Cătălin Drulă, președintele USR, reacție virulentă la propunerea de desființare a CNATDCU: Să-ți fie rușine, Sorin Cîmpeanu! USR îi cere lui Iohannis să intervină pentru schimbarea proiectului de lege astfel încât Consiliul să își facă treaba în continuare

1.182 de vizualizări
Cătălin Drulă, președintele USR / Foto: INQUAM Photos – Ilona Andrei
Reacție dură a președintelui USR, Cătălin Drulă, la tentativa de desființare a CNATDCU – instituția-cheie care soluționează plagiatele din doctorate – propusă de noua lege a educației. „Să-ți fie rușine, Sorin Cîmpeanu! Proiectul legii învățământului superior prevede nici mai mult nici mai puțin decât desființarea CNATDCU. E vorba de acea instituție care trebuia să analizeze plagiatul premierului Ciucă, dar n-a putut să o facă”, a declarat Drulă.

„Întâi CNATDCU a fost blocat cu descindere de procurori, apoi sesizările au fost anulate în instanță cu metoda “Coperta” de un judecător recompensat de PNL. Acum, ca să doarmă liniștit premierul, Cîmpeanu se oferă să radă cu totul instituția incomodă. USR cere demisia ministrului Sorin Cîmpeanu. A spălat deja prea multe cadavre academice. Doi premieri cu pete sunt prea mult chiar și pentru un politruc”, susține președintele USR.

Cătălin Drulă anunță că „USR cere lui Iohannis, patronul acestor două marionete, să intervină pentru schimbarea proiectului de lege astfel încât CNATDCU să își facă treaba în continuare. Un gest de minimă onoare, mai ales că ar veni de la un profesor.”

Reacția integrală a lui Cătălin Drulă, președintele USR:

„Să-ți fie rușine, Sorin Cîmpeanu!

Proiectul legii învățământului superior prevede nici mai mult nici mai puțin decât desființarea CNATDCU. E vorba de acea instituție care trebuia să analizeze plagiatul premierului Ciucă, dar n-a putut să o facă.

Instituțiile din subordinea lui Ciucă au intervenit slugarnic și rapid ca să prevină aflarea adevărului.

Întâi CNATDCU a fost blocat cu descindere de procurori, apoi sesizările au fost anulate în instanță cu metoda “Coperta” de un judecător recompensat de PNL.

Acum, ca să doarmă liniștit premierul, Cîmpeanu se oferă să radă cu totul instituția incomodă.

USR cere demisia ministrului Sorin Cîmpeanu. A spălat deja prea multe cadavre academice. Doi premieri cu pete sunt prea mult chiar și pentru un politruc.

Nicolae Ciucă a arătat deja din ce este făcut și trebuie să iși însoțească ministrul pe drumul de ieșire. România este democrație și interesul unui hoț nu poate fi mai presus de țară.

USR cere lui Iohannis, patronul acestor două marionete, să intervină pentru schimbarea proiectului de lege astfel încât CNATDCU să își facă treaba în continuare. Un gest de minimă onoare, mai ales că ar veni de la un profesor.”

Citește și:
BREAKING Instituția-cheie în analizarea plagiatelor este desființată în proiectul Legii educației, în plin scandal de plagiat la adresa premierului. Nicolae Ciucă “a validat“ proiectul de lege și va scăpa de analiza CNATDCU dacă legea intră în vigoare
Desființarea CNATDCU este o tentativă de mușamalizare a oricărei fraude. Este aberant mecanismul care trimite o decizie de plagiat dată de experții Consiliului la decizia justiției – declară matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în conducerea instituției-cheie în soluționarea plagiatelor
Abuzurile de putere ale premierului Ciucă. Generalul distruge instituții întregi ca să scape de acuzația de plagiat
Voi sesiza Consiliul Europei privind propunerea de desființare a CNTADCU, anunță deputatul USR Iulian Bulai
Sorin Cîmpeanu, replică după ce a propus în lege desființarea CNATDCU și analizarea plagiatelor de către universități: Acordarea titlului de doctor trebuie să fie o prerogativă a universității. Legislația actuală disipează asumarea răspunderii putând genera situații grave
EXCLUSIV Profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenți sociologi români: Proiectul Legii învățământului superior – compilare, centralizare, uniformizare


3 comments
  1. Nu cred o iotă din ce spune Cîmpeanu. La educație fără politicieni! Experți consacrați da! Cei din învățământ de asta nici nu mai reacționează, atâtea experimente și nimeni nu răspunde!

  2. „astfel încât Consiliul să își facă treaba în continuare”
    Ce inseamna ca isi face treaba?
    Acest consiliu accepta teze fara nicio valoare, care doar au coeficienti de similitudine mici. Au ajuns azi o gramada de … sa se laude cu coeficientii de similitudine si nu cu rezultatele!
    Doar cand vor cere publicatii internationale in reviste de top, vom avea teze de buna calitate … dar pana atunci acest consiliu papa banii degeaba.
    Deci, trebuie desfiintat!

  3. Doar o actiune Mani Pulite, ca in Italia, mai spala tara asta de hoti. In Italia s-a lasat in anii 90 cu disparitia unor partide politice si cu multe sinucideri ale hotilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel comun al Ministerului Educației, sindicatelor, organizațiilor de elevi, studenți și părinți: Trebuie evitată pe cât posibil ieșirea în spațiile publice și să ne concentrăm asupra învățării de acasă

Apel comun al Ministerului Educației, sindicatelor din universitar și preuniversitar, organizațiilor de elevi, studenți și părinți, în contextul epidemiei de coronavirus: „În această perioadă, trebuie evitată pe cât posibil ieșirea…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății anunță un proiect pilot pentru a reduce numărul de medici care pleacă din România / „Există specializări unde examenul se dă în biroul profesorului. Asta trebuie să înceteze dacă vrem să stimulăm tinerii”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că instituția pe care o conduce va demara un proiect pilot pentru păstrarea medicilor în țară după ce termină stagiul de practică – rezidențiat…
Vezi articolul

Modernizarea școlilor, a cantinelor școlare, îmbunătățirea infrastructurii școlare în zonele rurale – printre obiectivele propuse într-o scrisoare de angajament de Consiliului Național al Elevilor candidaților la funcția de președinte al României

Consiliul Național al Elevilor le propune candidaților la Președinție să semneze o scrisoare de angajament prin care să se asigure că dorințele și drepturile elevilor vor fi respectate. Acestea sunt…
Vezi articolul

Profesoara Olimpia Buzia de la Facultatea de Medicină a Universității „Dunărea de jos” din Galați, cercetată de procurorii DNA pentru luare de mită la concursurile de rezidențiat din 2023 și 2024. Ea a fost plasată sub control judiciar

Olimpia Buzia, profesor universitar doctor, de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de jos” din Galați este cercetată de procurorii DNA pentru luare de mită la concursurile…
Vezi articolul