Conducerea Curții de Conturi a respins propunerea de sesizare penală în scandalul banilor pentru primele profesorilor plătiți de guvernele Ciucă și Ciolacu din buget în loc de fondurile europene

0 vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Conducerea Curții de Conturi, în frunte cu președinta Mirela Călugăreanu, a respins la finalul lunii august propunerea de sesizare penală făcută de experții instituției în cazul deturnării banilor de la bugetul național de către guvernele Ciucă și Ciolacu, potrivit deciziei consultate de G4Media. Cererea experților Curții de Conturi de sesizare a procurorilor a venit după ce auditurile financiare au arătat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a înregistrat eronat în evidențele financiare ale anilor 2023 și 2024 sume de peste un miliard de lei, susținând că este vorba despre bani de primit de la Comisia Europeană pentru primele de carieră didactică și profesională acordate profesorilor.

Angajații Curții de Conturi susțin că infracțiunile pe care le-au constatat la MIPE în 2023 și 2024 sunt fals intelectual, uz de fals, fraudă cu fonduri europene, abuz în serviciu, dat fiind că MIPE a pretins că acordă primele către profesori din fonduri europene deși nu a existat nici un acord în acest sens al Comisiei Europene și nici un act normativ intern care să precizeze expres acest lucru.

În realitate, pentru aceste măsuri de sprijin acordate personalului din învățământ nu a existat nicio decizie de finanțare din fonduri externe nerambursabile și niciun angajament legal din partea Bruxelles-ului, după cum arată rapoartele de audit ale Curții de Conturi.

Decizia de mușamalizare a scandalului care privește guvernele Ciucă și Ciolacu a fost luată de plenul Curții de Conturi în 11 august, în ciuda propunerii făcute de direcția de specialitate din instituție, care a propus sesizarea organelor de urmărire penală, potrivit documentului consultat de G4Media.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *