Camera Deputaților dezbate luni moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Educației / Cum a reacționat Cîmpeanu la acuzațiile aduse

855 de vizualizări
Foto: Cătălina Păun – Agerpres Foto
Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, urmând ca votul final să fie dat în şedinţa de miercuri, potrivit Agerpres.
  • Ce este o moțiune simplă: Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a facut obiectul unei interpelari. Moțiunea poate fi inițiată de cel putin 50 de depuțati

Moţiunea simplă este intitulată „Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” şi a fost semnată de 52 de deputaţi USR.

Sorin Cîmpeanu a avut o primă reacție săptămâna trecută, într-o conferință de presă de la sediul ministerului, când a spus că „este puțin frustrant ca atunci când ai câteva zeci de ani la catedră să primești lecții din partea unora care nu au mers nici o oră la clasă, în fața elevilor sau a studenților”.

Deputaţii USR au susţinut, în moţiune, că Sorin Cîmpeanu este singurul responsabil de „dezastrul învăţământului din România”.

„Sfârşitul de an şcolar este, pentru toţi cei implicaţi în învăţământ, momentul în care tragem linie în catalog. A venit clipa unui bilanţ serios pentru au sector care are acelaşi om la cârmă începând din decembrie 2020. Ministerul Educaţiei a fost condus neperturbat de Sorin Mihai Cîmpeanu. De aceea, domnia sa este singurul responsabil pentru dezastrul în care se afundă învăţământul din România. Nimic nu ne poate şterge din minte momentul în care, cu o indiferenţă asumată, Sorin Cîmpeanu declara public că învăţământul românesc a ajuns la ‘un minim istoric'”, se arată în moţiunea simplă.

Deputaţii USR susţin că Sorin Cîmpeanu „are corigenţe pe linie la toate materiile din portofoliul Ministerului”.

„Aşa cum ştie toată lumea care a trecut prin şcoală, la trei corigenţe rămâi repetent. Ministrul Cîmpeanu nu are o corigenţă, nu are nici trei. Are corigenţe pe linie la toate materiile din portofoliul Ministerului Educaţiei. Cu toate acestea, corigentul Cîmpeanu nu se teme că va fi repetent sau – cine ştie – exmatriculat. De ce? Pentru că, aşa cum s-ar spune în şcoală, are pile la director”, se mai menţionează în text.

În moţiune se arată că ministrul este corigent la alocarea bugetară, bugetul Educaţiei fiind la un minim istoric.

USR susţine că, în 2022, bugetul Educaţiei este 2,28% din PIB, aproape jumătate cât a promis Cîmpeanu în noiembrie 2021.

De asemenea, USR solicită Guvernului să ia măsuri reparatorii urgente şi anume: refacerea metodologiei de finanţare în aşa fel încât banii europeni să ajungă cu adevărat la comunităţile marginalizate, regândirea programului anunţat „Masă sănătoasă în şcoli” în aşa fel încât de masa caldă să beneficieze toţi preşcolarii şi elevii, nu doar cei de gimnaziu, mai cu seamă cei din şcolile din comunităţile defavorizate.

USR mai cere realizarea unor norme metodologice care să facă transportul elevilor între localitatea de domiciliu şi cea în care sunt şcolarizaţi cu adevărat gratuit, precum şi realizarea planurilor-cadru, care au ajuns să aibă vârste istorice, pe baze adaptate realităţii din 2022.

Citește și:
Textul moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, depus de USR la Parlament. Criticile principale: bugetul Educației, salarizarea profesorilor, transportul elevilor, abandonul școlar, masa caldă, politizarea inspectoratelor, educația remedială și plagiatele / Moțiunea va fi dezbătută pe 20 iunie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exmatricularea elevilor, introdusă prin amendamente de PNL, PSD și Ministerul Educației în proiectul legii învățământului. Apar și sancțiuni noi, ca suspendarea temporară / Telefoanele să fie interzise în perioada cursurilor, cu excepția folosirii lor în scop didactic

Un capitol întreg de sancțiuni la adresa elevilor apare în documentul cu cele peste 1.000 de amendamente depuse la proiectele de legi ale Educației, aflat în dezbatere la Camera Deputaților,…
Vezi articolul

Ministra Educației, răspuns tautologic despre salariul unui profesor debutant: „Este în jur de aproximativ 2800 de lei” / Un angajat începător în justiție, cu aceleași studii, câștigă de două ori și jumătate mai mulți bani

Întrebată cât este salariul unui profesor debutant, la Digi 24, ministra Educației, Ligia Deca, a dat un răspuns tautologic: „Salariul debutantului este în jur de aproximativ 2.800 lei”. Ministra nu…
Vezi articolul

Profesorii nu sunt vinovații de serviciu ai României, ei sunt cei care țin școala în viață, iar responsabilitatea reformelor ratate aparține celor care conduc Ministerul Educației – sindicatul SIPA Muntenia

Reacție fermă a Sindicatului Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” – după analiza publicată de Edupedu.ro privind reformele ratate de Ministerul Educației în cadrul PNRR. Organizația acuză conducerea ministerului…
Vezi articolul

BREAKING Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Lectura unei opere sau relația dintre text și curentul cultural, cerințe la metodică pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele…
Vezi articolul