Bugetele pentru competițiile aflate în derulare sau finalizate din Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2015-2020, majorate cu peste 407 milioane lei – Ministerul Educației

386 de vizualizări
dezinfectant eficient împotriva Covid-19
Foto: Pixabay.com
Bugetele pentru competițiile aflate în derulare sau finalizate din cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2015-2020 au fost suplimentate cu peste 407 milioane de lei, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Astfel, bugetele au fost majorate printr-un ordin privind modificarea şi completarea anexei la ordinul de ministru nr. 3.333/25.02.2020 privind repartizarea creditelor de angajament şi a creditelor bugetare pentru anul 2020, în vederea finanţării programelor și subprogramelor componente ale Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III).

Ordinul prevede alocarea de credite bugetare şi de angajament în vederea lansării de noi competiţii în anul 2020, precum şi pentru suplimentarea bugetelor pentru competiţii aflate în derulare sau finalizate din cadrul PNCDI III.

Astfel, bugetul de poiecte a fost majorat pentru:

  1. Programul 1 – subprogramul 1.1 Resurse umane a fost majorat cu suma de 34.633.675 lei, distribuită pentru:
  2. Premierea rezultatelor cercetării – articole: +14.000.000 lei;
  3. Premierea rezultatelor cercetării – brevete: +1.500.000 lei;
  4. Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE): +19.133.675 lei;
  5. Programul 2, Proiect experimental demonstrativ (PED), s-a majorat cu suma de 130.327.174 lei;
  6. Programul 3 s-a majorat cu suma de 25.000.000 lei, distribuită astfel:
  7. Subprogamul 3.1 Bilateral/multilateral: +1.000.000 lei (AUF-FR);
  8. Subprogamul 3.5 Alte iniţiative şi programe europene şi internaţionale: + 9.000.000 lei (EUREKA);
  9. Subprogamul 3.6 Suport: +15.000.000 lei (Premierea participării la Orizont 2020);
  10. Programul 4, Proiecte de cercetare exploratorie (PCE), s-a majorat cu suma de 200.000.000 lei:
  11. Programul 5, s-a majorat cu suma de 18.000.000 lei, distribuită pentru:
  12. Subprogamul 5.1: + 6.000.000 lei (ELI-RO);
  13. Subprogamul 5.2: +12.000.000 lei (FAIR-RO);

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării Dezvoltării şi Inovării, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea ministerului Educației și Cercetării asigură coordonarea, din punct de vedere administrativ, a programelor și subprogramelor din Planul Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare.

Sursă foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Caz particular“ la Universitatea din Craiova. Rectorul Cezar Spînu nu ar fi avut bază legală să candideze pentru un nou mandat în alegerile din 14 decembrie, pe care le-a câștigat, acuză unul dintre ceilalți candidați

Posibilitatea rectorului de până acum al Universității din Craiova (UCV), Cezar Spînu, de a candida pentru un nou mandat – pe care acesta l-a și câștigat în alegeri desfășurate săptămâna…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Profesoara Mona Coțofan: Voi renunța la salariu, dacă asta presupune greva, dar nu voi renunța la ore. Voi fi alături de elevii mei, pentru că la 8 septembrie anul școlar este deja întemeiat pe o normare, pe o repartizare la clasă și nu văd ce mai putem schimba dacă nu am schimbat până acum

Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română, a spus că va renunța la salariu, „dacă asta presupune greva”, dar nu va renunța la ore. „Voi fi alături de elevii mei,…
Vezi articolul