Material susținut de Coca-Cola HBC Romania

Ce o să fac după liceu? Poate nota de la Bac mă va face să înțeleg unde să mă duc / Patru elevi, despre cum îi ajută un program de orientare în carieră, în țara cu cei mai mulți tineri NEET din Uniunea Europeană

175 de vizualizări
Programul „La TINEri este Puterea” / Foto: Foto: Coca-Cola HBC România – Asociația The Social Incubator
„Poate bacalaureatul, nota de bac, mă va face să înțeleg unde să mă duc”, spune o elevă care intră în clasa a XII-a. „Am zis că poate mă ajută în viață să am examenul de bacalaureat luat”, explică un absolvent de școală profesională care a ales să continue studiile la liceu. Alte două eleve spun că au descoperit că li se potrivește o carieră în resurse umane după ce și-au analizat pentru prima dată punctele forte și interesele. Declarațiile lor vin în contextul în care România are cea mai mare rată a tinerilor NEET (tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare) din Uniunea Europeană: 19,2% dintre persoanele cu vârste între 15 și 29 de ani nu erau nici angajate, nici înscrise într-o formă de educație sau formare profesională în 2025, potrivit Eurostat. 

Edupedu.ro a discutat cu patru elevi participanți la programul de orientare în carieră „La TINEri este Puterea” despre alegerile pe care le fac înainte de finalul studiilor, competențele pe care spun că le-au descoperit și despre experiențele care i-au ajutat să își clarifice planurile de viitor.

  • Programul „La TINEri este Puterea”, parte din inițiativa internațională Youth Empowered, lansat în România în 2017 de Coca-Cola HBC și dezvoltat împreună cu Asociația The Social Incubator, își propune să sprijine tinerii în dezvoltarea competențelor necesare în viață și pe piața muncii, să le consolideze încrederea în sine și să îi ajute să ia decizii informate în ceea ce privește educația și cariera. 
  • Participanții iau parte la workshop-uri teoretice și practice, sesiuni de e-learning, grupuri de sprijin și oportunități de networking.
  • Barmasters Empowered este programul care le oferă tinerilor care se confruntă cu obstacole în calea angajării acces la educație practică și oportunități de angajare în industria HoReCa, prin cursuri de barista și barman. Face parte din inițiativa La TINEri este Puterea, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, și a ajuns în 2026 la cea de-a treia ediție. Pentru mulți participanți, acesta este primul pas spre a ajunge pe piața muncii.
  • Rezultate și ambiție în programul „La TINEri este Puterea”: peste 45.000 de participanți, dintre care 5.519 tineri implicați în 2026 până în prezent (peste 90% din obiectivul de 6.000 stabilit pentru acest an). Programul se subscrie  angajamentului de sustenabilitate Mission Refresh, cu obiectivul de a instrui 3 milioane de tineri până în 2035.
  • Cât despre Barmasters Empowered, rezultatele însumează 170 de participanți și peste 70 de certificări profesionale în primele două ediții; în ediția 2026 (în desfășurare), 120 de tineri din 6 comunități diferite.
Programul „La TINEri este Puterea” / Foto: Foto: Coca-Cola HBC România – Asociația The Social Incubator
„Nu știu încă unde vreau să merg după liceu”

Larisa Goldhagen va începe din toamnă clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Energetic din București. Spune că s-a înscris la program după ce profesoara de limba română le-a prezentat elevilor această oportunitate. „Ne-a spus că ne poate ajuta să ne decidem încotro să o luăm după terminarea liceului. Am decis că nu ar fi o idee rea să încerc, având în vedere că sunt încă nehotărâtă unde vreau să merg după liceu”, povestește Larisa.

Încă nu știe ce facultate va urma și spune că rezultatul la examen ar putea cântări în alegerea pe care o va face.

„Sinceră să fiu, nu am nicio idee, dar mai am timp. Poate bacalaureatul, nota de bacalaureat m-ar face să înțeleg și să mă orientez unde să mă duc.”

Întrebată ce i-ar spune unui elev aflat în aceeași situație, răspunde: „Să știe că nu este singur și nu are de ce să-și facă griji. Cum ne-a spus doamna Luiza (trainer Asociația The Social Incubator) în timpul programului, la momentul potrivit își va găsi drumul.”

„Am continuat la liceu pentru că bacalaureatul mă poate ajuta mai târziu”

Alexandru Șchiopu a făcut deja o alegere importantă. După trei ani de școală profesională, specializarea Mecanică, la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor din Vatra Dornei, din această toamnă va începe clasa a XI-a la liceu.

Spune că decizia a fost una pragmatică. „E necesar, din cauză că am zis că poate să mă ajute în viață să am examenul de bacalaureat luat, că cine știe ce se mai întâmplă în viitor și pot să continui și la facultate.”

În prezent se gândește fie la Academia de Poliție, fie să își deschidă propriul service auto sau o vopsitorie.

Activitățile la care a participat i-au dat încredere și motivație. „Mă gândeam înainte, dar atelierele mi-au dat așa o ambiție cumva.”

Despre experiența din program, Alexandru vorbește simplu: „Mi-a plăcut cam tot. Am cunoscut persoane noi, elevi noi. Domnii care au fost la atelier mi s-au părut foarte de treabă și au avut multă răbdare cu noi.”

Consideră că și stagiile de practică la fabrica Coca-Cola HBC au avut un rol important.

„M-a ajutat chiar mult. Am avut așa mai multă încredere la examenul practic și la teoretic. Adică am făcut practică și am fost un pic mai pregătit.”

Experiența lui Alexandru este relevantă și în contextul schimbărilor traseului profesional anunțate de Ministerul Educației, care se vor implementa din anul școlar 2026-2027. Elevii au intrat direct la liceu, iar traseul către bacalaureat va dura patru ani, nu cinci, cum s-a întâmplat în cazul lui.

Alexandru crede că elevii vor avea un avantaj prin faptul că vor termina liceul într-un timp mai scurt.

„Ajută. Până la urmă fac patru ani direct și nu fac, ca mine, cinci ani. Scutești un an. Dar s-ar putea să fie și un pic mai greu, din cauză că nu au practică la fel de mult și mai au și examene.”

Două eleve au ajuns la aceeași concluzie: li se potrivește să lucreze cu oamenii

Pentru Irina Maria Borcea și Luminița Roșca, participarea la activități nu a schimbat doar felul în care privesc viitorul, ci și domeniul în care cred că ar putea lucra.

Irina, elevă la Liceul Tehnologic „Nikola Tesla” din București, spune că unul dintre exercițiile din cadrul atelierelor La TINEri este Puterea a făcut-o să își privească altfel propriile aptitudini.

„Am aflat că mă descurc foarte bine cu oamenii și sunt bună la a asculta persoane și a le da sfaturi și am fost îndrumată să pun aceste calități în valoare.”

Spune că activitatea în care participanții au trebuit să scrie pe hârtie la ce se pricep și apoi să își prezinte răspunsurile în fața grupului a avut cel mai mare impact.

„M-a ajutat foarte mult. Verificarea asta m-a motivat să mă gândesc serios la ce vreau să fac pe viitor.”

Acum spune că își dorește să urmeze o facultate și apoi să lucreze în resurse umane. „Cred că o să continui mai departe la facultate și de acolo pe resurse umane, tot în relație cu oameni.”

Și Luminița Roșca, elevă la profilul Filologie la Colegiul Energetic din București, spune că înainte de participare era indecisă. Descrie situația în care se afla drept „50-50” în privința posibilului parcurs profesional.

Discuțiile despre profesiile dorite și pașii necesari pentru a ajunge la ele, alături de activitățile desfășurate cu elevi din alte clase, au ajutat-o să își confirme că i se potrivește un domeniu bazat pe comunicare și relaționare.

Astăzi spune că își dorește o carieră în recrutare, în resurse umane. Consideră că experiențele noi din școală și profesorii implicați pot avea un rol important în orientarea elevilor și îi îndeamnă pe colegii ei să profite de astfel de oportunități și „să nu le fie frică să încerce lucruri noi”.

Între statistică și alegeri personale

Cei patru elevi au planuri de carieră diverse. Unii încă ezită între mai multe opțiuni, alții au ales să își continue studiile sau și-au descoperit competențe care i-au orientat spre un anumit domeniu.

Au însă un punct comun: spun că au fost puși, poate pentru prima dată, să își analizeze propriile aptitudini și să răspundă la întrebarea pe care mulți elevi și-o pun în ultimii ani de școală: „Ce fac după liceu?”

Elevii nu au nevoie doar de informații despre facultăți sau meserii, ci și de contexte în care să își identifice aptitudinile, să își evalueze interesele și să înțeleagă ce presupun diferitele trasee educaționale și profesionale.

Într-o țară în care aproape unul din cinci tineri nu continuă studiile și nu are un loc de muncă, astfel de experiențe îi pot ajuta să ia decizii mai informate cu privire la parcursul lor.

  • Interviurile au fost realizate cu participanți la programul „La TINEri este Puterea”, inițiativă dezvoltată de Coca-Cola HBC România în parteneriat cu Asociația The Social Incubator. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *