Cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției: Comisia de Etică a Universității din Craiova va discuta într-o ședință extraordinară, pe 16 ianuarie, oportunitatea analizei în cazul tezei de doctorat a lui Radu Marinescu

979 de vizualizări
Foto: gov.ro
Cazul acuzațiilor de plagiat masiv aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă publicată luni de jurnalista Emilia Șercan va fi discutat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, unde acesta și-a dat teza de doctorat, într-o ședință extraordinară ce va avea loc vineri, 16 ianuarie, anunță instituția de învățământ superior. În urma acelei ședințe se va lua decizia dacă este „oportună” o analiză a speței.

Potrivit unui comunicat al universității transmis Edupedu.ro, Comisia de Etică s-a întrunit în ședință astăzi, 12 ianuarie, dar nu avea cazul pe ordinea de zi anunțată. Drept urmare, „s-a făcut o informare despre această situație”, în urma căreia a fost luată decizia organizării unei ședinte extraordinare „pentru a discuta oportunitatea analizei” în acest caz.


În prealabil, președintele Comisiei de Etică, Sorin Enache, declarase pentru Edupedu.ro că ar putea include în ședința programată pentru azi, la capitolul „Diverse”, discuții pe tema acuzațiilor aduse lui Radu Marinescu.

Ministrul Justiției este acuzat de plagiat masiv în teza sa de doctorat, potrivit investigației publicate luni de PressOne. Aceasta arată că 140 de pagini din cele 247 ale tezei, susținute în 2009, ar conține conținut copiat fără citare din lucrări publicate anterior de alți autori.

Comunicatul Universității din Craiova:

„Comisia de Etică Universitară a Universității din Craiova s-a întrunit, în ședință ordinară, astăzi 12.01.2026, ora 14.00.

După discutarea punctelor de pe ordinea de zi, ca urmare a articolelor din presă referitoare la suspiciunea de plagiat a tezei de doctorat a domnului Radu Marinescu, deși problema respectivă nu era pe ordinea de zi anunțată, s-a făcut o informare despre această situație.

În urma discuțiilor, Comisia de Etică Universitară a hotărât organizarea unei ședințe extraordinare, vineri 16.01.2026, pentru a discuta oportunitatea analizei acestei spețe.

Președinte

Comisia de Etică Universitară

Universitatea din Craiova

Prof. univ. dr. Sorin Enache”


1 comment
  1. Ce are de constatat comisia, nu ce are de analizat!! Doar textele sunt pe două coloane, chiar colorate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Fosta Directoare a Centrului de Asistență Educațională CJRAE Mehedinți, condamnată în primă instanță la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce a recunoscut acuzațiile. Șpaga era încasată lunar, 1.000 de lei la fiecare salariu, de la o persoană pe care a angajat-o pe un post de consilier școlar

Fosta Directoare a Centrului de Asistență Educațională CJRAE Mehedinți, Andreea Florentina Bădescu, prinsă în flagrant de DNA când lua mită de la o persoana angajată pe post de consilier școlar,…
Vezi articolul

Profesorii Merito fac apel la colegii din cancelarii, părinți și elevi pentru un vot informat, un vot pentru valorile democratice, un vot în cunoștință de cauză și conștiință liberă

Comunitatea MERITO, formată din profesori, oameni de afaceri și profesioniști implicați în educație, a lansat primul apel public la vot din partea unei astfel de organizații, subliniind importanța valorilor democratice,…
Vezi articolul