Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”

503 vizualizări
Foto: Agrepres Foto / Cristian Nistor
Chimistul Marius Andruh, ales astăzi în funcția de președinte al Academiei Române, este un reputat cercetător în domeniul Chimiei, fost olimpic internațional la această disciplină devenit mai târziu mentor pentru echipa națională de olimpici la Chimie. Dar cel mai cunoscut de către opinia publică este pentru rolul său în cel mai răsunător caz de încălcare a eticii universitare – recunoașterea plagiatului fostului premier Victor Ponta, în urmă cu 14 ani.
  • În vârstă de 72 de ani, el a ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei Române din 2022. El a devenit membru corespondent al acestui for în 2001 și membru titular din 2009. Tot în 2009 a devenit președinte al Secției de științe chimice. Din 2021, este directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu” al Academiei Române.

Dincolo de cariera academică, Marius Andruh a atras cel mai mult atenția opiniei publice în iunie 2012. „Este plagiatul de tip copy-paste” sunt vorbele cu care el însuși a anunțat decizia Consiliului General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a confirmat că premierul de atunci, Victor Ponta, a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Andruh, președinte al Consiliului CNATDCU în acel moment, declara că forul a luat acea teză „pagină cu pagină pentru că s-a dorit să fie facută analizarea din punct de vedere profesionist, dar niciunul dintre noi nu s-a amestecat în contribuțiile originale pe care le-a formulat candidatul, pentru că nu intră în atribuțiile noastre”.

În iulie 2012,Comisia de Etică a Universității din București, universitate condusă atunci de rectorul Mircea Dumitru – astăzi, vicepreședinte al Academiei Române și al doilea candidat la președinția instituției, în alegerile de astăzi – a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. 

Marius Andruh – o carieră dedicată Chimiei

Actualul președinte al Academiei Române s-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A învățat la școala din satul natal, apoi Liceul B.P. Hasdeu din Buzău, absolvit ca șef de promoție în 1973.

În liceu, a participat la olimpiadele de chimie, unde a obținut premiul I la etapa națională (clasele a XI-a și a XII-a) și premiul al III-lea la a cincea ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie.

A absolvit în 1979 Facultatea de Chimie – secția Chimie anorganică în cadrul Universității din București, fiind șef de promoție. Devin e doctor în chimie în 1988, cu o teză coordonată de acad. Maria Brezeanu. 

A urmat specializări postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt” (1992-1993).

A fost, din 1984, cadru didactic în cadrul Catedrei de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, unde a devenit profesor titular în 1996 și profesor emerit din anul 2019.

Din 2006, a devenit coordonatorul lotului olimpic național pentru Olimpiada Internațională de Chimie.

La nivel internațional, Marius Andruh a devenit:

  • membru al Academia Europaea (Londra) în 2004.
  • membru corespondent al Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres (Paris) din 2004.
  • membru al Academiei Europene de Științe din 2010.
Citește și:
ULTIMA ORĂ Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române. Chimistul a câștigat astăzi alegerile la conducerea Academiei, în fața filosofului Mircea Dumitru
Academia Română: Marius Andruh va prelua prerogativele de președinte al Academiei în termen de 15 zile / Pe 29 aprilie 2026, vor avea loc alegerile pentru funcțiile de vicepreședinți și secretar general
Ziua alegerilor în Academia Română: academicienii își aleg astăzi noul președinte, pentru următorii 4 ani. Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la conducerea Academiei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Titularizare 2024. Peste 6.800 de candidați la examenul de angajare în școli sunt din promoția curentă, cei mai mulți din ultimii 16 ani / Lucrările vor fi corectate digitalizat

Anul acesta s-au înscris peste 37.500 candidați la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă, anunță Ministerul Educației. Este cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii…
Vezi articolul

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, și ministra Educației, Ligia Deca, folosesc elevi în campania electorală pentru alegerile parlamentare în care ambele candidează din partea PNL / Copiii – filmați în mediul școlar

Elevi filmați în mediu școlar sunt folosiți de ministra Justiției, Alina Gorghiu, precum și de cea a Educației, Ligia Deca, în comunicarea PNL înaintea alegerilor parlamentare, alegeri în care ambele…
Vezi articolul

Academia Română a lansat o scrisoare de protest împotriva demiterii lui Nicolae Zamfir de la conducerea Institutului Național de Fizică Nucleară: „Actul și maniera demiterii de către Ministrul Educației sunt de neînțeles”

„Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educației și Cercetării a Directorului General al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotații mai largi, reprezentând…
Vezi articolul