Cazurile Covid-19 asociate școlii reflectă mai mult situația epidemiologică a zonei, iar predarea online/offline nu produce diferențe notabile – studiu american

373 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Școlile pot să pună în aplicare strategii de prevenție împotriva pandemiei Covid în diverse medii sociale, iar învățarea la distanță sau la școală nu determină diferențe notabile în ceea ce privește rata de infectare, care, în mediul școlar, reflectă mai degrabă rata de infectare a comunității locale, potrivit unui studiu realizat în SUA și publicat de Nature. Elevii participanți la studiu au făcut forme ușoare sau au fost asimptomatici și au generat răspunsuri imunitare puternice, arată studiul.

Studiul, desfășurat în patru școli din Orange County, California, în două faze – în toamna anului trecut și în iarnă – a inclus 320 de elevi. Cele 4 școli aparțineau unor medii diferite – două dintre ele erau frecventate de elevi hispanici din familii cu venituri reduse, una era adresată elevilor cu nevoi speciale, iar a patra era frecventată de elevi din medii cu venituri ridicate. Aceasta din urmă, spre deosebire de celelalte, a asigurat mai degrabă o predare cu prezență fizică în timpul desfășurării studiului.

Pe parcursul desfășurării studiului, au fost identificate infecții cu SARS-CoV-2 la 17 elevi. Una dintre cele două școli din medii cu venituri reduse, care desfășura predare online, a înregistrat cele mai ridicate rate de infectare și pozitivare, pe când școala din mediu cu venituri ridicate, unde peste 90% dintre elevi au învățat cu prezență fizică, a avut cele mai scăzute rate.

Raportul notează că măsuri de prevenție de la distanțare fizică la purtarea măștii, erau aplicate strict în toate școlile. Elevii infectații cu noul coronavirus în timpul desfășurării studiului au înregistrat răspunsuri imune puternice.

Studiul concluzionează că măsuri de prevenție pot fi aplicate cu succes în medii sociale diverse și că elevii produc răspunsuri imunitare robuste.

Chiar și în perioadele cu o prevalență ridicată a SARS-CoV-2 în comunitate, școlile pot fi printre cele mai sănătoase locuri pentru copii, atât timp cât sunt implementate strategiile corecte de atenuare, potrivit studiului.

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Standardele reduse pentru obținerea titlurilor didactice în Drept și restricțiile mai slabe pentru prevenirea conflictului de interese în cazul atestatului de abilitare – confirmate prin decizie definitivă a Înaltei Curți / Hotărârea vine în momentul în care Ministerul Educației pregătește noi norme în aceste domenii

O decizie de acum doi ani a instanței, ce elimina o parte dintre standardele minimale pentru conferirea titlurilor didactice în domeniul Dreptului și înlătura o măsură de prevenire a conflictului…
Vezi articolul

DOCUMENT USR a depus la Parlament moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, în contextul plagiatului acestuia. Textul integral al moțiunii „România educată să fure. Sorin Cimpeanu face școala de rușine”

USR a depus la Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a plagiat un curs universitar și acum încearcă amnistierea…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, despre transportul gratuit al elevilor, oprit în 19 județe: Este obligația Consiliilor Județene și a Ministerului Educației să rezolve cu celeritate această problemă / Să existe mai multă modestie și din partea transportatorilor

Liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor spune că atât Ministerul Educației, cât și Consiliile Județene trebuie „să rezolve cu celeritate” problema elevilor care nu mai primesc abonamente gratuite în 19…
Vezi articolul

Ciolacu: Vom veni cu salarii mai mari la profesori ca să atragem lume mult mai bine instruită pentru educația copiilor noștri / Vom depăși pentru prima oară, cu un buget direct, cu 4 în față la Educație, cu cheltuieli indirecte prin administrația locală cred că ajungem cu execuția la sfârșitul anului în jur de 6%

Bugetul Ministerului Educației va fi „cu 4 în față“, spune premierul Marcel Ciolacu. Acesta a declarat la un eveniment organizat de Antena3, luni, că în opinia sa „cred că ajungem…
Vezi articolul