Clasamentul universităților românești în funcție de predare, cercetare, venituri din industrie – potrivit rankingului universităților din țările emergente THE 2020, dominat de China și Rusia

10.850 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este instituția de învățământ superior din România cu cea mai înaltă poziție în clasamentul pe 2020 al universităților din țările cu economie emergentă și singura aflată în jumătatea superioară a acestuia. Clasamentul Times Higher Education a fost dat publicității săptămâna aceasta. Următoarele cel mai bine clasate universități românesti sunt ASE București, A.I. Cuza – Iași și Universitatea din București. Ordinea instituțiilor românești diferă, însă, în funcție de indicatori. Vezi cum se poziționează ele, după principalii parametri luați în considerare în evaluarea THE 2020.

Clasamentul „Times Higher Education Emerging Economies University Rankings 2020” ia în calcul doar instituții de învățământ superior din țările cu economii emergente. În total, sunt listate 533 de universități din 4 de țări și regiuni. Sunt luați în considerare aceiași indicatori de performanță folosiți în clasamentul mondial al universităților, publicat de Times Higher Education – inclusiv activitatea de predare, cercetarea, activitățile internaționale, transferul de cunoștințe către mediul economic.

  • Topul este dominat de China (81 de universități, inclusiv primele 4), Rusia, Taiwan și Africa de Sud. Din punct de vedere al numărului de instituții listate, India este a doua țară după China (56 de instituții), urmată de Brazilia cu 46.

Din România, Universitatea Babeș-Bolyai este singura clasată în jumătatea superioară a clasamentului, figurând pe locurile 201-250.

Următoarea clasată, Academia de Studii Economice București, ocupă un loc în intervalul 251-300.

În intervalul 401-500 apar Universitatea A.I. Cuza, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara.

În segmentul 501+ apare Universitatea Politehnică din Timișoara.

După principalii indicatori:
  • activități de predare: Pe primul loc e Universitatea din București, urmată de Universitatea de Vest – Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa
  • cercetare: pe primul loc este Universitatea Babeș-Bolyai, urmată de Universitatea A.I. Cuza și Universitatea din București
  • perspectivă internațională: Universitatea Babeș-Bolyai, urmată de Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa și de Universitatea A.I. Cuza
  • venituri din industrie: Universitatea din București, urmată de Universitatea Politehnică Timișoara și Universitatea de Vest Timișoara
  • citări: ASE București, urmată de UBB Cluj-Napoca și Universitatea Politehnică din Timișoara
Top 10 universități din țările cu economie emergentă (Times Higher Education Emerging Economies University Rankings 2020):

Vezi aici integral Times Higher Education Emerging Economies University Rankings 2020
Poziția universităților din România, în clasamentul general al țărilor emergente THE 2020:

 

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Curriculumul de liceu în Estonia, țara europeană cu cele mai bune rezultate la PISA: Atenție maximă pentru Matematică, Limbă și literatură, Științe / Interes mare și pentru Istorie, Geografie sau Arte în curriculumul obligatoriu, centrat pe teme transversale și formarea de competențe / Religia, Apărarea, Fundamentele cercetării – printre disciplinele opționale 

Matematica are cea mai mare greutate între materiile studiate la liceu în Estonia, țara europeană cu cele mai bune rezultate în testările internaționale privind competențele elevilor, PISA. Această disciplină este…
Vezi articolul

Atestarea competențelor lingvistice de limba română cu diploma de Bac, salutată de Avocatul Poporului. Instituția sesizase ilegalitatea organizării examenelor suplimentare pentru minorități de către facultăți

Avocatul Poporului salută decizia de recunoaștere a competențelor lingvistice la limba română ale absolvenților examenului de Bacalaureat cu diploma de Bacalaureat, măsură adoptată prin ordin de ministru, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Limba engleză, matematica și știința, însoțite de combinații de studii sociale și științe umaniste, pe nivel de interes și competență a elevului – elementul central în curriculumul „de liceu” în Singapore, țara cu cel mai bun scor la PISA 2022

Limba engleză, pachete de materii ce combină studii sociale cu „expunerea” la științe umaniste, matematica și științele reprezintă structura centrală a curriculumului în clasele superioare ale învățământului secundar din Singapore,…
Vezi articolul

Autonomia sporită pentru profesori se corelează cu satisfacția în muncă și cu mai puțin stres, dar poate avea și efecte negative / Ea trebuie ancorată într-o cultură a colaborării și să se bazeze pe un profil al profesorului – Analiza directorului OECD pentru Educație, Andreas Schleicher

Mai multă autonomie pentru profesori ar putea fi „un lucru bun”, dacă se ține cont de corelări semnalate în studii internaționale, între aceasta și un nivel mai ridicat al satisfacției…
Vezi articolul

STUDIU DE CAZ Județul Cluj – primul la Evaluarea Națională, BAC, Titularizare și Definitivat, dar exemplul este trecut cu vederea de autoritățile centrale. Printre soluțiile clujene, explicate de inspectorul general Marinela Marc: 36 de inspecții tematice în toate școlile din județ și sute de inspecții într-un singur an, la fiecare disciplină

Cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2022, cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2022, dar și cele mai multe note peste 7 la Titularizare 2021…
Vezi articolul