Primăria Sibiu a contribuit la noul campus de învățământ dual al orașului cu un teren evaluat la 6,5 milioane de euro, a declarat pe 15 octombrie Mirela Gligore, șefa Serviciului Comunicare al Primăriei Municipiului Sibiu, la EduPro Summit, conferința organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). Campusul, finanțat prin PNRR cu 123,7 milioane de lei, a fost inaugurat pe 7 octombrie. Potrivit directoarei CNDIPT, Dalia Dărămuș, Sibiul este în acest an al doilea județ din țară după numărul de elevi înscriși în clasa a IX-a la dual, după Alba.
Concret, contribuția noastră a fost un teren în valoare de 6,5 milioane de euro”, a spus Mirela Gligore. Potrivit acesteia, primăria a cumpărat terenul într-o zonă ușor accesibilă a orașului și l-a pus la dispoziția consorțiului care a construit campusul. Pentru a face zona accesibilă, municipalitatea a construit și un drum nou, pe lângă care trec acum liniile de transport în comun.
Presa locală a relatat, la inaugurare, că terenul are 20.000 de metri pătrați și o valoare de peste 7 milioane de euro. Un teren compact de cel puțin 20.000 de metri pătrați era o condiție de eligibilitate pentru finanțarea prin PNRR, a explicat managerul proiectului, Sever Gabriel Racz, președintele Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).
Reprezentanta primăriei a descris campusul ca pe o schimbare de percepție asupra învățământului profesional. „Nu mai stăm într-un atelier din subsolul școlii”, a spus Mirela Gligore. Campusul are camere de cazare, echipamente moderne, teren de sport și biciclete electrice pentru elevi și studenți.
Cum se implică primăria
Mirela Gligore a explicat motivul implicării primăriei prin nevoia orașului de forță de muncă pentru investitori. „Ca să avem o economie dezvoltată, trebuie să avem forța de muncă”, a spus ea. Când investitorii anunță că au nevoie de personal mai bine calificat, „răspunsul nostru este acela de a crea infrastructura”, a spus reprezentanta primăriei.
Al doilea rol asumat de primărie este cel de legătură între companii, liceele tehnice din oraș și Inspectoratul Școlar Județean, a mai spus Mirela Gligore. Investițiile în clădirile școlare au fost făcute din PNRR, din Programul Regional Centru și din bugetul propriu.
„Am avut ani în care am alocat chiar și 25% din bugetul local către educație”, a declarat reprezentanta primăriei. Banii au mers în investiții, inclusiv în construcția de unități școlare noi. Sibiul funcționează ca un nucleu care adună elevi din localitățile din jur, iar constituirea zonei metropolitane a crescut presiunea pe numărul de locuri, a explicat ea.
Potrivit Mirelei Gligore, învățământul dual a început la Sibiu în 2008, la inițiativa investitorilor, cu sprijinul primăriei și al inspectoratului școlar, cu două firme și un singur liceu. Astăzi sunt implicate opt licee tehnice, a spus ea.
Campusul ProDual: 123,7 milioane de lei din PNRR
Campusul integrat pentru învățământ dual ProDual, de pe Calea Dumbrăvii, a fost inaugurat pe 7 octombrie 2026. Valoarea investiției este de 123,7 milioane de lei, din PNRR, iar liderul consorțiului este ULBS. Potrivit presei locale, din consorțiu fac parte, printre alții, primăria, inspectoratul școlar, opt licee din Sibiu și Mediaș și mai multe companii, între care Aumovio (fosta Continental), Marquardt și Compa.
Campusul are patru corpuri de clădire, cu o suprafață utilă de aproximativ 10.000 de metri pătrați. Acestea cuprind 14 laboratoare grupate în cinci ateliere digitalizate, cantină, bibliotecă digitală, sală multifuncțională, cabinet medical și cămin. Laboratoarele acoperă mecanică, electrotehnică, electromecanică, robotică și sisteme flexibile de fabricație. Lucrările au început în aprilie 2025, iar clădirile au fost recepționate în iulie 2026.
Potrivit inspectorului școlar general al județului Sibiu, Marius-Emilian Novac, citat de presa locală, în 2026 sunt înscriși în învățământul dual din județ 1.236 de elevi. Aceștia învață în 51 de clase, în 12 unități școlare, în parteneriat cu 116 operatori economici. În 2014 erau 42 de elevi, într-un singur liceu.
Campusul din Sibiu este unul dintre cele opt campusuri profesionale integrate rămase în finanțarea PNRR, din cele 29 de proiecte de consorții duale depuse inițial, potrivit presei locale. În Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2024-2025, Ministerul Educației își propunea finalizarea a opt campusuri duale. Primul a fost inaugurat la Oradea, în anul școlar 2024-2025.
Sibiu, locul doi la dual
La aceeași conferință, directoarea CNDIPT, Dalia Dărămuș, a spus că județul Sibiu este pe locul doi în acest an la numărul de elevi înscriși în clasa a IX-a la dual, după județul Alba. „Se vede că nu ați investit banii degeaba”, i-a spus directoarea CNDIPT reprezentantei primăriei. La nivel național, în clasa a IX-a de liceu tehnologic dual s-au înscris în acest an aproximativ 9.200 de elevi, pe 12.368 de locuri.
1 comment
Dualul este o mare porcărie mediatizată pe toate canalele media.