Cercetători de la o universitate din Germania repatriază peste 1.000 de rămășițe umane din colecție, aduse ilegal de europeni din perioada coloniilor. S-au încheiat acorduri cu țările păgubite

2.461 de vizualizări
Universitatea din Göttingen / Foto: Facebook.com via Agerpres
O echipă internaţională de cercetători de la Universitatea din Göttingen, Germania, analizează trecutul colonial a peste 1.000 de rămăşiţe umane din colecţia sa, relatează marţi agenţia DPA. Scopul este returnarea acestora în ţările de origine, notează agenția de presă Agerpres.

Osemintele sunt în principal cranii din Asia şi Oceania, dintre care majoritatea au fost aduse ilegal în Europa în perioada colonială.

Proiectul de cercetare intitulat „Origini sensibile” are drept scop returnarea oaselor în ţările de origine, a declarat Jonatan Kurzwelly, implicat în această iniţiativă.

Universitatea intenţionează să returneze toate rămăşiţele umane din colecţiile sale, a declarat la rândul său Holger Stoecker, membru în cadrul personalului care gestionează acest proiect. El a adăugat că activităţile de cercetare şi predare cu oseminte asociate jafurilor comise în perioada colonială este interzisă la Universitatea din Göttingen.

De la debutul proiectului de cercetare, în vara anului 2020, rămăşiţe umane au fost deja returnate în Hawaii, fiind de asemenea planificate retrocedări în Australia şi Noua Zeelandă, mai scrie sursa citată.

Majoritatea osemintelor provin de la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau înainte de această perioadă.

Repatrierea bunurilor jefuite provenind din perioada colonială se află în centrul unei dezbateri culturale în Germania, în special când este vorba despre obiecte de artă valoroase precum bronzurile de Benin.

Multe dintre aceste sculpturi metalice din fostul regat Benin, în prezent statul Edo din Nigeria, vor fi returnate în cursul anului, conform unui acord de referinţă încheiat între cele două ţări, în timp ce altele vor rămâne în Germania cu titlu de împrumut, potrivit Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel Funeriu, Vasile Dincu, Mihaela Nabar si Dacian Dolean la Conferinta Reforma digitala a educatiei, marti 8 iunie

Dezbaterea online Reforma digitală a Educației

Daniel Funeriu, Vasile Dîncu, Mihaela Nabăr și Dacian Dolean discută marți, 8 iunie, de la 16:50, despre reforma digitală în educație, îngrijorări sociologice, digitalizarea școlii de la sat și exemple de bune-practici din SUA

Ce rezultate ar fi întors școala românească, dacă reforma digitală începea în 2011? Care sunt paradoxurile digitalizării forțate a educației și îngrijorările din perspectiva sociologului? Cum arată un conținut educațional…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății: Elevilor nu li se mai măsoară temperatura când vin la școală, metoda este ineficientă. Triajul zilnic va fi făcut acasă de către părinți / Doar 2% din populația României are anticorpi de COVID-19

Nu se va mai măsura temperatura elevilor la intrarea la cursuri, din toamnă, a declarat Dragoș Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la dezbatertea despre începutul anului școlar organizată…
Vezi articolul

George Simion, huiduit la Liceul Gheorghe Lazăr din București la începerea anului școlar / Simion a postat pe contul său de Facebook un clip montat cu prezența sa la liceu, în care nu apare nici o secvență cu huiduielile

George Simion, liderul partidului extremist AUR, a fost huiduit luni la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, potrivit imaginilor filmate de Vice România. Fii parte…
Vezi articolul