Ceremoniile de deschidere a anului școlar vor fi permise în spații exterioare, cu durată limitată și cu masca obligatorie – ministrul Cîmpeanu

14.062 de vizualizări
Foto: © German Vagner | Dreamstime.com
Organizarea ceremoniilor de deschidere a anului școlar, pe 13 septembrie, va fi permisă, dar cu îndeplinirea mai multor condiții, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a spus că astfel de evenimente pot avea loc în spații exterioare, cu o durată limitată la maxim o oră și jumătate și cu obligativitatea purtării măștii.

El a precizat că masca va fi obligatorie, la ceremoniile de deschidere, chiar dacă acestea au loc în exterior. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat tot în conferința de presă de vineri că masca rămâne obligatorie în școli, dar nu în spațiile deschise. Miniștrii au anunțat că, pe lângă regula generală a măștii obligatorii în interior, au „agreat inoportunitatea obligativității măștii la orele de educație fizică, până la pragul de 2 la mie. Și în învățământul special se renunță la obligativitatea purtării măștii. Peste acest prag de 2 la mie, vor fi ore de educație fizică doar daca vor fi organizate afară, tot fără mască”.

Sorin Cîmpeanu, în conferința de presă în care au fost anunțate condițiile de desfășurare a școlii în noul an, agreate până acum în guvern, despre ceremoniile de deschidere a anului școlar:

  • “Pentru că școala începe pe 13 septembrie, avem în vedere posibilitatea organizării ceremoniilor de deschidere a anului școlar în spații exterioare, cu mască de protecție și cu durată limitată la o oră – o oră și jumătate. Este vorba de aglomerări, să le putem permite, dar pentru a proteja elevii și personalul din învățământ, să fie în spațiu exterior și cu mască. Chiar dacă nu avem în vedere obligativitatea purtării măștii de protecție în incinta școlilor (n. red.: în spațiile deschise, conform altor declarații ale miniștrilor, potrivit cărora masca rămâne obligatorie în interior) odată cu deschiderea anului școlar. Dar este un moment special, în care se creează aglomerări, sunt și elevii de vârstă mică în număr mare, părinți. Și în această situație vă spunem încă de pe acum că se va putea face, dar cu aceste două condiții – mască de protecție și durată limitată de timp.”

Foto: 77296557 / Children Crowd © German Vagner | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Nuiaua! Fiind vremuri noi tre’ ca ,,educatia” sa se faca la un alt nivel. ,,Masca pe figura” a devenit ,,bau baul” zilelor noastre chiar daca pana si cel mai nepregatit analfabet functional a reusit sa priceapa intr-un an ,,mascat” ca n-avem treaba cu protejarea de una alta ci scopu-i instructia. Chiar daca virusii circula intr-o veselie prin si pe langa masti ele sunt utile mai ales cand vine vorba de ,,educatie”. Este jenant sa te plimbi printre ,,mascati” si sa-i observi. Cu cat se simt mai vinovati (de una, alta) cu atat si-o trag pana pe urechi. A deveni un paravan in spatele caruia ,,se intampla lucruri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cursuri gratuite despre siguranță rutieră pentru elevi și profesori, în programul educațional „Copiii în siguranță: în vehicul și pe drum” / Înscrierile se fac până pe 20 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul primar și gimnazial au acces la cursuri educative gratuite despre siguranța rutieră în cadrul programul educațional național „Copiii în siguranță: în vehicul și pe drum”,…
Vezi articolul

Elevii din Republica Moldova își pot prezenta cărțile preferate în cadrul concursului de Book Trailere organizat de Ministerul Culturii / Trebuie să arătați că acestea sunt interesante și să îi convingeți pe colegi să le citească, a explicat Marcela Nistor, secretar de stat

Elevii de gimnaziu și liceu din Republica Moldova se pot înscrie la concursul de Book Trailere organizat de Ministerul Culturii, în parteneriat cu Biblioteca Națională. Aceștia trebuie să realizeze videoclipuri…
Vezi articolul

Noile grile de salarii, trimise de Ministerul Educației în școli, pe fiecare gradație de vechime, funcție și grade didactice. Instituția arată exemple majorări ce ar urma să fie aplicate după ordonanța de urgență aprobată forțat de Guvern, fără acceptul celor aflați în grevă generală

Ministerul Educației a trimis școlilor noile grile de salarii, după funcție, vechime, grad didactic pentru luna iunie 2023, comparativ cu luna mai 2023, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Ieri,…
Vezi articolul