Burse școlare februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursa de merit pentru luna ianuarie și 232 de lei bursa tehnologică, pe 20 februarie

383 de vizualizări
Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com
Plata burselor școlare în februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursele de merit și 232 de lei bursele tehnologice, potrivit unui calcul de la școli și inspectoratele școlare județene consultat de Edupedu.ro. Bursa socială are valoare fixă de 300 de lei pe lună. Banii se virează pe 20 februarie, conform metodologiei  privind bursele din anul școlar 2025-2026 aprobate prin prin Hotărârea nr. 732/2025. 

Potrivit unui calcul consultat de Edupedu.ro de la mai multe inspectorate școlare, sunt 22 de zile lucrătoare în luna ianuarie după definiția din metodologie (care include și zilele libere legale drept lucrătoare) și 5 zile de vacanță școlară (1, 2, 5, 6 și 7 ianuarie). 

Calculul ar fi următorul, conform metodologiei: (450:22) x (22-5), adică 348 de lei bursa de merit și (300:22) x (22-5), adică 232 de lei bursa tehnologică.

Noiembrie 2025, martie 2026 și mai 2026 sunt singurele luni de cursuri din anul școlar 2025-2026 fără zile de vacanță, ceea ce înseamnă că în decembrie 2025, aprilie 2026 și iunie 2026 elevii vor primi burse la valoarea integrală, stabilită prin lege.

Cuantumul minim al burselor în anul școlar 2025-2026, stabilit de Legea 198/2023:
  • bursa de merit – 450 lei/lună;
  • bursa socială –  300 lei/lună;
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună;
  • pentru mamele minore – 700 lei/lună
Bursele de merit și tehnologice nu se acordă integral nici în anul școlar 2025-2026

„(2) Pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul al burselor de merit şi al burselor tehnologice este (CB / NZL) x (NZL – NZV), unde:

CB = cuantumul bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru/hotărâre de Guvern;

NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;

NZV = număr de zile de vacanță din luna respectivă.

(3) În calculul prevăzut la alin. (2) sunt incluse și sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege”, conform metodologiei.

Calendar pentru plata burselor în anul școlar 2025-2026

Bursele să vor plăti în acest an școlar la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare. Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare.

Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.

Informații despre acordarea burselor de merit în acest an școlar
  • Bursele de merit se acorda elevilor de gimnaziu și liceu.
  • Bursele de merit nu sunt condiționate de depunerea unei cereri, se acorda la propunerea profesorului diriginte
  • Bursa de merit se acordă doar dacă elevul a avut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior,
  • În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de merit pentru luna respectivă. 
  • Bursa de merit se poate cumula cu bursa socială și cu bursa tehnologică
Prevederi generale despre bursele sociale acordate în anul școlar 2025-2026
  • Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit și bursa tehnologică.
  • Elevii cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de bursă de merit/ tehnologică/socială, indiferent dacă beneficiază și de una dintre măsurile de protecție specială, așa cum sunt definite la art. 59 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
  • Bursa socială este condiționată de prezența la scoală. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absente nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă. 
  • Bursa socială este condiționată de media la purtare din anul anterior. Pentru a primi bursa socială elevul beneficiar trebuie să fi promovat la toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior.
  • Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute la mai multe litere ale art. 16 alin. (1), se menționează în proiect, însă trimiterea este greșită, criteriile fiind prevăzute la art. 15.

Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze, îi cer Ligiei Deca reprezentanții cultelor religioase, la inițiativa Patriarhiei ortodoxe. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document

Cultele religioase cer ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, potrivit unei scrisori consultate de Edupedu.ro, semnate de 13 reprezentanți ai bisericilor recunoscute de…
Vezi articolul

Daniel David: Nu există niciun argument psihopedagogic pentru care ar trebui să ne reîntoarcem de la module la semestre. E drept că n-am avut argumente foarte puternice nici când am trecut de la semestre la module

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că nu există niciun argument psihopedagogic pentru care ar trebui să ne reîntoarcem la semestre. „E drept că…
Vezi articolul

DOCUMENT Noile instrucțiuni pentru Școala altfel și Săptămâna verde, trimise în școli de Ministerul Educației: propuneri de abordări clasice și nonformale, printre care învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale / Alte instrucțiuni anunțate pentru începutul anului școlar

Mai multe instrucțiuni de care să țină cont profesorii și școlile au fost transmise vinei de Ministerul Educației către unitățile de învățământ. Acestea prevăd reguli pentru organizarea activităților în cadrul…
Vezi articolul

„Celor care consideră că stăm degeaba pe bani mulți în învățământ, le transmit că sunt o mulțime de posturi libere, pentru toată lumea. Aștept înghesuiala”. Mesajul profesoarei Mădălina Neagoe după ce a obținut un post de titular, la 12 ani de când a dat prima oară concursul. În acest timp s-a înscris la titularizare de 4 ori și de fiecare dată a luat peste 9

Profesoara Mădălina Neagoe a reușit după 12 ani de la primul examen de titularizare să obțină un post la liceul dorit, Liceul Teoretic din Azuga, povestește într-o postare pe Facebook.…
Vezi articolul

Dreptatea nu trebuie cerșită de mame – scrisoare deschisă pentru Președintele Nicușor Dan, ministrul Educației Daniel David, șefii inspectoratelor școlare și directorii școlilor înaintea probelor scrise ale Bacalaureatului 2025

Mii de elevi din școlile cu predare în limbile minorităților sunt obligați să susțină proba de Limba Maternă la Bacalaureat, deși nu au beneficiat de predare integrală în această limbă,…
Vezi articolul

Piruetă pe tema burselor de merit a Consiliului Național al Elevilor, condus de Miruna Croitoru: Pragul de medie alături de procent asigură, în prezent, un echilibru între principiile echității și cele ale meritocrației / Mesajul vine după ce organizația susținea vehement versiunea propusă de Ministerul Educației și desființa pragul de 9,50, printr-un comunicat semnat săptămâna trecută de mai multe ONG-uri și companii

Schimbare de poziție din partea Consiliului Național al Elevilor, pe tema burselor de merit, de la o săptămână la alta. După ce aceasta a susținut vehement, pe 31 august, împreună…
Vezi articolul