Cele trei condiții pentru a promova Bacalaureatul în 2025

7.789 de vizualizări
Foto: 236495130 © Benzoix | Dreamstime.com
Rezultate Bacalaureat 2025 vor fi publicate vineri, 20 iunie, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației și Cercetării. Promovarea examenului de Bacalaureat 2025 permite accesul în învățământul superior, adică diploma de bac este un fel de „pașaport” pentru înscrierea la facultate. Pentru a fi declarat promovat la Bac, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească trei condiții, cumulativ, potrivit metodologiei de examen.

UPDATE 12:00 Harta mediilor de 10 la BAC 2025. Cel mai mic număr de medii maxime din cel puțin ultimul deceniu. La nivel național, doar 23 de candidați au obținut media 10


UPDATE 11:55 GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, conform rezultatelor înainte de contestații – UPDATE


UPDATE 11:50 Rezultatele de la Bacalaureat 2025 au fost publicate. Vezi listele cu notele și mediile candidaților, pe județe


Continuarea știrii inițiale:

La Bacalaureat 2025 s-au înscris 108.000 candidați, din care 94.400 de candidați sunt din promoția curentă și peste 13.800 de candidați din seriile anterioare. Au fost peste 302.000 de lucrări predate de aceștia și evaluate în ultima săptămână de circa 11.000 de profesori implicați în organizare.

Rezultatele de la Bacalaureat, cu mediile inițiale ale candidaților înainte de contestații vor fi publicate vineri, 20 iunie, până la ora 12. Pentru prima dată vor putea fi vizualizate lucrările înainte de depunerea contestațiilor de către elevi. Atenție! Cererile de vizualizare se depun în doar 3 ore vineri, pe 20 iunie, conform procedurii. Toate detaliile sunt aici.

Condițiile pe care un tânăr trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

  1. să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2025) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media generală 6 (cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc
simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

Foto: 236495130 © Benzoix | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. sa ai casti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii „de la disciplinele importante” și directorii au nevoie de „un interval în care să nu avem presiunea unui examen pentru lucruri cât se poate de naturale, cum ar fi, de exemplu, odihna” – motiv invocat de secretarul de stat Sorin Ion pentru organizarea Bacalaureatului 2025 în timpul cursurilor

Unul dintre motivele invocate, vineri, de secretarul de stat Sorin Ion pentru organizarea Bacalaureat 2025 în timpul cursurilor a fost nevoia de odihnă a persoanelor implicate în cele „cinci examene…
Vezi articolul

BAC 2024 începe în Franța pentru 730.000 de tineri. Premierul Attal, către liceeni: Vreau să vă spun că este normal să vă stresați. Eu, premierul, am fost paralizat de emoții. Dați tot ce aveți mai bun, noi suntem alături de voi!

Aproape 730.000 de tineri încep Bacalaureatul marți, 18 iunie, în Franța, potrivit France3Regions, care a prezentat câteva din datele-cheie ale acestei sesiuni de examene de final de liceu. La ora…
Vezi articolul