Cîmpeanu spune că își dă demisia de la Ministerul Educației, la finalul lunii ianuarie, dacă nu primește “o creștere în valoare absolută” a bugetului. “Să fie măcar un pic mai mare decât în anul 2020”

34.933 de vizualizări
Foto: USAMV
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune că își va da demisia, dacă nu primește “o creștere în valoare absolută” a bugetului pentru Educație. Declarația a fost făcută la RealitateaTV. Acesta a anunțat că declarația sa poate fi verificată la finalul lunii ianuarie.

Întrebat dacă va solicita 6% din PIB pentru legea Educației, ministrul a răspuns indirect că nu, repetând răspunsul dat zilele trecută, că a propus și obținut în programul de Guvernare 6% din fondurile alocate Educației prin PNRR. Apoi acesta a precizat că până în anul 2024 Educația va primi, în creșteri graduale, care să ajungă până la 6% din PIB, procent prevăzut de Legea Educației încă din 2011, dar neacordat niciodată.

“În anul 2021 bugetul Educație să fie măcar un pic mai mare decât în anul 2020. Înțelegând toate dificultățile de colectare la buget. În valoare absolută, ca să fim bine înțeleși. În condițiile în care nu vom avea o creștere în valoare absolută în bugetul educației față de anul 2020 – o creștere în valoare absolută, vreau să vă spun, pentru că va însemna o creștere mai importantă în procente, raportat la Produsul Intern Brut pentru că Produsul Intern Brut va avea de suferit – în condițiile în care nu vom avea o creștere cât de mică a bugetului Educației eu am spus că nu știu să fac ceea ce mă gândesc că trebuie să fac, și ceea ce eu v-am spus că trebuie să fac, fără buget și atunci voi lăsa în locul meu la minister pe altul mai priceput, care știe să facă ce trebuie fără bani.

E o declaratie care se poate verifica la finalul lunii ianuarie”, a spus Cîmpeanu.

Cîmpeanu a spus încă din prima zi de mandat că este “cu mandatul pe masă” și că dacă nu va primi un buget crescut, va pleca din funcție.

Potrivit Ministerului Finanțelor, alocarea bugetară pentru Ministerul Educației și Cercetării a fost în anul 2020 de 30,5 miliarde lei. La un PIB estimat pentru anul 2020 de către Comisia Națională de Prognoză la valoarea de 1050,5 miliarde lei, bugetul Educației a însemnat 2,9%.

PIB-ul estimat pentru 2021 este de 1135,3 miliarde lei, conform celei mai recente prognoze a CNP.

Estimarea de buget pentru Ministerul Educației făcută anul trecut de către Ministerul Finanțelor, în Legea Bugetului, era de 31,39 miliarde lei.

Dacă s-ar aloca un asfel de buget, ar însemna o alocare de 2,76% din PIB, dar cu o creștere a sumei nominale de 900 de milioane de lei.

Foto: USAMV


3 comments
  1. Nu cred că este momentul potrivit ca să se susțină evaluările naționale la clasele a 2,a 4,a 6, cum au fost anulate ultima oară ,de ce nu și în acest an,după cursurile online?

  2. Vai de capul învățământului, al guvernului…ca Câțu…ca Anisie…ca Câmpeanu…A tunat şi i-a…trosnit şefi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității din Târgu Mureș, senatorul Leonard Azamfirei, a câștigat al patrulea mandat din postura de candidat unic / În comisia de concurs – alți rectori colecționari de mandate, colegi în conducerea CNR: Sorin Cîmpeanu, Mihnea Costoiu, Marilen Pirtea, Ioan Vasile Abrudan 

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, care este și parlamentar, a obținut al patrulea mandat în funcție, printr-un concurs desfășurat…
Vezi articolul

Val de solidaritate cu jurnalista Emilia Șercan: 160 de profesori universitari, jurnaliști și scriitori, între care Gabriel Liiceanu și Adrei Pleșu, pe lista semnatarilor / Lista rămâne deschisă

160 de profesori universitari, jurnaliști și scriitori, între care Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, au semnat un apel la solidarizare cu jurnalista Emila Șercan, transmis redacției G4Media.ro. Jurnalista a denunțat,…
Vezi articolul