Cercetarea disciplinară a profesorilor 2026. Dacă abaterea este gravă, profesorul nu le mai predă elevilor, dar își păstrează salariul – precizările Inspectoratului Școlar Brașov

889 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Precizările referitoare la cercetarea disciplinară a profesorilor au fost publicate de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. În document este menționat că profesorii au obligația de a respecta legea, statutul profesiei și interesul superior al copilului. Conform sursei citate, orice abatere de la acestea poate atrage răspundere disciplinară.

În documentul ISJ Brașov sunt date exemple de abatere disciplinară: violență fizică/verbală; punerea în pericol a elevilor; prozelitism religios / politic; meditații cu proprii elevi; încălcarea atribuțiilor de serviciu; afectarea imaginii școlii.

Dacă abaterea este gravă, cadrul didactic nu mai desfășoară activități didactice, dar îți păstrează salariul.

Precizările Inspectoratului Școlar Județean Brașov pot fi consultate mai jos:

Modelul de decizie privind sancționarea disciplinară a cadrelor didactice – ISJ Brașov

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Edupedu.ro a scris că profesorii anchetați pentru fapte de violență fizică ori verbală la adresa elevilor sau colegilor de cancelarie nu vor mai preda la clasă pe perioada cercetărilor, dar vor primi salariu, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Articolul 209 – „(1) Personalul didactic are obligația să își exercite profesia respectând atât principiile și valorile consacrate în prezenta lege, cât și cadrul legal general, precum și interesul superior al copilului.

(2) Reprezintă abateri disciplinare ale personalului didactic de predare și se sancționează potrivit art. 210, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune:

a) faptele de violență fizică și/sau verbală îndreptate împotriva elevilor sau a colegilor;

b) orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/ elevilor;

c) manifestarea convingerilor politice și prozelitismul religios în spațiul școlar;

d) activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă;

e) încălcarea dispozițiilor legii, a obligațiilor din prezentul titlu, a normelor statutului profesiei, deciziilor obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale unității de învățământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activități de predare-învățare-evaluare cu antepreșcolarii/preșcolarii/elevii;

f) fapte de natură să aducă atingere imaginii, demnității sau drepturilor copiilor/elevilor și familiilor acestora ori să prejudicieze onoarea și/sau prestigiul unității/instituției, interesul învățământului.

(3) Abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) pot fi sancționate numai după solicitarea unui raport de specialitate realizat de specialiști din cadrul DGASPC la solicitarea scrisă a unității de învățământ.

(4) Cercetarea disciplinară a personalului didactic auxiliar se realizează conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5) În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru una din faptele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), pe perioada desfășurării cercetării disciplinare, acesta nu va desfășura activități didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale.

(6) În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, pe perioada desfășurării cercetării penale acesta nu va desfășura activități didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale.”

Sancțiunile disciplinare, conform Legii nr. 198/2023:

Oricine poate face o sesizare care vizează posibile abateri disciplinare, inclusiv cazuri de violență

Articolul 211 – „(1) Orice persoană poate sesiza în scris, cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării la secretariatul unității de învățământ, pentru faptele săvârșite de personalul didactic angajat, prevăzute de prezenta lege ca abateri disciplinare.

(2) Pentru cercetarea împrejurărilor și faptelor reclamate la alin. (1), săvârșite de personalul didactic de predare din unitățile de învățământ, se constituie o comisie de cercetare disciplinară formată din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă federația sindicală din care face parte persoana aflată în discuție sau este un reprezentant al salariaților, iar ceilalți au funcția cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea. În situația în care la nivelul unității de învățământ nu există suficienți salariați care au funcția didactică cel puțin egală cu a salariatului cercetat, comisia de cercetare se completează cu persoane care au cel puțin aceeași funcție, desemnate de către DJIP/DMBIP, la solicitarea conducerii unității de învățământ.

(3) Comisiile de cercetare disciplinară se constituie prin decizie a directorului unității de învățământ abilitate în soluționarea sesizării, după aprobarea lor de către consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar, pentru personalul unității.

(4) Pentru personalul didactic de predare din unitățile de învățământ preuniversitar, propunerea de sancționare se face de către oricare membru al consiliului de administrație. Sancțiunile se aprobă de cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor consiliului de administrație și sunt puse în aplicare și comunicate prin decizie a directorului unității de învățământ preuniversitar.”

Citește și:
EXCLUSIV Din septembrie 2026, notele tuturor elevilor de clasele primare, gimnaziale și ale celor de clasa a IX-a vor fi date pe baza standardelor naționale de evaluare – anunță Ministerul Educației. Profesorii vor fi controlați prin inspecția școlară, iar nerespectarea standardelor este abatere disciplinară
ianuarie 2024 – OFICIAL Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, potrivit metodologiei de mobilitate
august 2023 – Profesorii anchetați pentru fapte de violență fizică ori verbală la adresa elevilor sau colegilor de cancelarie nu vor mai preda la clasă pe perioada cercetărilor, dar vor primi salariu, potrivit noii legi a Educației / Dispare observația scrisă și sancțiunile pot fi cumulate, până la desfacerea contractului de muncă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Principalele modificări ale regulamentului pentru olimpiade și concursuri școlare, anunțate de ministerul Educației: elevii pot vedea lucrarea înainte de contestații, supraveghere video obligatorie și prag de 60 de puncte pentru calificarea la națională

Elevii își pot vedea lucrarea înainte de contestații, supravegherea video a probelor scrise devine obligatorie, iar pragul minim de calificare la etapa națională va fi de 60 de puncte, incluzând…
Vezi articolul

Universitățile pot să obțină aproape 22 de milioane de euro prin PNRR pentru investiții în gestionarea eticii universitare: formare de profesori, softuri antiplagiat, scannere OCR și abonamente de acces la resurse electronice – ghid lansat de Ministerul Educației în consultare publică

Un ghid al solicitantului pentru „digitalizarea managementului eticii universitare” a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției, edu.ro. Banii, 22 de milioane…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Monica Anisie, despre rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Trebuie ca noi, profesorii, să-i susținem acum pe acești elevi care nu au reușit să obțină o notă foarte bună. Dacă noi îi blamăm, am pierdut acel copil

Monica Anisie, fost ministru al Educației, a declarat, în legătură cu rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că „rolul nostru, al profesorilor, este să venim și să îmbunătățim, să…
Vezi articolul

Bugetul alocat pentru cardurile educaționale în valoare de 500 de lei a fost epuizat pentru că s-a dublat numărul de beneficiari, spune ministrul Proiectelor Europene / Marcel Boloș: Estimăm ca plățile să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2025

Bugetul alocat pentru cardurile educaționale din anul școlar 2024-2025 a fost epuizat pentru că „numărul de beneficiari era de 300.000 și a crescut până la 600.000”, a spus ministrul Proiectelor…
Vezi articolul