Cele 2 miliarde lei pierdute de Educaţie la rectificarea bugetară erau banii pentru proiectul cu tablete şi table inteligente anunţat de Andronescu, spune Ministerul Educaţiei

2.403 vizualizări
SURSA: Pixabay.com
Suma cu care “s-a diminuat” bugetul Ministerului Educaţiei reprezintă banii prevăzuţi pentru proiectul cu finanţare europeană “România modernă, România digitală”. Este vorba despre 2 miliarde de lei, potrivit unei informări a Ministerului Educaţiei. Tot ministerul Educaţiei, dar la rectificarea din luna august lăsa de înţeles că pentru un proiect similar au fost tăiate creditele bugetare şi au rămas în buget doar creditele de angajament în valoare de 2,1 miliarde lei.

UPDATE: Ministerul a corectat sumele de pe site – este vorba despre 400 milioane, în loc de 400 de mii.

Redăm integral informarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării:

“În pregătirea deciziilor aferente rectificării bugetare, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a procedat la analiza veniturilor și cheltuielilor aferente anului 2019.

Proiectul „România modernă, România digitală”, anunțat de fostul ministru al Educației, a fost introdus în Bugetul ministerului pentru anul 2019, la titlul 58: „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020”. Acest proiect era destinat schimbării sistemului de predare a lecţiilor, prin achiziţionarea de table inteligente şi de tablete. Proiectul în cauză, în valoare de 2 miliarde lei, din care 400.000.000 lei reprezintă cofinanțarea națională, iar 1.600.000.000 lei reprezintă fonduri externe nerambursabile, nu a fost scris, și cu atât mai puțin implementat.

Până în acest moment, nu a fost redactată și aprobată cererea de finanțare.

Prin urmare, pentru rectificarea bugetară, bugetul MEC a fost diminuat cu suma prevăzută pentru acest proiect nerealizat.

Activitatea curentă a sistemului de educație nu este afectată, existând fonduri suficiente pentru susținerea cheltuielilor operaționale, așa cum au fost planificate,” se arată în comunicat.

Iniţial sumele din comunicat erau greşite.

Potrivit fişei de proiect, despre care Edupedu.ro a scris încă de la aprobarea Legii Bugetului, proiectul România educată, România digitală avea alocate credite bugetare de 2 miliarde de lei şi credite de angajament de 2 miliarde de lei. Această sumă era împărţită în 1,6 miliarde lei finanţare nerambursabilă şi 400 milioane lei finanţare de la buget.

La precedenta rectificare bugetară, în comunicatul dat de Ministerul Educaţiei pentru acelaşi titlu 58, instituţia preciza:

Referitor la Titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, suma de 2.1 miliarde de lei rămâne în buget drept credite de angajament, ceea ce dă posibilitatea începerii și derulării proiectului „Instrumente pentru clasă – table interactive”“.

Ministerul lăsa astfel de înţeles că au fost eliminate creditele bugetare şi s-au păstrat doar cele de angajament. Dacă au fost eliminate atunci aceste credite bugetare, atunci la rectificarea propusă acum vor mai fi tăiate încă o dată.

În Bugetul pe 2019 al Ministerului Educaţiei la Titlul 58 erau prevăzute credite de bugetare de 2,78 miliarde lei, dublate de credite de angajament de 2,78 miliarde lei.

Actuala propunere de rectificare bugetară arată o diminuare cu 2,08 miliarde lei a sumelor de la bugetul Educaţiei, din care 1,97 miliarde credite bugetare din Titlul 58, Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Ministrul Monica Anisie a declarat că a solicitat aproximativ 1% din PIB pentru Ministerul Educaţiei la rectificarea bugetară

Întrebată la Realitatea TV dacă solicită 1% din PIB, adică 10 miliarde de lei, la rectificarea bugetară, Anisie a răspuns: “Am făcut solicitarea pentru această rectificare. (…) E (suma – n.r.) aproximativă, pentru că îmi doresc să mişc lucrurile”.

Având în vedere că rectificarea bugetară a luat cele 2,08 miliarde lei de la Educaţie, pe motiv că banii nu erau folosiţi, iar sumele nu au fost redistribuite în minister pentru investiţii sau alte cheltuieli, cel mai probabil solicitarea de alocare suplimentară nu a fost aprobată.

FOTO: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Munca de acasă și îngrijirea copiilor

DOCUMENT Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online, aprobate de Guvern. Suma zilnică e de maximum 150 de lei, din care statul va cere impozit și contribuții

Guvernul a aprobat sâmbătă Ordonanța de Urgență privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului Sars-CoV-2, pe care ministrul Muncii, Raluca Turcan,…
Vezi articolul
refugiati

LISTĂ Mai multe unități de învățământ din București primesc donații pentru a ajuta refugiații din Ucraina. Inspectoratul școlar din București a întocmit o listă cu produsele necesare și unde pot fi aduse

Pentru că mulți părinți s-au arătat dispuși să ajute cu produse refugiații din Ucraina, Inspectoratul general școlar al Capitalei a strâns informații legate de tipul ajutorului ce poate fi oferit…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Sănătății: La incidență peste 6 la mie, două posibile scenarii: Trecerea în învățământ online integral sau sistem hibrid cu învățământ online pentru nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a învăța față în față pentru ceilalți. Măștile textile nu mai sunt acceptate la școală, doar cele medicale – VIDEO

Autoritățile iau în calcul, în prezent, două posibile scenarii în cazul școlilor din localitățile unde rata de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori: trecerea complet…
Vezi articolul