Concurs de videoclipuri despre eficiența energetică, lansat de Comisia Europeană pentru școlile din Uniune, pentru elevii cu vârste între 12 și 15 ani. Înscrieri deschise până pe 15 februarie 2022

972 de vizualizări
Concursuri despre eficiența energetică
Foto: © Elizaveta Galitskaya | Dreamstime.com
Un concurs de videoclipuri despre eficiența energetică este lansat de Comisia Europeană pentru elevii școlilor din Uniunea Europeană cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Concursul “Film4Energy” este în formă de provocare, cu înscrieri până cel târziu 15 februarie 2022. Vezi mai jos regulamentul complet și alte precizări.

Elevii sunt invitați să creeze un videoclip despre cum pot economisi energie în viața de zi cu zi, “învățându-și rudele, prietenii, vecinii și întreaga lume despre beneficiile eficienței energetice și încurajând utilizarea energiei alternative eficiente pentru încălzire, răcire, transport și alte activități zilnice”, precizează organizatorii pe site-ul oficial.

Afiș oficial “Film4Energy” 2021 / Foto: ec.europa.eu
Despre concurs și obiective

“Acest concurs este organizat de Direcția Generală Energie (DG ENER) a Comisiei Europene. Prin acest concurs dorim să le oferim elevilor cu vârsta între 12 și 15 ani posibilitatea de a partaja un videoclip despre motivele pentru care este important să economisim energie, precum și modul în care putem realiza această economie.

  • Obiectivul videoclipului ar trebui sa fie acela de a convinge oamenii din comunitatea dvs. în legătură cu beneficiile economisirii energiei și ale utilizării unor alternative eficiente din punct de vedere energetic pentru încălzire, răcire, transport și alte activități zilnice.
  • Videoclipurile ar trebui elaborate, produse și trimise de către grupuri de elevi cu vârste între 12 și 15 ani. Într-o școală pot fi mai multe grupuri de elevi care să lucreze la proiectele lor video. Cu toate acestea, se poate trimite un singur videoclip de la fiecare școală.

Fiecare videoclip ar trebui să aibă o lungime de până la un minut. Videoclipurile pot fi produse și transmise în oricare dintre limbile oficiale ale UE (exceptând galeza și malteza), cu condiția ca
materialul transmis să respecte regulamentul de concurs”, se arată în regulament.

Cum să participi – înscriere, tip de video, criterii (extrase din regulament)

Cererea de înscriere trebuie să cuprindă următoarele trei elemente:

  • fișierul video într-un format autorizat;
  • un formular de cerere de înscriere completat;
  • formularul de consimțământ pentru fiecare elev care apare în videoclip, completat și semnat în mod corespunzător.

Formatul video: Videoclipurile trebuie să fie numai în format MP4 (cu o lungime de până la 1 minut). Videoclipurile pot fi filmate fie în orientare verticală, fie în orientare orizontală. Videoclipurile trebuie să fie filmate cu un dispozitiv de calitate (cameră video sau telefon), care să permită un sunet de calitate.

Formularul de cerere de înscriere: Formularul de cerere de înscriere se poate completa de la EUSurvey. Toate secțiunile formularului de cerere de înscriere trebuie să fie completate pentru ca înscrierea să fie eligibilă. Consultați instrucțiunile din modelul de formular de cerere de înscriere. Necompletarea formularului de cerere de înscriere va face ca înscrierea să fie neeligibilă.

  • În pagina de înscriere se mai cere și un set de subtitrări în limba originală vorbită în video, care să cuprindă: descrieri din cadrul surprins, orice text apare în fundal (ex.: reclame, afișe, de pe cărți etc.), orice este vorbit din spatele camerei, orice spun persoanele din video. Exemplu (în limba engleză):
Foto: captură formular de înscriere “Film4Energy” 2021

Formularele de consimțământ (descărcabil aici): Elevii participanți trebuie să aibă consimțământul părinților lor (sau al reprezentanților lor legali) pentru a fi filmați și pentru a participa la concurs.

Formularul de consimțământ trebuie completat și semnat de către părintele/reprezentantul legal al fiecărui elev care apare în videoclip. Numărul formularelor de consimțământ atașate la e-mailul cu cererea de înscriere trebuie să fie egal cu numărul elevilor care participă la videoclip. Netrimiterea tuturor formularelor de consimțământ va face ca înscrierea să fie neeligibilă.

Anunțarea câștigătorilor și premii

Școala câștigătoare și școlile finaliste vor fi anunțate prin e-mail până la data de jumătatea lunii martie. Câștigătorii vor fi anunțați pe site-ul Direcției Generale Energie, în contul de Twitter al acesteia, precum și prin alte canale oficiale ale Comisiei Europene.

Beneficiile pentru câștigători

Câștigătorul premiului întâi și celelalte școli finaliste:

  • își vor vedea videoclipurile pe canalele oficiale ale Comisiei Europene și vor avea șansa de a educa milioane de cetățeni din întreaga Europă cu privire la motivele pentru care este important să economisim energie și la modalitățile de a o economisi. Videoclipul va fi subtitrat în limba engleză;
  • vor fi menționate în videoclip – numele școlii va apărea în videoclip;

Materialele video realizate de școlile câștigătoare vor fi difuzate peste tot în Europa pe canalele oficiale ale Comisiei Europene. Cel mai bun material video va fi recompensat printr-o „Zi a energiei”, care va fi organizată în școala respectivă.

Regulamentul complet:

Foto: © Elizaveta Galitskaya | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Birocratizarea învățământului

Bursele școlare sunt acordate de fiecare școală conform propriilor interpretări ale noilor reguli, anunță Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educației evită dialogul, solicităm cu fermitate clarificări, altfel mii de elevi care ar putea beneficia de bursă ar putea fi privați de acest drept

Fiecare unitate de învățământ acordă burse conform propriilor interpretări asupra noului ordin de ministru care prevede criteriile, susține Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat. Reprezentanții tinerilor spun că au primit…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

Elevii din clasele I-VIII au la dispoziție o platformă digitală pe care își pot testa gratuit nivelul de literație. Primele teste naționale pentru testarea nivelului de alfabetizare funcțională

Testele sunt realizate de Brio®, prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Acestea au fost elaborate pentru a evalua nivelul de alfabetizare funcțională a elevilor români…
Vezi articolul

Nu avem suficienți profesori specializați de educație fizică și sport în școli, nu există o infrastructură sportivă adecvată și suntem țara europeană cu doar trei sporturi obligatorii la clasă – atletism, jocuri și gimnastică, fără niciunul opțional – probleme identificate în Strategia Națională pentru Sport / Soluțiile sunt însă vagi

Ministerul Sportului a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale pentru Sport, după ce l-a prezentat miercuri în ședința de Guvern. Au fost identificate principalele probleme privind orele de educație…
Vezi articolul