Niciun student nu a fost afectat în cazul celor peste 1,6 milioane de lei sustrași din banii de taxe de foste angajate ale Casieriei / Situația a fost semnalată autorităților în martie 2026 – Precizările făcute de Universitatea din București

0 vizualizări
Universitatea din București / Foto: UNIBUC
Universitatea din București / Foto: UNIBUC
Cele trei foste angajate ale Universității din București, față de care a fost declanșată acțiunea penală pentru delapidare, în legătură cu însușirea a peste 1.600.000 de lei din taxele achitate de studenți, lucrau la casieria instituției de învățământ superior și nu mai au contracte de muncă cu acestea, arată UB în precizări transmise, vineri, redacției Edupedu.ro. Potrivit universității, neregulile au fost identificate anul trecut, apoi au fost semnalate autorităților pe 10 martie 2026.

UB precizează că „niciun student nu a fost afectat de neregulile constatate.”

Precizările vin după ce, săptămâna aceasta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, citat de Agerpres, a anunțat că pe 5 noiembrie „s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals informatic, toate în formă continuată” în cazul a 3 persoane, foste salariate ale UB.

  • „În perioada 2022-2025, inculpatele, având calitatea de salariate ale Universității din București, în mod repetat, și-au însușit pe nedrept taxele achitate de studenți, în cuantum total de peste 1.600.000 de lei, anulând fără drept chitanțele emise și omițând să înscrie aceste operațiuni în registre și în aplicațiile de gestiune”, potrivit comunicatului de presă transmis de Parchet – detalii aici.

În precizările de acum, Universitatea arată că „Direcția Financiar – Contabilă a Universității din București a fost cea care, în februarie 2025, care a sesizat o neconcordanță între o chitanță care atesta plata taxei de studii a unei studente și care fusese anulată și starea de fapt”. După sesizare, rectorul Marian Preda a cerut un audit intern. În urma acestuia, rectorul a dispus, la 7 iulie 2025, constituirea unei comisii de cercetare disciplinară pentru analizarea situației. În urma analizei, „s-a dispus desfacerea contractelor individuale de muncă ale celor două angajate la data de 28 iulie 2025”.

Instituția mai precizează că, de atunci, „a dispus revizuirea și consolidarea procedurilor interne de lucru și de control pentru a reduce riscul apariției unor situații similare”.

Precizările transmise astăzi, 13 noiembrie de UB, integral:

„București, 13 noiembrie 2026. Universitatea din București (UB) face următoarele precizări pentru o corectă și completă informare a publicului, cu privire la informațiile apărute în presă referitoare la cazul de delapidare din fondurile UB prin anularea unor chitanțe ce atestau plăți ale taxelor de studii realizate de către studenți.

  1. Direcția Financiar – Contabilă a Universității din București a fost cea care, în februarie 2025, care a sesizat o neconcordanță între o chitanță care atesta plata taxei de studii a unei studente și care fusese anulată și starea de fapt. Imediat după sesizare, la 21 februarie 2025, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a dispus realizarea unui audit intern menit să identifice dacă au mai existat și alte cazuri similare. În urma acestui audit, au fost identificate mai multe chitanțe anulate fără temei de către trei angajate ale Casieriei Universității din București. 
  1. În urma concluziilor raportului de audit intern, rectorul UB, prof. univ. dr. Marian Preda, a dispus, la 7 iulie 2025, constituirea unei comisii de cercetare disciplinară pentru analizarea situației a două dintre cele trei persoane implicate pe care raportul le indica drept responsabile; facem precizarea că cea de-a treia persoană nu mai era angajată a Universității din București în acel moment, contractul acesteia încetând la data de 1 iulie 2022. Ca urmare a analizei comisiei de cercetare disciplinară, s-a dispus desfacerea contractelor individuale de muncă ale celor două angajate la data de 28 iulie 2025.
  1. Facem precizarea că cele trei persoane implicate în situația prezentată erau angajate ale Casieriei Universității din București, și nu „secretare”, așa cum a fost prezentată situația în mod eronat în materialele apărute în presă. 
  1. Universitatea din București a continuat ancheta internă și colectarea de material probatoriu, iar, în data de 10 martie 2026, a sesizat organele de cercetare penală prin formularea unei plângeri penale și s-a constituit ca parte civilă în proces pentru recuperarea prejudiciului. Universitatea din București continuă în prezent, în deplină transparență, cooperarea cu organele de cercetare penală. 
  1. De la finalizarea raportului de audit intern, Universitatea din București a dispus revizuirea și consolidarea procedurilor interne de lucru și de control pentru a reduce riscul apariției unor situații similare. În acest sens, au fost intensificate verificările privind înregistrarea și evidența încasărilor, precum și monitorizarea situațiilor financiare. De asemenea, au fost consolidate mecanismele de verificare și control al operațiunilor financiare desfășurate la nivelul instituției. 

Universitatea din București menționează că, în prezent, majoritatea plăților efectuate de studenți se realizează prin mecanisme de plată online, care au un grad ridicat de securizare, ponderea plăților în numerar la casierie fiind redusă. Aceste măsuri fac parte din demersurile instituționale de consolidare a siguranței operațiunilor financiare și de prevenire a unor situații similare.

  1. Universitatea din București subliniază că niciun student nu a fost afectat de neregulile constatate.”

Citește și:

Trei angajate ale Universității din București, urmărite penal după ce și-ar fi însușit peste 1 milion și jumătate de lei din taxele achitate de studenți și au anulat chitanțele emise


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *