Ciprian Ciucu, noul primar al Sectorului 6: Dezvoltatorii să construiască o școală în zonele în care s-au ridicat deja 5.000-7.000 de apartamente. Pe modelul lui Boc, o preluăm la primărie

2.884 de vizualizări
Ciprian Ciucu / Foto: Facebook
Noul primar al Sectorului 6 anunță că va crea un consiliu al dezvoltatorilor, astfel încât la construirea unui anumit număr de locuințe aceștia să fie obligați să construiască și o școală. Primăria va prelua apoi administrarea clădirii școlii, iar Ministerul Educației – partea de profesori și de curriculum. 

O să fac un consiliu al dezvoltatorilor ca, transparent, să decidem într-o zonă dacă deja s-a construit un număr de nu știu 5.000-7.000 de apartamente de la un astfel de număr în sus, construiești o școală. Și pe modelul lui Boc de la Cluj, primar liberal, cel mai performant primar, o preluăm la primărie”, a declarat Ciprian Ciucu, într-un interviu acordat Agerpres. 

Așa va crește și valoarea noilor zone rezidențiale și noi vom asigura finanțarea și voi face demersurile legale către Ministerul Educației să preia din punct de vedere curricular aceste spaţii cel puțin pe școli”, a adăugat edilul. 

Acesta a precizat că are în plan și extinderea de școli.  

Sper să am suficienți bani să construiesc corpuri de primire pentru clase noi, acolo unde am curți ale școlilor care să permită acest lucru. Aici problema poate fi mai ușor rezolvată. În privința unei grădinițe noi, problema nu va fi neapărat de capacitate, va și de asta sau de finanțare, cât va fi de a găsi locuri pe care să le construiești pentru că au prioritizat tot apartamente, tot au îndesit. Unde aveai un spațiu în care puteai să faci dezvoltare socială au apărut noi blocuri și am ‘n’ de astfel de situații”, a declarat Ciucu.

Noul primar a precizat că “s-a construit enorm în Sectorul 6. S-a construit fără ca odată cu aceste construcții de locuințe să se construiască și infrastructura adiacentă doar normală și ele pun foarte mare presiune pe tranzit și trafic, și pe școli, și pe grădinițe, și pe creșe și pe puținele centre de sănătate, policlinici. Eu va trebui cumva să repar ce au stricat alții până acum”. 

Numai în ultimii doi ani s-au dat 70 de autorizații de construire pentru ansambluri. Va trebui cumva să am o reprezentare foarte bună a sectorului și să iau zonă cu zonă împreună cu urbanistul șef, cu oamenii care lucrează la urbanism să vedem regimul de proprietate și să planificăm investiții în infrastructura școlară. Şi atunci, partea spațială, când ai un fel de administrație ca o primărie, atunci ai și partea strategică pe domenii, că te duci pe educație, pe anvelopare, dar este este foarte importantă și dezvoltarea spațială, teritorială a mediului urban”, a afirmat Ciprian Ciucu.

În ceea ce privește spitalul promis în program, acesta adăugat că are în plan ridicarea unui “spital mic cu maximum 150 de paturi pentru că nu vreau să pun accentul pe cazare, ci vreau să pun accentul pe servicii”. 

Oricum, vreau foarte mult să ne axăm pe pediatrie. De ce? Pentru că fiind în campanie electorală am vorbit cu oamenii și au zis: ‘Domne’ nu mai pot, are copilul 40 de grade temperatură, să mă duc în alt sector, în altă parte și nu avem pediatrie în sector’. Specializări, dar diferite și cu accent pe această categorie de vârstă fiindcă este ceea ce oamenii mi-au cerut cel mai mult. Evident, va exista şi un studiu de fezabilitate, dar cred că se va concretiza prima această ipoteză, că trebuie să mergem pe o paletă foarte diversificată de servicii și pe pediatrie”, susține Ciucu.


2 comments
  1. big, big, big like!
    Dar astea intra in regulile de urbanism. De fapt, dl Ciucu ne promite ca se va asigura ca urbanismul sa fie in sfarsit o lege in capitala.
    Ar putea exista și un parteneriat public privat care să preia povara administrării clădirilor școlilor de directori. Si sa-i lasam sa se ocupe de programe educationale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar. Trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit / performanță

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță că susține revendicarea sindicatelor din educație referitoare la majorarea salariilor profesorilor din preuniversitar și universitar, cu o zi înainte de greva generală pe…
Vezi articolul

„Nu este posibil ca formarea pentru cariera didactică din universități să se facă atât de prost, după zeci de ani în care s-au văzut rezultatele înregistrate prin angajările din preuniversitar, având la vârful conducerii politicieni-miniștri universitari”, susține Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației

Într-o replică venită după pozițiile publice ale mai multor reprezentanți ai mediului universitar pedagogic la intenția de desființare a specializării de învățător din liceele pedagogice, fostul secretar de stat din…
Vezi articolul