Ce spun elevii despre subiectele de la Bacalaureat Matematică: Au fost mai ușoare decât ne așteptam, fără capcane / La istorie: Am găsit ușor în texte ce aveam de găsit

1.978 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images – Dreamstime.com
Subiecte ușoare, „accesibile”, fără să le pună probleme – asta spun elevii, dar și profesorii, după proba obligatorie de marți, 2 iulie, la Matematică sau Istorie – BAC 2024. Cei mai mulți nu credeau că „pică” eseu despre România postbelică la subiectul III, dar s-au descurcat, cerințele fiind ușor de urmărit, spun ei. Fără dificultăți a fost proba și pentru majoritatea absolvenților de profil real, tehnologic sau pedagogic care au dat proba la Matematică.

„La istorie a fost în regulă, dacă învățai. La eseu credeam că pică voievozii sau statul român modern”, spune un elev dintr-un grup ieșit din curtea unui liceu din Capitală după proba de marți, cu care a discutat Edupedu.ro.

„Am găsit ușor relația cauză-efect, ce aveam de găsit” în text, spune un alt elev. „Am găsit mai multe, de fapt, deci textul a fost «ofertant»”. „Mă așteptam să fie proba mai grea. Poate să fi făcut greșeli de neatenție, în rest a fost bine. A trebuit să fim atenți la texte doar. (…) Ieri am stat circa trei ore și jumătate în plus la scanat. Organizarea cred că a fost cam proastă cu platforma”, a spus o altă elevă care a susținut proba la Istorie, cu care a discutat Edupedu.ro.

„Au fost mai ușoare decât ne așteptam subiectele. Fără capcane, nimic tricky. Așa că așteptăm rezultatele”, a comentat un alt elev, care a dat Bacalaureat la matematică – Mate-Info.

  • Profesorul Mădălin Ghiuler care a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele de la Mate-info și de la Tehnologic spune că „au fost accesibile. Nivelul este cu mult sub nivelul testelor anterioare. Nu a fost nicio noutate. Un copil bun de nivel tehnologic poate lua nota 10. Vor fi multe note de 10 la matematică”.
Elev din Alba: Subiecte „bine dezvoltate”

„Au fost de nivel mediu [subiectele la istorie – N. Red.], nu pot să zic că au fost nici foarte grele, nici foarte ușoare, m-a surprins comunismul la eseu, acum aștept nota. Nu a fost un punct neapărat greu, eseul mi-a dat bătăi de cap. A fost același nivel, la celelalte exerciții”, spune o absolventă de liceu intervievată de Alba24.

Un alt fost elev care a susținut Bacalaureatul spune că subiectele au fost „bine dezvoltate, cu secolul XX la subiectele II și III. Ușor, nu mă așteptam să fie așa de bine. Mă aștept să fie note destul de bune”. Același elev mărturisește că a pregătit materia de Bacalaureat în ultimele 3-4 luni, citat de publicația Alba24.

O altă candidată de la profilul real, Științe ale naturii, declară că subiectele „nu au fost așa de dificile, au fost anumite cerințe care cereau mai multă concentrare și detaliu”. Întrebată care a fost cel mai greu item, absolventa de liceu a spus că punctul c), de la exercițiul 1, subiectul III.

„A trebuit să iau o mică pauză, să respir, să iau o gură de apă și apoi l-am început și pe acela”. „Am învățat pe parcursul liceului și m-a ajutat foarte mult”, a completat aceeași tânără.

Foto: © Monkey Business Images – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarul anului școlar a fost modificat, pentru încheierea mediilor elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a / Când încep probele scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023

Mediile elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a pot fi încheiate până la finalul acestei săptămâni, potrivit unui ordin de ministru care a modificat calendarul anului școlar 2022-2023,…
Vezi articolul

Simulare BAC 2023. Elevii din județul Maramureș susțin luni, 5 decembrie, proba scrisă la Limba română. Șeful inspectoratului școlar: Vrem să vedem cum se organizează copiii. Notele nu se trec în catalog

Elevii de clasa a XII-a din județul Maramureș susțin luni, 5 decembrie, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română, după cum a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Mihai-Cosmin…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre elevi au luat note sub 5 la probele de matematică de la simularea de Evaluare Națională 2022 și BAC 2022, organizate de Inspectoratul școlar Constanța / Elevii au cunoștințe lacunare la algebră și geometrie necesare rezolvării exercițiilor, raportează ISJ

Probele de matematică le-au creat dificultăți atât elevilor de clasa a VIII-a cât și celor care termină liceul și se pregătesc pentru a susține BAC-ul, arată rezultatele publicate de Inspectoratul…
Vezi articolul