„Creșterea substanțială a bugetului pentru educație nu poate fi făcută de la un an la altul”, și treb uie corelată cu realitatea economică, iar în învățământul superior „calitatea trebuie să crească, iar finanțarea nu trebuie să fie doar în funcție de studenți”, a spus premierul Ilie Bolojan luni după-amiază, în Parlament.
- UPDATE Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, a fost respinsă cu 74 de voturi contra, 44 pentru și 2 abțineri
El a făcut declarațiile în cadrul dezbaterilor pe marginea unei moțiuni simple ce îl vizează în calitate de ministru interimar al Educației.
„Da, banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitate economică, astfel încât banii alocați să fie o investiție reală cea mai importantă, nu doar o simplă cheltuială”, a declarat premierul de la tribuna parlamentului.
Prioritățile acestuia pentru învățământul superior, conform declarațiilor făcute de premierul-ministru interimar al Educației:
- „Ce înseamnă mai mult în educația universitară? Calitatea pregătirii în universități trebuie să crească, iar finanțarea nu trebuie să fie doar după numărul de studenți. Trebuie să fie și în funcție de performanța programelor de studii. Cum o măsurăm? În funcție de performanța studenților, câți ajung la absolvire, câți muncesc în domeniile pentru care s-au pregătit, cu ce rezultate, care este performanța cercetării. Trebuie să avem o imagine clară asupra traseului absolvenților. Avem nevoie de date publice transparente privind parcursul după absolvire, în ce măsură lucrează în domeniile pentru care s-au pregătit, care sunt rezultatele pe programe și pe universități. De exemplu, câți absolvenți ai facultăților de medicină promovează rezidențiatul pe universități și câți ajung apoi să lucreze în spitalele din România.”
Declarațiile lui Ilie Bolojan, detaliat:
„Sprijinul material pentru studenți: burse, transport, condiții de trai sunt subiecte importante. Dar educația universitară înseamnă cu mult mai mult: calitatea, competențele, șansele reale pe piața muncii, cercetare și inovare, contribuție directă la dezvoltarea României. Acestea ar trebui să fie în centrul unei dezbateri complete despre învățământul superior. Da, studenții au nevoie de sprijin financiar și de aceea există burse sociale în cuantum de 925 lei pe lună, valoare stabilită de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. De asemenea burse beneficiază 40.000 de studenți. Facultățile primesc de la Ministerul Educației un fond de burse în valoare totală de 1,5 miliarde lei și ele decid câte sunt sociale, dar nu mai puțin de 30% din cele pe care le acordă. Ne-am dori ca bursele să fie mai multe și mai mari, cu siguranță. Dar statul acesta de la care pretindem să le plătească nu este o entitate străină care își ține banii proprii în cufere îngropate prin locuri secrete.
Statul suntem noi, cu toții. Banii statului sunt banii adunați de la cei care lucrează în România și tot ceea ce plătește peste ceea ce producem este din împrumuturi – tot mai multe, tot mai scumpe, până la pragul insuportabil la care am ajuns vara trecută și de care ne îndepărtăm cu un cost pe care îl știm cu toții. Nu există ceva gratis. Există ceea ce plătești din propriu buzunar și ceea ce plătește altcineva, ceea ce plătești din ceea ce produci sau din ce te împrumuți. Bursa nu este însă un salariu minim, nu este întreținere completă, nici nu poate fi. Este un ajutor pe cât de mare ni-l permitem. Avem obligația să păstrăm echilibrul financiar al țării. Orice creștere permanentă trebuie făcută treptat, pe măsură ce bugetul ne permite, astfel încât să fie o creștere sigură, predictibilă și care poate fi menținută.
Dinciolo de burse, finanțarea publică a învățământului superior este substanțială. În datele de finanțare ale anului trecut, pentru școlarizarea fiecărui student s-au alocat aproximativ 8.500 lei pe an, în total 6 miliarde de lei, pentru cazarea în cămine 256 de milioane de lei, iar pentru subvenția de transport 34 de milioane de lei. Aceste cifre arată că există un efort bugetar real și constant, dar, realist vorbind, creșterea substanțială a bugetului pentru educație nu poate fi făcută de la un an la altul. Dar drumul greu al redresării pe care am plecat anul trecut trebuie să ne aducă în situația în care să ne permitem mai mult pentru educație. Dar în ce am dorit să investim de fapt? Am fost surprins să nu văd în cele două pagini scrise nimic despre ceea ce ar trebui să ne preocupe, dincolo de populism și demagogie, în privința învățământului superior.
Nimic despre adaptarea lui la lumea de astăzi și la cea de mâine, despre calitatea lui și despre ceea ce îl restituie societății în schimbul susținerii studiilor. Ce înseamnă mai mult în educația universitară? Calitatea pregătirii în universități trebuie să crească, iar finanțarea nu trebuie să fie doar după numărul de studenți. Trebuie să fie și în funcție de performanța programelor de studii. Cum o măsurăm? În funcție de performanța studenților, câți ajung la absolvire, câți muncesc în domeniile pentru care s-au pregătit, cu ce rezultate, care este performanța cercetării. Trebuie să avem o imagine clară asupra traseului absolvenților. Avem nevoie de date publice transparente privind parcursul după absolvire, în ce măsură lucrează în domeniile pentru care s-au pregătit, care sunt rezultatele pe programe și pe universități. De exemplu, câți absolvenți ai facultăților de medicină promovează rezidențiatul pe universități și câți ajung apoi să lucreze în spitalele din România.
Astfel de date ajută statul să dimensioneze mai bine locurile finanțate și ajută pe tine să ia decizii în cunoștință de cauză. Finanțarea programelor slabe trebuie redusă până când reușesc planurile solide de îmbunătățire, iar economiile realizate trebuie să fie duse către cei care fac performanță, după cum trebuie sprijinit acele domenii care susțin economia, serviciile publice și capacitatea României de a concura. Trebuie redusă birocrația academică, îmbunătățite recrutarea și mecanismul de promovare a profesorilor, trebuie întărită integritate academică, transferul de cunoaștere către societate trebuie să fie o funcție centrală a universităților. Cercetare aplicată, inovare, colaborări cu economia și cu administrația. Soluții pentru comunități. Universitățile trebuie să-i fie un motor al modernizării. Învățământul superior depinde de baza din preuniversitar, calitatea rezultatelor universitare, legată direct de calitate acestei baze. De aceea, politicile publice din educație trebuie gândite ca un întreg, de la alfabetizare și competențe de bază până la excelență universitară.
Iar ceea ce se întâmplă zona de rural, cu abandonul școlar, cu scăderea calității în preuniversitar e un semnal important de alarmă. Da, banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitate economică, astfel încât banii alocați să fie o investiție reală cea mai importantă, nu doar o simplă cheltuială. Pentru autorii moțiunii de azi, toate acestea nu contează. La fel ca toată politica lor, demersul este doar o exploatare simplistă a unei teme emoționale. Nu ar trebui să ne surprindă că doar asta înțeleg ei din școală. Dar ar trebui să ne îngrijoreze că aceasta este viziunea lor despre viitor. Și, foarte cinstit, stimați colegi, la începutul dezbaterii era o grupă de studenți care era în balcon și faptul că acum nu mai e niciunul ar trebui pe toți să ne îngrijoreze.În afară de elevii care erau acolo, erau o grupă de studenți și dacă ne gândim la rece, cred că asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Vă mulțumesc.”
Context:
Intitulată „Educația între avarie și abandon. Cum sunt transformați studenții în colateral bugetar”, moțiunea, anunțată încă din vacanța parlamentară și depusă, săptămâna trecută, în plenul Senatului, a fost semnată de 41 de parlametari (28 senatori AUR și 13 PACE – Întâi România).
„În ultimii ani, România a reușit o performanță rară, a vorbit constant despre viitor, în timp ce a tăiat metodic exact din generația care ar trebui să îl construiască. Elevii și studenții sunt invocați în discursuri, dar eliminați din bugete, lăudați în campanii, dar abandonați în politici publice. Sub conducerea ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, educația a intrat într-o zonă periculoasă de austeritate fără protecție, reformă fără sprijin, responsabilitate fără asumare. Ilie Bolojan știe, oficial și documentat, cât costă să fii student în România. Datele publice arată că un student are nevoie de peste 2.000 de lei lunar pentru a putea rămâne în sistemul educațional. Nu pentru confort, nu pentru distracție, ci pentru mâncare, cazare, transport și materiale de studiu. Cu toate acestea (…), bursele acoperă mai puțin de jumătate din necesarul minim, fondurile pentru burse au fost reduse, facilitățile de transport au fost limitate, sprijinul statului este acordat doar nouă luni pe an, de parcă viața ar fi suspendată în vacanță”, arăta în textul moțiunii.
Potrivit inițiatorilor, „diferența dintre cât costă viața și cât oferă statul este împinsă, cu nonșalanță, în spatele studenților și al familiilor lor”.
G4Media.ro
Redacția
Diana Ghimiși
Ștefan Lefter