Concurs directori 2026. Aproape 170 de contestații au fost făcute la proba de evaluare a planului managerial, potrivit datelor Ministerului Educației. După contestații, 57 de note au scăzut

0 vizualizări
Foto: Imagine generată de Edupedu cu HeadshotPro
La proba de evaluare a planului managerial, aproape 170 de contestații au fost depuse (concurs directori 2026), potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării. După soluționarea contestațiilor, 4.449 de candidați pot participa la proba de interviu din cadrul concursului național, după cum a transmis Ministerul Educației.
  • La concursul național au fost scose 7.819 de funcții vacante de director și director adjunct scoase la concurs în școlile de stat, potrivit datelor oficiale. Cel puțin 3.370 din cele 7.819 posturi nu pot fi ocupate prin concurs în această sesiune.

„După încheierea probei de evaluare a proiectelor manageriale, 4.449 de candidați pot participa la proba de interviu din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar (programată între 12 și 27 noiembrie 2026)”, se arată în informarea Ministerului Educației și Cercetării.

Concret, a fost contestată evaluarea a 163 de planuri manageriale, de către 123 de candidați. Pentru 57 (35%) dintre planurile manageriale reevaluate, nota a fost modificată prin scădere. Pentru 104 planuri manageriale, nota a fost crescută.

„La proba de evaluare a proiectelor manageriale din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a fost contestată evaluarea a 163 de planuri manageriale, de către 123 de candidați. 

Dintre cele 163 de contestații:

  • pentru 104 (63.8%) dintre planurile manageriale reevaluate nota a fost modificată prin creștere;
  • pentru 57 (35%) dintre planurile manageriale reevaluate nota a fost modificată prin scădere;
  • pentru 2 (1.2%) dintre planurile manageriale reevaluate nota nu a fost modificată.

Pentru promovarea acestei probe candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.”

Context: La proba scrisă de legislație și management educațional, desfășurată pe 20 octombrie 2026, au promovat 98,24% dintre candidații prezenți, potrivit ⁠rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Dintre cei 4.600 de participanți, 4.519 au obținut cel puțin nota 7, iar 700 au primit nota maximă, 10. Media generală a fost 8,89. Prin comparație, la prima probă eliminatorie, cea de evaluare a competențelor și aptitudinilor personale, au promovat 69,11% dintre candidați, după contestații. Diferența trebuie interpretată ținând cont că la a doua probă au participat doar cei care trecuseră de primul test.

Redăm comunicatul integral al Ministerului Educației și Cercetării:

„După încheierea probei de evaluare a proiectelor manageriale, 4.449 de candidați pot participa la proba de interviu din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar (programată între 12 și 27 noiembrie 2026). 

La proba de evaluare a proiectelor manageriale din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a fost contestată evaluarea a 163 de planuri manageriale, de către 123 de candidați. 

Dintre cele 163 de contestații:

  • pentru 104 (63.8%) dintre planurile manageriale reevaluate nota a fost modificată prin creștere;
  • pentru 57 (35%) dintre planurile manageriale reevaluate nota a fost modificată prin scădere;
  • pentru 2 (1.2%) dintre planurile manageriale reevaluate nota nu a fost modificată.

Pentru promovarea acestei probe candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7. 

În urma contestațiilor,

  • pentru 8 dintre candidați nota în urma reevaluării a scăzut sub 7;
  • pentru 44 dintre candidați, în urma reevaluării planurilor manageriale, nota a crescut la minimum 7, deci pot participa la proba de interviu.

Proba de interviu se desfășoară în intervalul 12 – 27 noiembrie 2026.

Rezultatele finale ale concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct vor fi afișate pe 9 decembrie 2026.”

Citește și:
Concurs directori 2026. Probele de interviu încep astăzi și durează până pe 27 noiembrie. În 45 de minute, profesorii au de prezentat planul managerial, de rezolvat o situație-problemă și de demonstrat competențele digitale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *