Casa rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, precum şi locuințele unor manageri de spitale – ținta unor spargeri, sâmbătă seara / Hoţii au furat aproape jumătate de milion de euro

2.563 de vizualizări
Marilen Pirtea / Foto: Facebook.com
Casa rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, dar şi casele unor directori de spitale ar fi fost atacate de hoţi sâmbătă seară, care au furat aproape jumătate de milion de euro, relatează News.ro.

Surse din rândul anchetatorilor citate de agenția de presă spun că unele locuinţe nu aveau sistem de protecţie, alarme sau camere de supraveghere. Hoţii ar fi plecat cu bani şi bijuterii, producând un prejudiciu de jumătate de milion de euro.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiş a anunțat că „la data de 24.01.2026, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Ghiroda au fost sesizaţi de către doi bărbaţi cu privire la faptul că, din locuinţele acestora situate în localitatea Dumbrăviţa, persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani şi mai multe bunuri. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, identificării şi depistării persoanelor bănuite de comiterea faptelor şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, notează News.ro.


5 comments
  1. Saracul…Cincisutemii euro

  2. Juma’ de milion de euro… din salarii de la stat.

    Pune-i mă pe ăștia miniștri, că n-au furat destul.

    1. Da, chiar. Daca spargeau casele casele a zece profesori nu mai aveau ei jumatate de milion de euro. Aduceau de mila si de acasa cand vedeau cat sunt de parliti, vai mama lor, cu rate, navete neplatite…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Elevii relocați din Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor învăța în alte școli în perioada consolidării seismice a clădirii, chiar dacă părinții au protestat în fața primăriei. Luciana Antoci, șefa ISJ: Trebuie să înțelegem că nu există soluții alternative în acest moment

Inspectorul general școlar din Iași, Luciana Antoci, le transmite părinților elevilor Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, care au protestat în fața primăriei, nemulțumiți că elevii au fost mutați din unitatea…
Vezi articolul

Degrevările directorilor de școli ar trebui regândite, spune Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș: E destul de greu să găsim oameni care să mai accepte funcțiile de conducere. Diferențele salariale sunt extrem de mici și suntem în situația de a ne ruga de dumnealor să rămână pe funcții

Aura Danielescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Timiș, a vorbit despre directorii de școli și a declarat că ar trebui regândite degrevările acestora: „E destul de…
Vezi articolul