Comasarea a două şcoli din Buzău, suspendată de instanţă; peste 420 de elevi ar trebui mutaţi înapoi la şcoala unde s-au înscris, în 72 de ore

1.126 de vizualizări
școli din București
Școală / Foto: Pexels.com
Hotărârile prin care două şcoli din municipiul Buzău au fost comasate au fost suspendate, în urma unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti, până la soluţionarea pe fond a dosarului, în care sindicaliştii au cerut anularea acestor decizii, potrivit News.ro. Ei spun că sentinţa este executorie, astfel că peste 420 de elevi trebuie mutaţi înapoi la şcoala la care s-au înscris iniţial, în termen de 72 de ore.

Sindicaliştii de la Şcoala generală nr. 6 din municipiul Buzău s-au adresat instanţei în această toamnă după ce Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Local Municipal, cu acordul Ministerului Educaţiei, au decis comasarea a două unităţi de învăţământ. Mai exact, cei 426 de copii de la Şcoala nr. 6 au fost mutaţi la şcoala nr. 16, în unitatea de învăţământ rămasă goală autorităţile intenţionând să amenajeze o grădiniţă.

Mutarea copiilor dintr-o şcoală în alta a produs un val de nemulţumire de ambele părţi, atât din partea copiilor, părinţilor şi profesorilor de la Şcoala 6, cât şi din partea celor de la Şcoala 16.

După ce sindicaliştii au mers în instanţă, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis suspendarea executării hotărârilor de comasare a celor două instituţii de învăţământ. Este vorba despre hotărârea Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, hotărârea Consiliului Local, plus suspendarea a două ordine de ministru. Suspendarea este valabilă până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acestora.

Decizia poate fi atacată cu recurs, însă potrivit instanţei de contencios administrativ, comasarea celor două şcoli este suspendată până la finalizarea procesului

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu: „Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul la beregată în sală de clasă și ne-a adus pentru prima dată în ultimii 18 ani profesori în stradă” / De la declanșarea grevei generale, Klaus Iohannis nu a avut nici o ieșire publică pe acest subiect

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu spune într-o intervenție la TVR+, că principalul responsabil pentru greva din educație este președintele Klaus Iohannis: „Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății: 19.213 copii și tineri de 0-19 ani, infectați cu coronavirus la nivel național de la începutul pandemiei. Asta înseamnă 6,1% din numărul total de cazuri, la fel ca la începutul anului școlar

În total, 19.213 copii cu vârste cuprinse între 0-19 ani au fost infectați cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, în martie, și până acum, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Mai…
Vezi articolul