Cât a câștigat Nicolae Ciucă din sporul de doctorat / Calculele G4Media pe baza declarațiilor de avere

1.241 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă a încasat, pe parcursul anilor, potrivit legii, sume importante de bani din sporul de doctorat de 15% acordat inclusiv cadrelor militare, până când legea s-a modificat în 2017 și sporul s-a transformat în indemnizație fixă de 50% din salariul minim brut, scrie G4Media.ro. Nu e clar dacă premierul a încasat indemnizația după 2017 întrucât, potrivit modificărilor, ea nu se mai acordă persoanelor care ocupă o funcție de demnitate publică. 

G4Media.ro a calculat că Nicolae Ciucă ar fi putut obține în perioada 2008-2016 (pentru care există informații despre venituri în declarațiile sale de avere) minim 85.000 de lei și maxim 170.000 de lei din titlul de doctor pentru intervalul de opt ani pentru care există date publice. Premierul și-a dat doctoratul în 2003 și a încasat spor inclusiv pentru perioada pentru care nu există informații publice despre veniturile sale.

  • Jurnalista Emilia Șercan susține, într-un text publicat în pressone.ro, că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În cazul unui verdict oficial de plagiat, s-ar pune problema returnării banilor încasați în mod ilegal.

O lege din 1998 acorda cadrelor militare care dețin titlul de doctor un spor de 15% din solda de funcție sau din salariul de bază.

Ulterior, legea a suferit modificări succesive, pentru unele categorii de persoane sporul fiind inclus în salariu pentru o perioadă de timp, apoi legat de cuantumul salariului minim brut pe economie.

G4Media a calculat între ce marje ar fi putut evolua sumele încasate de premier, în funcție de legislație și de declarațiile de avere ale acestuia, pentru perioada în care acestea sunt disponibile și care coincid cu perioada în care legea era în vigoare.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

1 comment
  1. Aoleu ce sume “uriase”! Dar presupunem ca si tovarasa procuror Sercan va beneficia de niste bonusuri pentru demascarea pe banda rulanta a banditilor de plagiatori. Oare cand o mai avea timp si de activitatea didactica si de cercetare, pe care, chipurile, o desfasoara – salarizata – la Univ. Bucuresti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației atacă în instanță hotărârea prin care CNCD l-a acuzat de discriminare pentru că nu a acordat bursele de clasa a V-a și liceenilor din mediul rural / De un an, acești elevi încă nu au primit bursele 

Ministerul Educației a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, prin care fusese amendat cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de…
Vezi articolul

Ministrul Digitalizării: în educația digitală “nu cred că soluțiile cele mai bune trebuie să vină de la atotștiutorul stat”, ci din privat și societatea civilă / “Vrem să urmăm modelul estonian”, cu o alianță națională pentru competențe digitale

“Știu că Estonia are (…) un fel de alianță națională pentru îmbunătățirea competențelor digitale. Și vreau să fac un lucru similar”,  cu firme IT naționale și internaționale, a spus, duminică,…
Vezi articolul