BREAKING Sindicatele profesorilor amenință cu greva generală, ca reacție la declarațiile ministrului Ligia Deca de eliminare a salarizării din proiectul legii educației / Cer plata suplimentară a echipelor din școli care lucrează pe proiecte europene și alte 8 măsuri „de urgență”

3.041 de vizualizări
Simion Hăncescu și Marius Nistor / Foto: FSLI/ISMB
Amințări cu declanșarea grevei generale venite din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Într-un comunicat comun cele două structuri sindicale „îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluția învăţământului românesc în următorii ani”.

Este vorba despre articolul potrivit căruia “În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

„Transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât a multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice. Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată”, scriu sindicatele în comunicatul care poate fi citit mai jos, în articol.

„Motivarea resursei umane din învăţământ este condiţia primordială pentru a avea un sistem de educaţie performant în România. Pentru guvernanţi, trebuie să fie un semnal de alarmă serios faptul că în România creşte numărul profesorilor necalificaţi, categorie care nu se regăseşte în nicio ţară membră a UE şi nu numai.

De asemenea, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia “Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.” Considerăm că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei.

FSLI şi FSE „Spiru Haretîşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017. Reamintim faptul că aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că aceşti oameni sunt condamnaţi la sărăcie extremă. Este greu de înţeles de ce Guvernul României amână rezolvarea acestei probleme, având în vedere că impactul bugetar este nesemnificativ.

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie se pregătesc de următoarele acţiuni de protest:

  1. Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;
  2. Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;
  3. Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
  4. Alte acțiuni specifice.”

Comunicatul integral:

Reamintim că Ligia Deca a declarat luni, după o ședință a biroului executiv al PNL, că a fost eliminată salarizarea profesorilor din proiectul legii învățământului preuniversitar și a pus acest lucru pe seama unei „înțelegeri în coaliție”.

Reporter: Înțelegem că tot ce înseamnă componenta de salarizare se va duce pe legea de profil. Cum vor fi ajutați profesorii și învățătorii să performeze mai ales pe zona de rural?

Ligia Deca: Într-adevăr, înțelegerea în coaliție este că tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială, însă, ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bune, în acord cu rolul pe care profesorii îl au, profesorii și educatorii îl au în ansamblul social”.

Ligia Deca trece astfel de la o salarizare concretă, legiferată de Legea Educației, pentru profesori, la „un principiu”. În aceeași ședință în urma căreia a anunțat această schimbare majoră de abordare, Ligia Deca a fost ținta unui atac dur din interiorul PNL, conform surselor EduPedu.ro. Ministra susținută de președintele Iohannis a fost comparată cu Ecaterina Andronescu de liberali și criticată pentru legile Educației și pentru ignorarea sensibilităților religioase, prin anularea vacanței de Paște.

Contactat de Edupedu.ro, liderul sindical Marius Nistor a declarat că după „discuțiile purtate cu doamna ministru” salariul profesorului debutant rămâne în proiectul legii învățământului preuniversitar. Acesta a precizat că „ce vor hotărî mai departe experții partidelor politice depinde de cât de mult apreciază importanța acestei profesii”.


19 comments
  1. Acești profitori ai sistemului plătiți de minister și cu catedre degrevate de ore se reprezintă pe ei, nu pe fraierii de profesori care cotizează lunar. Profesorii au ajuns cea mai prost plătită categorie de angajați bugetari. In scoli doar directorii și oamenii lor sunt mulțumiți. Au gradatii de merit deci 25% in plus la salariu și ore suplimentare. La anumite materii se fac meditații, in rest e jale. Sa ai 25 de ani vechime, grad didactic 1 și salariu 4000 de lei e bătaie de joc.

  2. Adica greva in vacanta dupa incheierea situatiei scolare. Despre salariile celor care deja sunt in sistem, nimic. Vor psihologi, dar nu exista bani pentru salarizare, nu exista spatii( cabinete), nu exista bani pentru dotare, specializari ( nu idioteniile alea inutile de perfectionari platite tot de cursant, CCD-urile sunt platite degeaba).Cate voturi ar trebui sa piarda analfabetii din USL2? Angajatiix3( sot, parinti, macar o cunostinta/vecin, copii majori) merita sa aruncam la gunoi acesti analfabeti si cu ei si liderii de dindicat.

  3. Salut prietenia sinceră dintre liderii federațiilor sindicale și clasa politică !
    România trebuie educată ,astfel încât românii să înțeleagă, că este absolut prioritară bunăstarea clasei politice și a șefilor din sindicate.
    Tot înainte tovarăși,viitor de AUR societatea noastră are !😀

  4. Eu voi pleca anul acesta din învățământ, datorită salariului, cu mare părere de rău. Nu se poate trăi decent cu acest salariu ( eu sunt debutant, în anul 3 de învățământ și cu 20% vechime în muncă) , mai exact 3100 lei net.

  5. Pentru cadrele didactice,dacă se face grevă,nu vom fi plătiți, cel mai indicat este ne participarea la examenul de capacitate și de bacalaureat, între cele două examene guvernanții au timp să ne Roage(cum ne-am rugat noi),ce venituri vrem,și nu vrem Măriri de salariu,vrem Respect, Respect cum are milițianul, jandarmul,asistenta medicala, nu ne ridicăm la nivelul magistratilor-unde hoți,violatori,evazioniști umblă liberi pe stradă sau ,se Prescrie, nu rețeta medicilor-care le scriu fictiv,unde mor oameni,unde cer bani de la bolnavii de cancer,Rușine liderilor de sindicat,dar mai ales ,Rușine Noua cadrelor didactice care nu avem coloană vertebrală….

  6. Nu fac comentarii , dar sindicatele devin penibile… ,, ameninta cu greva”… dar declansati odata greva generala , nu intelegeti ca cu acesti derbedei de politicieni nu exista alta solutie… isi bat efectiv joc de profesori, invatatori… mai bine mutati-va la consiliile judetene soferi ca oricum au salariile mult mai mari … penibil chiar dezgustator..

  7. Domnilor din poze, nu vad nicio observație făcută pentru salariul unui profesor cu vechime peste treizeci și cinci de ani! Este acum foarte mic!
    Toată viața am așteptat, trecând trepte ( de timp, de examene, de răbdare, de înțelegere), să vină si vremea noastra la o plată demnă!
    Salariul nostru, după o viață de muncă în sistem, e o rușine națională!
    Pentru noi, care am primit o marire de salariu care e așa ,,mare” de nu se vede, să înțelegem că nu e nimic anormal, așa cum e pentru cei cu vechime mică!

  8. Sper ca glumesc sindicatele pentru ca programul prezentat este o gluma proasta! De 2 ani de zile se chinuie sa faca o greva, altii se mobileaza in 2 zile.

  9. Sindicatele din învățământ sunt minunata coadă a vulpiței Deca Ligia (deci…no comment).
    Ce frumos amenință cu greva….tocmai la sfârșitul lunii mai! :))
    De ce nu în martie (dacă vor să pară că le pasă)?
    Cum să se pună rău cu ministra când își iau banii din ,,vândut gogoși”?

  10. Nu aveau 2 saptamani sa ne dea o solutie, acum au timp pana in mai?
    Sindicatele au facut blat cu politicienii sa ramanem pe salarii de mizerie.

  11. Sindicatele vor sa ne vanda din nou, in martie se publica noua lege a salarizarii pentru bugetari iar noi ne trezim din somn in mai.

  12. Din noiembrie pana in mai, atat timp le trebuie sindicatelor sa organizeze o greva.
    Sindicatele trag de timp pentru politicieni, oricum in mai o sa ne spuna ca sunt examene si oprim orice fel de protest.

    1. Si in mai iar spun ca e liber si urmeaza concediul si nu au putut aduna lumea. Niste lepre. In scoala noastra anul acesta jumatate au renuntat la sindicat. Dragi lideri de sindicat, nu se poate si cu slanina in pod… Vreti si cotizatii, dar si sa pupati in cwr ministerul. Ei, uite ca nu se poate. Undeva o sa pierdeti. Sa inteleg ca va va finanta integral ministerul, nu?

  13. Doamne de s-ar fi deșteptat și ăștia și sa ieșim odată in stradă și grevă generală . Salarii mizerabile, la medici cum s-au putut dubla salariile ? Acolo au avut bani? Și ei tot mai iau șpagă…

    1. Cand ai sindicate care incaseaza cotizatii grase nu le mai pasa de ceilalti. Speranta moare ultima, poate se trezesc pana la urma.

  14. “Echipele din școli” adică directorii care iau grosul și oamenii lor, toți abonați la gradații de merit și cu cele mai multe ore suplimentare. Liderii de sindicat au și ei felia lor. Restul profesorilor intra in marja de negociere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grevă japoneză anunțată de elevii din 6 județe, care cer demisia Ligiei Deca pentru „tăierea transportului elevilor din 19 judeţe”. Asociațiile anunță că atacă în instanță Hotărârea de Guvern care blochează gratuitatea transportului elevilor spre școli

Liceeni din șase județe au intrat în grevă japoneză de astăzi, 9 ianuarie, până pe 15 ianuarie, acuzând Ministerul Educaţiei că blochează gratuitatea transportului pentru elevi, transmite Agerpres. Asociaţia Elevilor…
Vezi articolul

Concurs de creativitate pe tema primăverii pentru copii de grădiniță și elevi, dar și pentru cadre didactice. Participanții pot trimite materiale și pot înscrie școala ca parteneră până pe 30 aprilie

Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” și Liceul cu program sportiv din Alba Iulia, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță cea de-a treia ediție a concursului național cu participare indirectă…
Vezi articolul

VIDEO Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu cere ca bugetul “minim minimorum” al Educației să fie 28,2 miliarde lei, adică 2,5% din PIB în acest an. Ar fi cea mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu, cu peste 2 miliarde de lei mai puțin față de anul trecut

În anul 2021 “28,2 miliarde lei trebuie să fie minim minimorum bugetul Educației, pentru a continua eu cel puțin”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Digi24. Acesta susține că…
Vezi articolul