalul nedidactic, începând cu data de 1 iunie 2023, sume incluse în coeficienții de ierarhizare, ceea ce înseamnă o creștere a salariilor cu procente cuprinse între 17 și 25%.

Precizăm că, inițial, Guvernul României a refuzat să acorde vreo majorare salarială, venind cu propunerea de a acorda vouchere, apoi prime, oferte respinse de sindicate, acestea solicitând o majorare salarială de 25%. Menţionăm că și conținutul Proiectului de OUG a fost respins de federatiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflati în greva.

Referitor la cea mai importantă solicitare și anume majorarea salariilor personalului din învățământ, prin noua lege a salarizării, plecând de la principiul „salariul profesorului debutant să fie cel putin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, in raport de functie, studii, vechime și grad didactic”, Guvernul României nu a acceptat ca acest principiu să fie articol în corpul Ordonanței, ci în Nota de fundamentare, invocând că nu există temei legal.

De asemenea, tot în Nota de fundamentare, se precizează că majorările care urmează să se acorde prin noua lege a salarizării vor fi eșalonate pe maximum 3 ani, variantă cu care sindicatele nu au fost de acord, așa cum, în mod incorect, a apărut într-un comunicat dat de Guvernul României în data de 02.06.2023.

Legat de celelalte de pe lista de revendicări, este evident că acestea nu sunt, încă, rezolvate”.

Documentul integral aici:


53 comments
  1. 1. Din pacate (!?) profesorii nu dispun de mijloacele de a se impune ale celor de la Metrorex.

    2. Nu stiti, se pare, ca multi profesori au plecat deja din sistem, multi tineri absolventi de facultate nu vor sa intre in invatamant si multe catedre sunt neocupate, asteptand pensionarii, suplinitorii ….sau asteptand ca guvernantii sa elimine din orar acele ore, de fizica, biologie, mate si altele, pt care NU mai au personal didactic. In cativa ani problema lipsei de cadre didactice se va acutiza cam la toate materiile, daca salarizarea ramane dezastruoasa.
    Nu stiati, nu-i asa?!
    Acum, ca v-am spus, stiti!!
    Vi se pare in regula pt viitorul invatamantului romanesc, al copiilor, al dvs??

    O sa mearga toti copiii sa invete la “privat”?

  2. E greu sa inteleaga cineva care nu a predat la clasa.

    Mergeti, va rog, pt o luna sa predati intr-o scoala si sa ne spuneti apoi cum v-a fost, cum v-ati simtit si ce consum nervos apare cand trebuie sa predai/sa tii ore, adica sa mentii linistea, sa explici si sa raspunzi la intrebarile elevilor, care, dupa ce ca-s 25-35 la un loc, intr-o singura clasa, mai si vorbesc, se foiesc, nu-s atenti, butoneaza telefoanele, total neinteresati de scoala si abia asteptand soneria ce anunta pauza ca sa fuga la … “socializare” pe holuri, prin curte etc

    Dupa 1, 2, 3 astfel de ore consumul psihic, nervos si chiar fizic al unui profesor depaseste consumul unui altfel de angajat in cursul a 8-10 ore de munca.

    Incercati!!

    Nu se poate intelege doar prin prisma unui parinte care stie doar ce inseamna sa ai 1, 2, 3 … copii acasa. Nu se poate compara in nici un fel.
    Iar profesorul, dupa cele 5-7 ore efectiv la clasa nu a terminat ziua de lucru, ci incepe sa faca situatii, planificari, teste (concepere, editare, corectare) s.a.m.d. si multe altele, intalniri cu parintii, sedinte, consilii …

    Cine nu cunoaste munca la catedra ar trebui sa se abtina sa mai comenteze norma didactica.

  3. Da tu ce salariu ai?
    Ia treci la catedra in scolile de cartier care sunt 85% din tara si ia vezi daca poti sa predai pe dinafara lectii interesante sa nu se plictiseasca elevii ca altfel daca se plictisesc incep sa rada de tine , sa se bata in clasa ca si cum ce vorbesti tu acolo este pentru pereti,

    E putin, profesorii invata atat de mult, nivelul examenelor profesorilor sunt foarte grele, dificile, au nivel ridicat de specialitate, definitivat, gradul II si gradul I, o groaza de inspectii si bani peste bani dati numai din buzunarul lor si alti bani pentru toate documentele pentru toate inspectiile, din ce sa mai traiasca , din aer? Copii lor din ce sa traiasca si ei? tot din aer?
    realitatea este ca la pretul care este acum la apa rece, la caldura pe timpul iernii, la lumina, la apa calda , la internet si telefon, nu ajung
    Ce laptop ? nu au cu ce sa il cumpere. Cu banii care raman dupa ce platesc saracii dintr-un salariu toate utilitatile, nu mai raman cu nimic.
    Daca vrei sa ai calitate in invatamant, atunci trebuiesc platiti bine, altfel isi cauta al doilea job ca sa isi imbrace si sa isi incalte familia si uite asa raman elevii civilizati si invatati numai de 2400 + 585, EXACT CUM SUNT ACUM

    Nu mai schimbati, manuale peste manuale si planuri si programe, nu dati bani suficienti, nu aveti profesori care vor invata si civiliza elevii mai mult decat 2400+585 lei, O PARTE DIN PROFESORI AU PLECAT UNDE SUNT BANI MULTI , altii UNDE SE IESE LA PENSIE LA 45 DE ANI , CA SA CUMULEZE PENSIA CU SALARIUL, doar nu credeati ca familiile profesorilor traiesc cu aer, mai ales cele monoparentale.
    toti din tara asta stim ca guvernantii nu vor sa aibe elevi specializati si civilizati , DE ACEEA AU ADUS PROFESORII IN SARACIE, CA ADULTII DE MAINE SA NU FIE PROFESIONISTI SI NICI EDUCATI-EXACT CUM SUNT MULTI ACUM, SA II POATA INVARTI guvernanti mai usor.

  4. Hai, gata!!!! Mi s a luat maxim de greva voastra! Vreti greva?! Stati in greva pana vi se acreste! Dar, eticheta din frunte va va ramane pt ani buni de acum inainte :, Bataie de joc vis a vis de copii “!
    Vreti greva?! Greva sa fie, ca oricum scoala nu se face mai deloc, copii sunt in vacanta din aprilie datarita saptamanilor altfel si verde! Stati in greva, dar fara salarii, asa e CORECT! FARA SALARII! Salariul se primeste daca se munceste, nu daca se sta in greva!

    1. Calmeaza-te!!! Pe perioada grevei nu se primesc salarii.
      Daca nu sunteti multumiti de anumiti profesori puteti sa-i schimbati de la clasa dar sa nu generalizati, daca mai multi parinti se adreseaza directorului.
      Daca nu sunteti multumiti cu saptamana verde si altfel puteti sa faceti protest sa fie scoase, nu profesorii le-au adaugat. Cine va opreste?

    2. Ti ai luat pastilele? Saptamana altfel, saptamana verde, saptamana lu’ peste prajit nu le-au bagat profesorii. Politicul daca vrea sa te numesti ‘Sara ti-ai luat pastilele?’, asa o sa te numesti.
      E clar ca ai salariu de 10000+ si te doare-n cot de greva din educatie si manifestul din spate.

      Spor la educat copii de bani gata! Ghinion, 80% din copii tari… chiar au … ghinion…

    3. Vreau sa te aud si cand va incepe greva in sanatate. Cand ai nevoie ori te duci la privat ori trebuie sa dai un plic, iar sanatatea este printre cele mai bine platite sectoare dupa justitie si politicieni.

    4. stimata postaca de serviciu Sara (pe deal, ca esti in noaptea mintii)”eticheta din frunte” de care vorbesti tu onpun doar cei ca tine, platiti sa posteze aici. am o curiozitate: comentariile astea le scrieti voi sau va vin gata compuse de “sus”?

  5. Dacă avem un strop de demnitate, dacă nu ni s-a fragilizat cu totul coloana vertebrală, dacă într-adevăr ne dorim să aducem o schimbare – nu doar în educație, ci la nivelul întregii societăți -, greva trebuie să continue. Este semnalul de alarmă pe care îl tragem noi, așa încât să arătăm că oamenii educați, cei care muncesc onest, cei care văd că ne afundăm în mlaștina imposturii, a ignoranței, a indiferenței și a disprețului față de celălalt, NOI vrem altceva, o adevărată Românie normală, în care educația aparține tuturor, nu doar celor privilegiați!
    #Grevacontinuă

  6. Nu ar fi mai corect „Sindicatele îl acuză pe purtătorul…” decât „Sindicatele acuză purtătorul…”? Mi se pare că în enunț avem un complement direct care răspunde la întrebarea „pe cine acuză?”, nu la întrebarea „ce acuză”. Știu că este un caz celebru, al titlului de film „Salvați soldatul Ryan”, în legătură cu care s-a spus la un moment dat că este un „furculision englezesc” și că mai corect ar fi fost să se titreze „Salvați-l pe soldatul Ryan”. Poate întrebați un profesor de limba română, eu sunt prof de religie…

    1. .Aveti dreptate, d p d v al corectitudinii exprimarii, dar aici e vorba de stilul jurnalistic – din sintagmele care apar ca titluri se pot elimina prepozitii, articole, cat timp sensul nu se pierde (cam ca in textul unei telegrame – se pastreaza struct acele cuvinte necesare pt claritate)

    2. Corect !
      Dar cine e in stare “sa bage mana-n foc” pt Carbunaru ca nu e si doar tot un analfabet functional caruia nu-i foarte clar ce inseamna “a conveni”, la fel ca si cel care a scris/redactat articolul de fata….?!

  7. Cred că şi liderii sindicali au partea lor de vină pentru prelungirea grevei, lipsa de perspectivă a revenirii elevilor în clase, finalizării situaţiei şcolare la clasele terminale şi începerea examenelor la timp. Mă tem că au oscilat inacceptabil de mult între a accepta şi a respinge total ofertele. Cred că situaţia putea fi soluţionată dacă se combinau voucherele cu creşterea salariilor. Nu am înţeles ce s-a întâmplat cu proiectul de ordonanţă privind emiterea voucherelor de 4000 de lei. Pe de altă parte, stabilirea salariului debutanţilor şi modul de plată al acestora, înainte să se fi început elaborarea legii salarizării unitare nu are niciun rezultat concret, lucru dovedit de textul Ordonanţei de Urgenţă care nu conţine nici măcar promisiuni concrete. Dacă aş fi în poziţia de a decide aş accepta oferta vouchere+creşteri salariale şi aş încheia greva urmând să declanşez o alta atunci când viitorul guvern va începe elaborarea proiectului Legii salarizării unitare.

    1. nu exista oferta voucher plus creșteri, a fost oferta voucher care s-a transformat în bani in plus la salariu…aceeași sumă…

    2. Iti scapa ceva: daca opresti greva, se incheie un nou Contract Colectiv de Munca, valabil 24 luni, timp in care nu mai poti face greva!

    3. Din ianuarie …mai precis in 2024, nu se mai negociaza si nu se mai acorda salarii, mariri etc deoarece este an electoral (asa prevede legea pt anii electorali).

      Tocmai de acea greva trebuie solutionata rapid.

      In plus, nu mai uitati “detaliul” ca profesorii au inceput greva demult. Doar guvernantii au impins-o pana acum, la examene, ca sa-i poata santaja iar pe profesori cu viitorul elevilor care au examene si sa forteze profesorii sa renunte la revendicari si sa accepte iar niste promisiuni goale, eventual OUG-uri “defecte”, cu dus-si-ntors.

  8. care e fake news? cine furnizează informatii false , dacă își fi iasi da in judecata cu daune pentru fake

  9. Guvernele României nu au fost ale noastre, ale românilor, sunt probabil pentru alții… românilor care muncesc în tara nu trebuie sa le dea salarii decente ( politicienilor și clica lor de infractori și lipitori ce le rămâne).. românilor care muncesc în tara trebuie sa le ia totul: impozite,tva-uri, taxe plăti de tot felul pentru serviciile statului ( de parcă nu s-au făcut pe banii noștri) . Deci cum sa facă ceva pentru noi oamenii de rând…. chiar se bucura să nu intre generația aceasta în examene….tot ce se ratează educativ este pentru ei…nu li-i se poate lua locul,lor și copiilor lor analfabeți!

    1. Se bucura ca nu trebuie sa ne plateasca salariul. De copii ii doare undeva la 5 metrii in fatza sau in spate. NU au ei treaba cu copiii! Cine are , i-a pus de mult la adapost, cine nu are, vezi Presedintele, nu stie ce inseamna! Fi-mio , l-am facut la 21 de ani, a terminat Sculptura si lucreaza intr-un atelier de mobila, probabil pe minimul pe economie. ca nu a vrut sa intre in invatamant. Sa lucreze pe mai putin decat minimul pe economie.
      Si fara legatura cu topicul: pentru cine lucreaza Parlamentul-ales de noi, Presedintele- ales de noi si Guvernul,- ales de Presedinte, nu de NOI? Pentru Romani sau pentru PNRR, UE, SUA, etc? Chiar nu contam deloc, NOI CETATENII???????????

      1. CORECT!

        Daca le pasa guvernantilor de elevi si de examenele lor, ar fi solutionat prompt si cu seriozitate cererile profesorilor macar din ianuarie, tinand cont ca avertismente de greva s-au dat din septembrie si noiembrie 2022.
        (…dupa multe alte avertismente si greve anterioare din 2008 incoace)

  10. Indexarea cu rata inflatiei si salariul mediu pe economie se bat cap in cap.
    Salariul mediu se actualizeaza singur in fiecare an in functie de cum performeaza economia.
    Dar trebuie specificat sa fie salariul mediu din anul curent, nu sa ramana in grila cel din anul 2023.

  11. Eu cred in continuare ca revendicarea cea mai importanta este cresterea salariului debutantilor, astfel incat atractivitatea meseriei de profesor/invatator sa creasca pentru varfurile noii generatii si sa primeneasca valoarea corpului profesional, sa o aduca la un nivel compatibil cu piata muncii specializate si puternic tehnologizate din Occident. Si aceasta revendicare a fost satisfacuta, nu-i asa?
    PS
    La nivel de strada, eu observ ca sindicatele din invatamant au inlocuit protestatarii care militau contra pensiilor exagerat de mari din sistemul bugetar si contra cumularii pensie/salariu bugetare, inghesuind astfel guvernul in coltul unei inflatii galopante, dupa reteta deja practicata de #Tariceanududuieeconomia.

  12. Creșterea salariala este oarecum justificata. Dar sunt si solicitări aberante: concediu de odihna suplimentar??? Va bateți joc de oamenii obișnuiți. Aveți 62 zile calendaristice..suplimentar la ce? Spor pentru condiții de munca? Lucrați în mina? Lucrați în weekend? Lucrați de noapte? Lucrați munca fizica? Reveniți cu picioarele pe pământ. Ar trebui sa se aplica ceea ce s-a întâmplat și la Metrorex și în cazul profesorilor care nu doresc sa mai iasă din greva. Sa plece, sa lase locul pentru alții.

    1. Pentru profesori sunt zile de concediu, insa in invatamant sunt si alte posturi (administrator, bibliotecar, contabil, femei de serviciu, fochist etc) cu un numar foarte mic de zile de concediu (10-15, nu stiu exact), uneori mai mic decat in alte domenii.

      1. Nu pot fi mai puțin de 20 de zile de concediu, asta e stabilit prin Codul muncii. La cât de mult citesc copiii, bibliotecara e într-un permanent concediu, că oricum nu face nimic.

    2. D-le “părinte”- nu-și bate joc nimeni de d-ta, dimpotrivă hulești profesorii pentru că n-ai înțeles :
      1. concediul suplimentar pentru personalul NEdidactic (așa poate înțelegi!)
      2. sporul neuropsihic, sporul pentru pregătire și predare on-line/off-line sunt implementate de mult pentru parlamentari (care doar numără voturile, în rest dorm la “serviciu”)precum și în administrația publică și de stat… (stat degeaba, adică!)
      Înainte de-a împroșca cu noroi, informează-te…

    3. Știi că liftierul angajat la Camera Deputaților are spor pentru condiții vătămătoare de muncă, și astfel cu 500 de ron mai mult decât un debutant în învățământ. Și la ce trebuie liftier pentru deputat, nu poate apăsa butonul la lift !?!?

      1. ce le trebuie liftier ? aia nu și pot apasă singuri pe buton ?!? au și băiat cu frunza ? ăla de face răcoare.. manual

    4. Căutați sporurile de condiții vătămătoare din parlament! aproximativ o pensie de român.
      Am mai spus, profesorul nu lucrează cu piese!

      1. Oare ce-i vatama pe politicieni acolo, in parlament?!

        In scoli nu exista astfel de sporuri, desi profesorii in scoli chiar se confrunta cu pericole: boli, hartuire si amenintari, cutite si bricege etc

    5. Oare ce ați spune dacă ați fi plătiți exact pentru câte ore lucrați? Și să stați la locul de muncă toate acele ore, nu să dați meditații din confortul casei voastre. Dacă ar primi toți bani după timpul lucrat, unii nu ar primi nici salariul minim pe economie.

      1. Și câte ore credeți dvs că lucrează un profesor? Aveți măcar idee ce face de fața un profesor când nu este în clasă, Cum se pregătește pt a veni în fața copiilor? Sigur nu știți, dar ați auzit sau intuiți…eronat!!!
        Eu cred că sunt mulți părinți care se gândesc mai puțin la proprii copii decât o fac profesorii acestora și munca adevărată pentru educația vlăstarelor o fac dascălii.
        La drept vorbind, ce altă muncă o egalează pe cea a profesorilor?

      2. Si eu sunt de acord sa stea 8 ore la scoala/gradinita. Sa-si faca ce au de făcut în cadrul instituției. Aberații legate de ore suplimentare.. cuantificate cum? Sa ponteze fizic 8 ore la scoala, pe cartela de pontaj. Dacă depășesc atunci sa ceara ore suplimentare. Cat despre concediu suplimentar pentru personal nedidactic, pentru ce? E mai cu moț ca restul națiunii care are concediu conform codului muncii? De când a început anul școlar 2023, copiii au fost fizic la scoala 75 de zile…este aberant de puțin. Și domnii tot vor concediu în plus. Poate invata și Ministerul Educației de la Metrorex cum se soluționează o greva rapid și fără a mai permite bataie de joc. Ești nemultumit, lasă locul liber pentru cine vrea sa muncească. E loc și în învățământul privat. Spor la contrazis domnilor profesori!

      3. Oare ce ati spune daca v-ati lua copilul acasa sa-l educati dumneavoastra??? Prea v-ati invatat cu sclavi si slugi.
        Sunt chiar curios ce munciti dumneavoastra si pe ce bani.
        Oare ati muncii aproape gratis pentru altii???
        Multumesc!
        P.S. Nu doar sa munciti pentru altii, ci acei “altii” sa va mai si scuipe-n cap!
        Cat de fericit ati fi???

      4. As prefera sa-mi fac cele 18 ore la catedra, urmate imediat de cele 22 in scoala pentru activitatile necesare. Macar asa as face totul pe banii scolii: laptop, imprimanta, xerox, hartii, curent, caldura, internet, pixuri, bibliorafturi, folii, as corecta lucrari si as lucra la dosarul personal. Si nu ar mai fi motive sa mi se bage pe gat activitati fara legatura cu predarea dupa ora 16. Sincer, nu ma deranjeaza cu nimic sa fac toate aceste lucruri pana la16 daca oricum profesorului ii sunt lungite orele prin ferestre pana la 14. Dar sa nu prind pe vreunul ca dupa ora 16 ma suna, imi cere nu stiu ce statistici si rapoarte pe mail ori whatsapp sau ma cheam tam nesam la vreo sedinta sau cerc sau cine stie ce porcarie. Dar nu se va intampla asta niciodata pentru ca munca ceruta unui profesor, asa cum este ea in forma actuala, este mai mare decat pana la 16, guvernul nu e prost sa consume pentru profesori, lasa-i sa faca cu toate ale lor, nu ar mai avea cum impune profesorilor zeci de activitati, comisii si statistici sau corn si lapte si cel mai important, infrastructura nu permite in majoritatea scolilor program complet 8-16, deoarece se invata in 2 schimburi din lipsa de sali de clasa. Sunt convinsa ca daca s-ar face un sondaj, 90 la suta din profesori si-ar dori ce am spus in loc de 18 catedra+ 22 acasa si cu munca dubla. Asa ca va rog, reveniti-va, ca nu noi am cerut acest peogram. El este asemanator in toata Europa, doar ca aia stau in scoala, pe banii scolii, au masa de pranz asigurata.

      5. Ce ar fi sa va trimiteți copiii sa faca carte cu un muncitor care lucreaza 12 ore. Cine va pune sa i meditati cu prostii de profesori? Oricum asta le e viitorul, la ce salarii sunt nici muncitorii nu vin in invatamant. Peste 10 ani cand vor iesi la pensie profesorii de pe vremea lui impuscatul o sa aveti rezultatele efortului dumneavoastra de a opri greva profesorilor.

    6. Corect. Deja devin penibili. Ar trebui făcută o evaluare riguroasă a tuturor cadrelor didactice pe criterii de performanță și competență. Să rămână în sistemul de învățământ doar cei care merită, restul să plece!

      1. Și cine să vină? Te-ai întrebat? Aici e marea problemă. Nu vin valori pentru 2700 lei. Despre asta e vorba. După atâtea zile in care s-au vorbit atâta, tu nu ai înțeles NIMIC

        1. Exact!
          Mare problema! Cine credeti ca o sa mai intre in invatamant pt salarii intre 2.300 (debutant) – 4.500 lei (dupa 35-40 ani vechime si cu toate gradele luate)??

          Mai cititi si celelalte comentarii cu mare atentie.
          In invatamant, pe langa celelalte probleme, mai e si criza de personal didactic. Nu mai vor tinerii absolventi de facultati sa fie profesori si asta pe buna dreptate. Ce i-ar putea convinge? Salariul mare sau batjocura cu care e tratata breasla??

          Iar guvernantii, in loc sa faca invatamantul atractiv pt tineri, prefera sa taie din program ore ale disciplinelor la care deja nu se mai pot acoperi catedre (biologie, fizica etc)…

          In curand vor iesi la pensie tot mai multi profesori, si vor fi tot mai multe discipline neacoperite, la tot mai multe materii.
          Ce vor face? Vor apela tot mai mult la pensionari (cat mai pot si ei) si la …suplinitorii cu note sub 7??
          Si vreti calitate pe bani putini??
          Mai ganditu-va! Cat timp profesorii vor fi platiti prost …invatamantul va merge tot in jos!!

  13. Avem sindicate, da? Pentru orice ofensa a unui om, acesta da in judecata. Urgent, sindicatele sa-l dea in judecata in numele nostru. Sa vedeti cum obtinem urgent banii de la greva. Avem tot dreptul, iar sindicatele toata obligatia sa ne apere drepturile,chiar si in instanta, ca de aia platim. Ce inseamna asta? Asta e escrocherie pe fata, e de domeniul legii.

    1. La cate sute de mil lunar iar escrocii aia 3, nu își merita niciun leuț sa fiu sincer.
      Au șovăit masiv pana acum, au fost doar împinși mai mult de oamenii nemulțumiți, in rest ei sunt apa de ploaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de NextLab.tech

INTERVIU Profesorul Ion Ivan: Inteligența artificială nu este un pericol pentru profesori, are exact acele limitări care fac munca creativă și complexă a profesorului de neînlocuit / În prezent, digitalizarea nu mai este concepută în educație fără aplicații care au încorporate elemente de AI

„Inteligența artificială nu este un pericol pentru profesori, pentru că are exact acele limitări care fac munca creativă, originală și complexă a profesorului de neînlocuit. În momentul de față, digitalizarea…
Vezi articolul