În plină criză bugetară, Academia Română mai înființează o instituție, Consiliul Academic Român, cu noi funcții de conducere

1.029 de vizualizări
Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com
În plină criză bugetară, Academia Română înființează împreună cu Academia de Științe din Republica Moldova o nouă instituție, cu noi funcții de conducere, numită Consiliul Academic Român, potrivit unui anunț făcut astăzi. Instituția apare exact când lui Ioan Aurel Pop îi expiră al doilea și ultimul mandat de președinte al Academiei Române, observă G4Media.ro.

Consiliului Academic Român (abreviat CAR) va reuni șase instituții – cele două academii inițiatoare, plus patru academii de ramură din România, potrivit unui comunicat de presă transmis marți. Acestea sunt:

  • Academia Română
  • Academia de Științe a Moldovei
  • Academia de Științe Juridice din România
  • Academia de Științe Medicale din România
  • Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”
  • Academia de Științe Tehnice din România

Ceremonia de lansare va avea loc joi, 26 martie 2026, ora 10, în Aula Academiei Române. Tot atunci vor fi aleși șefii noii organizații, scrie G4Media.ro, care notează:

  • Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, își încheie mandatul pe 5 aprilie, când ar urma să fie ales noul șef al instituției. Surse din instituție au declarat pentru G4Media că are șanse mari să fie numit președinte Mircea Dumitru, fostul rector al Universității București. El a fost declarat de CNSAS colaborator al Securității comuniste, dar o decizie a instanței a stabilit că nu a colaborat cu Securitatea, iar el a câștigat definitiv procesul cu CNSAS în 2025, potrivit unei declarații pentru G4Media.

Ce declară Academia Română că va face noua instituție, potrivit comunicatului de marțI:

  • „Consiliul Academic Român se constituie ca platformă de cooperare academică interinstituțională, având misiunea de a consolida dialogul științific și colaborarea interdisciplinară, precum și de a valorifica potențialul intelectual al comunității academice în analiza și orientarea dezvoltării societății.
  • Prin activitatea sa, Consiliul Academic Român va contribui în mod concret la elaborarea de analize, studii și recomandări privind teme majore de interes public și se va implica în susținerea unui spațiu comun al științei și culturii românești, integrat în circuitul european și internațional al cunoașterii.
  • Constituirea Consiliului Academic Român reprezintă un moment de referință pentru consolidarea cooperării academice în spațiul românesc, reafirmând rolul instituțiilor academice ca repere ale cunoașterii, dialogului intelectual și responsabilității publice.
  • Consiliul Academic Român va funcționa sub coordonarea Academiei Române, cu respectarea autonomiei instituționale a fiecărei academii participante.”

Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. cercetatorii au salarii mai mari ca profesorii si nu trebuie sa-si bata capul cu clase de 30 de elevi, si asa nu fac mare lucru, se vantura pe la conferinte sau mai apuca vreun grant pe afara pe euro, cercetarea e la pamant, se intra pe pile chiar daca sunt concursuri, ar trebui inchise centrele de cercetare, daca nu ai bani si foarte multi sau o industrie care sa foloseasca cercetarea, e degeaba.

    1. Stelian,

      Bați câmpii. Un cercetător CS III are un salariu de aproximativ 4500 de lei, iar un CS sau un asistent de cercetare câștigă și mai puțin. Din banii aceștia ne plătim cercetările de teren, echipamentele, taxele de conferințe, abonamentele și tot ce ține de muncă.

      Cine nu a trecut prin peer review și nu a participat la o conferință internațională, unde, apropo, nu doar că plătești, dar trebuie și să fii acceptat, nu prea are baza să dea lecții.

      Ce faci tu e datu’ cu părerea despre o chestie de care habar nu ai.

  2. O balivernă! Oricum academicienii, în marea lor majoritate, sunt bătrâni și nu mai au ca scop „cooperarea academică interinstituțională, … consolidarea dialogului științific și colaborarea interdisciplinară”. La 80 de ani, să ții minte numele vecinilor e deja o victorie. Pe de altă parte, cei verzi și în putere pot scrie liber și pot comunica cu cine vor ei. Și oricum, nimeni din politică nu-i bagă în seamă. A propos, ați auzit de vreun comunicat care să arate solidaritatea academicienilor cu cercetătorii care cer chiar în zilele acestea salarii echivalente cu cei din universitar? Sau cu profesorii?
    Veșnica lor indemnizare!

    1. cauta grilele, au salarii foarte similare, numai ca in universitar ai stresul de a lucra cu studenti care nu stiu lucruri elementare si-s plini de pretentii, si nu ai acces asa usor la proiecte in care sa te pontezi cat poti de mult (decat daca esti in grupul care trebuie), pe cand in cercetare ai doar stresul cercetarii. grilele de cs, cs3, cs2, cs1 si asistent, lector, conferentiar, profesor sunt foarte similare. diferenta e data de proiecte. in universitati e si milta fragmentare cu proiectele mici mici, daca sunt, pe cand in inatitute unele lucruri se fac cumva mai integrat per departamente sau kacar grupuri cat de cat inchegate.
      am trecut prin doua institute de cercetare si o universitate si pot spune ca munca didactica e mult mai solicitanta si stresanta decat cea din institute, si cu satisfactii minime spre deloc de cele mai multe ori. si au fost multi care au trecut prin facultate ca externi la plata cu ora si nu au rezistat ori nu s-au acomodat. iar eu am tinut ore inca de la doctorat, in timp ce altii nu treceau pe acolo. si ai si putin dintr-un contract de cercetare pe langa didactic … daca vrei sa faci treaba e foarte dificil, mai ales cand e deficit de personal si trebuie sa acoperi multe ore. acolo promovezi tot pe baza de publicatii dar tot tre sa faci scoala,nu ai toata ziua doar pentru cercetare, dimpotriva. nu te lua dupa „avansarea in grad (didactic, desigur) ” a alora de apar la tv. nu compara aiurea lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Matematica redevine obligatorie la liceu în Franța, din 2023, după schimbările succesive din ultimii trei ani. „Trebuie promovată egalitatea fete-băieți” în științe, susține Ministerul Educației de la Paris

Toți elevii de liceu din Franța vor face obligatoriu matematică la liceele teoretice (generale) din septembrie 2023, a anunțat duminică, 13 noiembrie, ministrul Educației din Republică, Pap Ndiaye, după cum…
Vezi articolul

Ligia Deca, prima reacție după incidentul de la Școala Alămor, în care patru elevi au fost răniți: Este absolut regretabil că elevii au fost puși din nou în pericol, pentru că infrastructura școlară este perimată / Deca anunță și cercetare disciplinară în cazul Odorheiu Secuiesc

„În primul rând, este absolut regretabil că elevii au fost puși din nou în situația în care să fie în pericol, pentru că infrastructura școlară este perimată, a declarat ministrul…
Vezi articolul
Calendar BAC

Reducerea programei pentru Evaluarea Națională 2021 și revizuirea noilor subiecte de examen – cerute de Federația Asociațiilor de Părinți. Plus: să nu mai corecteze lucrările de examen decât profesori cu formare pe evaluare

Reducerea programei de examen pentru Evaluarea Națională 2021 este cerută de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, care critică modalitatea în care au fost construite noile modele de subiecte la…
Vezi articolul

Nu cereți părintelui să „discute” cu copilul său, atunci când îl sunați să îi spuneți că a făcut ceva la școală – recomandări pentru formulări în cadrul apelurilor telefonice profesor-părinte de la un cadru didactic

Într-un articol publicat pe Edutopia, profesoara Liz Capone oferă șase sfaturi pentru cadrele didactice, pentru a face apelurile telefonice către părinți mai eficiente și mai puțin stresante. A fost profesor…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților: Ministerul să retragă propunerile de modificare a legislației de analiză a doctoratelor, „nu sunt oportune și ar crea dificultăți în sancționarea persoanelor vinovate”. Ministerul a cerut ca tezele să fie verificate integral la fiecare sesizare

Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu la metodologia care reglementează soluționarea sesizărilor de plagiat în doctorate „nu sunt oportune și, finalmente, ar crea dificultăți în sancționarea persoanelor vinovate”, este punctul…
Vezi articolul