Codul-cadru de etică universitară, care diluează autoritatea de control în cazul abaterilor în domeniu, a fost adoptat / Guvernul trimite la Parlament și proiectul de Lege ce redefinește rolul Consiliului Național de Etică, for care își păstrează un rol incert în mediul universitar

1.265 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Executivul a adoptat, joi, noul Cod-cadru de etică și deontologie universitară, ce detaliază prevederile noii Legi a învățământului superior în acest domeniu, document care, după cum Edupedu.ro a semnalat la începutul anului, diluează autoritatea de control în cazul abaterilor etice în instituțiile de învățământ superior. Acest cod-cadru include, în anexă, o serie de standarde de referință și deontologie universitară, limitat însă la managementul universitar.

Tot joi, Guvernul a adoptat Proiectul de lege privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare, ce revizuiește două legi vechi – cea din 2003 privind statutul personalului de cercetare-dezvoltare și cea din 2004 privind buna conduită în cercetare. Noul proiect de lege, care merge spre aprobare în Parlament și pentru care Guvernul cere analiză în procedură de urgență, redefinește în parte rolul Consiliului Național de Etică (CNECSDTI). Această instituție a avut, până acum, un rol-cheie într-o serie de cazuri de răsunet privind etica în cercetarea universitară, dar rolul său va fi restrâns, spre a se concentra asupra institutelor de cercetare.

Așa cum prevede și Legea învățământului superior 199/2023, principalul rol în analiza eventualelor abateri de la etica universitară revine, acum, Comisiilor de etică din universități, lucru care se regăsește în noul Cod-cadru de etică. Acest document, va sta la baza codurilor de etică ce vor fi stabilite la nivelul instituțiilor de învățământ superior. 

  • Comisiile de etică vor avea mandat de 4 ani, iar regulamentul-cadru de funcționare a lor trebuie aprobat prin ordin al Ministrului Educației. Codul-cadru prevede că aceste comisii „acționează independent față de orice altă structură sau persoană din cadrul instituției de învățământ superior”, dar nu stabilește niciun instrument de control în acest sens. 

Pe de altă parte, în cazul deciziilor acestor comisii, există instrumente de control: potrivit Codului-cadru, hotărârile lor pot fi contestate la două foruri – Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU, fostul Consiliu cu același nume), respectiv Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU, fostul consiliu CEMU). 

Potrivit Art. 11 din Codul-cadru:

  • „Hotărârile comisiilor de etică, de admitere sau respingere pot fi contestate la Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, denumită în continuare CNATDCU, la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, denumită în continuare CNEMU.”

Dar CNATDCU are atribuții diminuate considerabil în verificarea abaterilor de la normele etice, după o decizie a Curții Constituționale din 2022, iar CNEMU se pronunță pe teme de management:

  • Art. 5 din Codul-cadru: „Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, denumită în continuare CNEMU, se pronunță cu privire la situațiile conflictuale referitoare la nerespectarea eticii managementului universitar și a celor care vizează încălcarea răspunderii publice.”

După cum Edupedu.ro a semnalat în ianuarie a.c., CNEMU este o instituție care nu s-a remarcat în niciun fel în domeniul etic, în activitatea sa de până acum. Iar această comisie are ca membri persoane numite de instituții centrale sau organizații partenere pe criterii imprecise, descrise generic „criterii de competență”: 3 reprezentanți ai Ministerului Educației, 2 ai Consiliului Național al Rectorilor, 1 al ARACIS, 1 al Comisiei care se ocupă cu finanțarea universităților, 1 al CNATDCU, 1 al studenților.

CNECSDTI recapătă un rol incert definit de control în zona universitară

În varianta inițială a proiectului de Cod-cadru de etică în mediul universitar, din ecuația controlului în cazul eticii fusese eliminat aproape complet CNECSDTI – Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, după cum Edupedu.ro a scris la începutul anului.

În documentul adoptat joi de guvern, se revine asupra acestei chestiuni, iar CNECSDTI obține un rol de control în domeniu, însă unul incert definit, prin excluziune: la Consiliul Național de Etică pot merge sesizări care nu intră în competența CNATDCU sau CNEMU. Anume:

  • Art. 35 din Codul-cadru: „În activitatea didactică și de cercetare universitară, normele de etică și deontologie obligă personalul didactic și de cercetare să aibă o conduită conform căreia să pună în aplicare și sancțiunile stabilite de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, denumit în continuare CNECSDTI, nerespectarea acestora reprezentând abatere disciplinară. Hotărârile comisiilor de etică, de admitere sau respingere pot fi contestate, în funcție de obiectul acestora și la CNECSDTI, dacă nu intră în competența de soluționare a CNATDCU sau CNEMU, potrivit legii și regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora adoptate prin ordin al ministrului educației.”

Iar rolul CNECSDTI este limitat și prin noul proiect de Lege privind statutul cercetătorului, proiect adoptat de guvern și trimis acum la Parlament. Acest Consiliu – care, spre deosebire de CNEMU, este format din specialiști („persoane cu activitate recunoscută în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării și/sau specialiști în domeniul juridic și în domeniul eticii cercetării și științei”) are atribuții concentrate în zona institutelor de cercetare. 

Pe de o parte, potrivit proiectului de lege, CNECSDTI „urmărește aplicarea și respectarea de către organizațiile de cercetare, precum și de către personalul CDI, a dispozițiilor legale referitoare la normele de conduită morală și profesională” – iar personalul CDI include cadrele universitare. Pe de altă parte, CNECSDTI nu are rol de control în cazul deciziilor comisiilor de etică din universități:

  • „monitorizează și verifică activitatea comisiilor de etică ale organizațiilor de cercetare din sistemul național CD, cu excepția celor din instituțiile de învățământ superior, pentru a căror monitorizare și verificare competența aparține Comisiei Naționale de Etică a Managementului Universitar, conform prevederilor Legii nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare”.

CNECSDTI poate analiza, însă, și prin autosesizare cazuri de încălcare a regulilor de bună conduită în activitatea de cercetare.

Rolul CNECSDTI în analiza unor cazuri răsunătoare pe teme de etică, în mediul universitar

Consiliul Național de Etică s-a remarcat în ultimii ani, între altele, prin analiza unor cazuri de răsunet care au semnalat că forul poate fi funcțional, chiar dacă unele dintre aceste cazuri au declanșat critici și reacții dure în mediul academic sau în societate:

Noul Cod-cadru și deontologie universitară, cu anexa privind standardele de referință de etică și deontologie universitară în managementul universitar:

Citește și:
Ultimul for central rămas relevant pentru controlul eticii universitare, Consiliul Național de Etică, tras pe tușă cu ajutorul proiectului unui nou Cod-cadru în domeniu, propus de Ministerul Educației / Documentul stabilește normele de conduită pentru universitari și sancțiunile pentru abateri de la acestea, cu un control diluat asupra comisiilor de etică


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajată a Universității Lucian Blaga din Sibiu, pedepsită după ce a sesizat nereguli în instituție. A fost izolată și pusă „să urmărească paznicii căminelor” / Conducerea: „Va putea să își exercite calitatea de avertizor”

O angajată a Serviciului Resurse Umane-Salarizare din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) nu mai are acces la programul de salarizare, a fost mutată singură în birou și trimisă…
Vezi articolul

Mircea Dumitru, rectorul Universității din București: Ne exprimăm solidaritatea față de inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care cer abrogarea OUG 7

Universitatea din București se solidarizează cu „inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019”, anunță Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, într-un punct de vedere oficial…
Vezi articolul

Este „inadmisibilă” posibilitatea renunțării la titlul de doctor, anunță peste 60 de profesori emeriți, profesori universitari și cercetători: Efectul poate fi devastator, reprezentând soluția „ideală pentru orice doctorand sau doctorandă care optează pentru un comportament fraudulos”

Peste 60 de cercetători, profesori universitari și profesori emeriți au luat poziție cu privire la „aspectele de etică și integritate abordate în proiectele Legilor învățământului supuse dezbaterii publice”. Aceștia au…
Vezi articolul

Amalia Zugravu, șefa de promoție a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, anul I la Medicină: Secretul succesului meu în liceu și, în general, în parcursul academic este gestionarea timpului

Pasiunea pentru medicină a crescut odată cu dorința de a învăța tot mai mult. Amalia Zugravu, șefă de promoție a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a încheiat toți…
Vezi articolul