Ce vrea să facă guvernul propus de Siegfried Mureșan pentru întărirea competențelor elevilor: ghiduri pentru AI la școală, revizuirea planurilor-cadru, programe mai puțin încărcate, „facilitarea accesului la carte”, dar fără prevederi privind scăderea TVA la cărți

71 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Una dintre liniile de acțiune în Educație incluse în programul de guvernare propus de guvernul PNL-USR-UDMR al premierului desemnat Siegfried Mureșan este „reforma curriculară și formarea competențelor de bază”. Ce înseamnă această reformă este descris în linii generale: între altele, aplicarea și revizuirea planurilor-cadru, fără să fie menționate schimbări clare în acest sens, mai multe activități în laboratoare, dar fără să fie explicat ce anume se schimbă pentru a întări activitățile practice, „integrarea transversală” a gândirii critice și creative, fără precizări lămuritoare.

Guvernul propus promite, totodată, acțiuni pentru întărirea competențelor de lectură și menționează, în acest sens, un program național de dezvoltare a competențelor de lectură, „promovarea lecturii zilnice, facilitarea accesului la carte și resurse digitale”.

  • În ceea ce privește facilitarea accesului la carte, programul de guvernare nu menționează nicio măsură privind reducerea TVA, care acum un an a fost ridicată de la 5% la 11%, sub guvernul Bolojan. O altă inițiativă din programul de guvernare, inclusă la capitolul Cultură, este „Educație prin cultură” și menționează „vouchere de carte”, fără alte detalii.
  • Reducerea TVA la carte fusese propusă în programul unui alt candidat la postul de premier, Eugen Tomac, în iunie a.c., dar acesta și-a depus mandatul înainte să meargă pentru vot în Parlament.

Tot planurile privind reforma curriculară vorbesc, generic, despre „integrarea transversală” a gândirii critice și creative. În plus, sunt promise măsuri pentru alfabetizare digitală și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, inclusiv prin „ghiduri pentru AI în educație”.

Programul de guvernare despre reforma curriculară, pe larg:

„Reforma curriculară și formarea competențelor de bază: revizuirea planurilor-cadru și a programelor școlare, programe naționale pentru literație și numerație, creșterea componentei experimentale și practice (laboratoare, ateliere), integrarea gândirii critice, a educației digitale și a utilizării responsabile a inteligenței artificiale, programe remediale și de excelență, echilibrarea efectivelor în clase, modernizarea metodelor de predare și formarea profesorilor, consiliere școlară și stare de bine în școală, dezvoltarea accelerată a învățământului tehnologic și dual.

– Continuăm reforma curriculară, prin implementarea, monitorizarea și revizuirea periodică a planurilor-cadru și a programelor școlare, cu accent pe formarea celor opt competențe-cheie, reducerea supraîncărcării programelor, aplicarea cunoștințelor în contexte reale. Implementăm un program național pentru dezvoltarea competențelor de lectură și înțelegere a textului, prin promovarea lecturii zilnice, facilitarea accesului la carte și resurse digitale și integrarea înțelegerii textului în toate disciplinele.

– Creștem componenta experimentală și practică a educației, prin utilizarea efectivă a laboratoarelor de științe, de informatică, a laboratoarelor inteligente și a atelierelor de practică realizate prin investițiile din PNRR.

– Integrăm transversal gândirea critică și creativă, alfabetizarea digitală și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale; dezvoltăm strategia națională, cadrul național de referință și ghiduri pentru inteligența artificială în educație.

– Pentru elevii cu dificultăți la limba română și la matematică, activitățile remediale devin obligatorii. Pregătim elevii capabili de performanță, consolidăm centrele de excelență.

– Extindem consilierea psihopedagogică, prevenim violența, bullyingul, discriminarea și segregarea, promovăm starea de bine în școală.

– Implementăm și extindem programul de școli-pilot pentru inovații curriculare.”

Foto © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *